Un elicopter a aterizat de urgență în centrul Capitalei

,

Un elicopter de luptă american a aterizat de urgență în Capitală, în intersecția de la piața Charles de Gaulle. Aparatul a doborât doi stâlpi, iar traficul a fost complet blocat în zonă. Din fericire nu s-a înregistrat nicio victimă, dar două mașini au fost avariate.

Imagini incredibile în București. Un elicopter american de tip Black Hawk, care participa la pregătirile pentru ceremonia ce urma să aibă loc pe 20 iulie, de Ziua Aviației, a aterizat de urgență în intersecția din piața Charles de Gaulle. Echipajul de la bord a raportat probleme de ordin tehnic, înainte de ateriza de urgență pe o stradă intens circulată. Doi polițiști aflați în zonă au oprit circulația și în acest fel pilotul elicopterului a avut mai mult timp de manevră. Aterizarea nu a fost lipsită de incidente. Aparatul de zbor a culcat la pământ doi stâlpi de iluminat și a lovit două mașini. Nicio persoană nu a fost rănită.

Elicopter american, aterizat de urgență în Capitală

Elicopterul aparține Armatei Americane, iar după primele investigații se pare că a fost vorba despre o problemă tehnică. Elicopterul este un model Sikorsky UH-60 Black Hawk și a fost introdus în locul lui Bell UH-1 Iroquois. Prețul unui astfel de aparat este de 21 de milioane de dolari și până în prezent au fost produse peste cinci mii de unități.

UH-60 Black Hawk este conceput pentru o plajă largă de operaţiuni, de la sprijin aerian pentru operaţiuni la sol, la operaţii speciale, search and rescue, MEDEVAC (evacuare medicală)  sau atac la sol (echipat cu diverse sisteme de armament) şi chiar transport VIP. A fost folosit în conflictele din Grenada, Panama, Irak, Somalia, Balcani, Afghanistan şi în alte zone din Oriental Mijlociu, dar și în raidul în care a fost ucis Osama bin Laden. Aparatul poate atinge viteza maximă de 361 km/h şi poate transporta 11 militari dotaţi cu tot echipamentul de luptă sau şase soldaţi răniţi.

Performanţe:
Viteză maximă admisă: 361 km/h
Viteză maximă: 296 km/h
Viteză de croazieră: 278 km/h
Autonomie: 2,220 km
Plafon: 5,790 m

MApN: IAR 330 PUMA – Vânătorul de submarine

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


5 + sase =