VW T-Roc Cabriolet: SUV decapotabil

,

În plină pandemie, Volkswagen a lansat o nouă versiune pentru SUV-ul compact T-Roc. Modelul este disponibil acum și în versiune decapotabilă, un pariu îndrăzneț pentru marca germană.

Volkswagen revine în zona modelelor decapotabile cu o rețetă nouă pentru marca germană, dar care s-a dovedit ineficientă pentru alte branduri: SUV-ul cabriolet.
Ne aducem cu toții aminte de modele ca Nissan Murano CrossCabrio sau mai recentul Range Rover Evoque Convertible. Două experimente din lumea SUV-urilor care au încercat să atragă clienți noi cu variante decapotabile. Ambele modele s-au dovedit, însă, eșecuri la nivel comercial.


Volkswagen vrea să arate că nu este și cazul său și vine cu o rețetă proprie. Constructorul german are o tradiție mult mai mare când vine vorba de decapotabile compacte, acestea identificându-se practic cu istoria brandului din Wolfsburg.
Volkswagen a construit modele decapotabile încă de la prima generație a modelului Beetle din 1949. A creat elegantul Karmann Ghia Cabriolet (1957) pentru ca apoi să ofere o variantă decapotabilă pentru prima generație a celebrului Golf în 1979. Volkswagen Golf a mai primit versiuni cabriolet până la generația a șasea în 2011. În paralel a mai existat și Volkswagen Eos, un cabriolet cu hardtop pliabil lansat în 2006 și versiuni decapotabile pentru noul Beetle lansat în 2003 și a doua generație Beetle din 2013.


Cum în acest moment Volkswagen nu mai are niciun model decapotabil în gamă, constructorul german a decis să încerce o rețetă nouă. Bazându-se pe succesul modelului SUV compact T-Roc, Volkswagen a lansat T-Roc Cabriolet.
Din 2017 și până astăzi, Volkswagen a vândut 540.000 de exemplare T-Roc la nivel global. În Europa a fost un model extrem de popular pentru marca germană. A înregistrat o creștere de 46% în 2019. Europenii au cumpărat anul trecut peste 200.000 de unități Volkswagen T-Roc.
Volkswagen a crescut familia mode­lului SUV compact prin adăugarea unei versiuni performante sub denumirea T-Roc R ce folosește motorul 2.0 TSI de 300 CP și 400 Nm, dar și o versiune cu ampatament mărit dedicată pieței din China.


Iar acum familia T-Roc va primi un nou membru în forma versiunii decapotabile. Volkswagen numește acest tip de automobil CUV, prescurtarea de la Cabriolet Utility Vehicle.
Spre deosebire de un T-Roc normal, versiunea decapotabilă are un ampatament mai mare cu 40 mm pentru a oferi mai mult spațiu pasagerilor din spate. În plus, ampatamentul mărit a permis rigidizarea mai bună a caroseriei. Versiunea decapotabilă folosește un plafon textil complet automat ce are nevoie de nouă secunde pentru a se plia în portbagaj. Sistemul a fost furnizat de Webasto, fiind produs în Slovacia. Asamblarea modelului T-Roc Cabriolet se face la uzina Volkswagen de la Osnabruck, Germania, deținută până nu de mult de Karmann. Față de versiunea normală, T-Roc Cabrio este mai greu cu 194 kilograme.
Clienții pot alege versiunea decapotabilă a modelului german în două variante de motorizare: 1.0 TSI cu trei cilindri de 115 CP sau 1.5 TSI de 150 CP. Motorizarea de 1 litru poate fi asociată cu o cutie manuală cu șase trepte, iar cea de 150 CP poate primi și cutie automată DSG cu șapte trepte.
Există două niveluri de echipare: Style și R-Line. Modelul nu poate fi comandat cu tracțiune integrală. Prețul pentru piața din România începe de la 24.700 euro.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− patru = 2