UNIvIA 2017: Și vara se învață!

,

UNIvIA 2017. Profesia de inginer este una dintre cele mai importante pentru orice țară care vrea să conteze în industrie. Dezvoltarea domeniului auto din România, prin venirea unor nume importante pe plan global, a făcut ca la ceva ani de la Revoluţie diplo­ma de inginer să fie din nou una ­foarte căutată.

În ţară la noi există mai multe centre care formează specialişti în acest domeniu. Fiecare viitor inginer, în funcţie de specificul universităţii şi de alegerile personale, se specializează într-un domeniu anume din multitudinea de variante posibile datorate complexității ce caracterizează proiectarea unui automobil. În cazul nostru, universitatea cu care am intrat în contact este Academia Tehnică Militară. Instituţia este o şcoală de elită prin examenele de admitere în care sunt testați viitorii studenţi şi prin nivelul profesional atins de aceştia după efectuarea studiilor. Un grup de proaspăt absolvenţi ai Academiei a participat la Cursurile Universităţii de Vară în domeniul Ingineriei Autovehiculelor – UNIvIA 2017, demers aflat la prima ediţie.

Participanţii la curs vizitează Laboratorul de Încercări Vehicule şi Componente alături de reprezentanţii RAR – ing. Alin Roșca, ing. Tiberiu Melencu și ing. Marius Damachi.

Aceasta a fost organizată de trei entităţi importante în domeniu prin specificul activităţilor lor: Societatea Inginerilor de Automobile din România – SIAR, Academia Tehnică Militară şi Registrul Auto Român. Evenimentul a avut loc în perioada 19.07.2017 – 21.07.2017 şi se doreşte să fie o primă ediţie de acest tip dintr‑un lung şir care ar urma să vină. În cadrul acestor întâlniri la care a participat din partea Registrului Auto Român și directorul general ing. George Adrian Dincă, au fost prezentate participanților activităţile specifice RAR, cu un accent pus pe Departamentul de Omologări Tip (DOT) şi activitatea de cercetare a RAR.

Lt. col. s.l. dr. ing. Radu Vilău (Academia Tehnică Militară), Prof. univ. dr. ing. Minu Mitrea (Societatea Inginerilor de Automobile din România), ing. George Dincă (director general RAR) şi ing. Cristian-Viorel Bucur (director tehnic RAR) răspund întrebărilor adresate de proaspeţii absolvenţi.

Au fost tratate subiecte legate de sfera legislativă din domeniu și de activitatea și echipamentele folosite de RAR pentru omologări, încercări şi cercetare. Toate acestea au fost însoțite de explicaţii pe diverse situaţii posibile.

Acordaraea diplomelor de participare la finalul cursurilor

Întâlnirea a fost un succes, lucru dovedit de atenţia permanentă a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor înscrişi la cursurile UNIvIA şi de întrebările adresate de aceştia reprezentaţilor RAR. Evenimentul a beneficiat şi de o ceremonie de încheiere care a avut loc în incinta Academiei Tehnice Militare, prilej cu care am putut să intrăm în contact cu sălile de cursuri şi spaţiul în care această universitate îşi desfăşoară activitatea. Lucrurile au fost foarte interesante, fapt pentru care o să revenim cu un material mai amplu referitor la activităţile desfăşurate de studenţii acestei universităţi cu specific tehnico-militar.

Festivitatea de încheiere a Cursurilor Universităţii de Vară în domeniul Ingineriei Autovehiculelor – UNIvIA 2017 a avut loc la Academia Tehnică Militară şi au participat Lt. col. conf. univ. dr. ing. Florin Popescu – Prorector pentru învățământ, Lt. col. s.l. dr. ing. Radu Vilău – Directorul Departamentului de Autovehicule Militare și Transporturi, Prof. dr. ing. Minu Mitrea, Ing. Cristian-Viorel Bucur, Col. conf. univ. dr. ing. Valentin Vînturiș – Prodecan pentru învățământ al Facultății de Mecatronică și Sisteme Integrate de Armament (rândul de jos, de la stânga la dreapta) şi Col. conf. univ. dr. ing. Dănuț Grosu – Prorector pentru cercetare științifică (rândul al doilea, stânga).

 

Impresiile participanţilor la prima ediţie a UNIvIA

Vreau să le mulţumesc celor de la Registrul Auto Român pentru că ne-au ajutat şi susţinut. Ne va ajuta foarte mult în activitatea noastră tot ce am învățat în aceste zile. La școală ne ocupăm mai mult de partea teoretică. Înţelegem mai bine un fenomen dacă vedem ce se întâmplă și în realitate.

Indreş Andrei Ioan, absolvent

Mi-a plăcut foarte mult. Mi s-a părut o activitate interesantă și complexă, iar prezentările au fost excelente. Am observat că aveți laboratoare dotate cu cele mai bune echipamente și am avut multe de învățat.

Stoica Ramona Monica, Locotenent inginer,
Asistent universitar dr.

M-au impresionat standurile, iar angajații de la RAR mi s-au părut foarte bine pregătiți. Sperăm să mai colaborăm și așteptăm următoarea invitație.

Voicu Daniela, Locotenent inginer,
Asistent universitar, doctorand

Mi-a plăcut foarte mult, ați văzut că am pus mai multe întrebări. Nu-mi este ruşine să pun întrebări… unele mai deştepte, altele mai puţin deştepte. Este important să înţeleg, nu să pierd timpul. Noi am învăţat despre aceste standuri şi echipamente, dar le ştiam, practic, doar din cărţi. Acum le-am văzut, am înţeles mult mai multe lucruri și pot să vă spun că a fost o experiență utilă.

Roşu Flavian, absolvent

A fost o experienţă foarte bună, am avut ocazia să vedem tehnologie nouă. În viitor, cine ştie, poate o să lucrez cu aşa ceva, poate chiar la RAR . A fost o adevărată surpriză. Nu ştiam ce o să vedem, nu ştiam ce aparatură şi echipamente există în dotarea RAR. Am învățat multe lucruri noi și sunt convins că îmi vor fi de folos în activitatea mea viitoare.

Zambalic Ştefan, absolvent

Prima ediţie a acestei şcoli de vară mi s-a părut un succes. Am reuşit să stabilim o legătură între partea teoretică, pe care le-o prezentăm studenţilor, absolvenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, şi verificarea acestor reglementări în practică. Cred că această verigă lipsea.

Lt. col. lect. univ. dr. ing Radu Vilău

Oaspeţii noştri au fost foarte interesanţi şi m-am bucurat că au fost receptivi și au adresat întrebări. Le urez succes, mă bucur că le-am fost de folos şi îi mai aşteptăm şi cu alte ocazii.

Tiberiu Melencu, inginer RAR

Text: Gabriel MANOLE / Foto: Emilia PETRE

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− opt = 0