Torsus Praetorian: Păzitorul copiilor

,

Constructorul ceh Torsus este probabil cel mai „tânăr” jucător apărut pe piața vehiculelor speciale. În doar patru ani a reușit să-și introducă în portofoliu două modele de autobuze care pot să evolueze în condiții extreme. Însă unul poate să poarte la bord în deplină siguranță o „încărcătură” neprețuită cum sunt copiii.

Da, ați citit bine. De fapt este vorba despre un autobuz care poate evolua în cele mai vitrege condiții de teren sau atmosferice din lume. Specialiștii de la Torsus l-au botezat Praetorian, după numele gărzilor care i-au apărat pe împărații romani, i-au adăugat la sfârșit „School Bus” și astfel a apărut una dintre versiunile derivate din modelul de bază. Și, sincer, ce nume ar fi mai potrivit pentru protecția celor mai mici conducători ai „imperiilor” și „regatelor” din case sau apartamente?!
În varianta sa inițială Torsus ­Praetorian este un autobuz construit pe un șasiu modulabil destinat celor mai dificile locuri de muncă din lume ca să transporte personalul și echipamentele necesare pe terenurile inospitaliere în orice condiții. Este de fapt un șasiu MAN, de mare capacitate, folosit de obicei la camioane, care a fost modernizat și echipat cu motoare și transmisii ale aceluiași constructor.
Praetorian are 8.700 mm lungime, 2.540 mm lățime și o înălțime de 3.600 mm. Garda la sol este 340 mm la ambele punți și de 400 mm între acestea și mai ales poate trece un vad de apă de 900 mm adâncime fără nicio pregătire prealabilă. Este echipat cu un motor de 6,9 litri (preluat de la camioanele MAN TGM), cu 6 cilindri în linie, care dezvoltă 290 CP și un cuplu motor maxim de 1150 Nm. Transmisia este ZF 9S-1310 OD manuală (automată opțional) și are tracțiune integrală cu casetă de transfer G 102. Ideea este că până aici, pentru un autobuz, valorile pot fi considerate „destul” de extreme.
Însă pentru autobuzul școlar nu a fost suficientă doar platforma tehnică. Denumirea din final i-a adus 36 de locuri de transport ­dedicate în mod special copiilor, pe lângă cel al șoferului. Fiecare banchetă dublă este montată pe un sistem glisant cu șine ce permit reglarea distanței și fixarea acesteia, spătare înclinate, rezemătoare de braț reglabile și centuri de siguranță cu prindere în trei puncte. Există și câte o bară de susținere a șoldului pe partea culoarului pentru cazul în care traseul devine deosebit de accidentat.
Scaunele sunt personalizate original. Sunt acoperite cu o protecție polimerică inscripționată cu formule și simboluri preluate din diferite științe, mai ales matematică, o reală declarație a constructorului prin care anunță părinții că acesta este ­autobuzul corect pentru a-și duce copiii la școală, în cazul în care masivitatea sa și culorile puternice nu l-ar face să iasă deja în evidență.
Interiorul dispune de izolație fonică suplimentară, un pachet opțional care reduce consistent nivelul de zgomot, de exemplu pentru cazul în care copiii trebuie să-și revadă materia pentru un examen. Podeaua este acoperită cu PVC ușor de curățat, având în vedere că destulă încălțăminte care a umblat prin diverse medii va fi găzduită de-a lungul călătoriei spre casă. Opțional, Torsus oferă un televizor și DVD player pentru menținerea bunei dispoziții a copiilor până ajung la destinație. Evident există și un sistem de climatizare, cu radiatoare montate sub fiecare banchetă, care poate varia temperatura între 13 și 50°C. Iar accesul se face prin ușa mediană și cele două din față, cele de pe partea dreaptă putând fi dotate și cu trepte suplimentare comandate electric. Singurul semn de întrebare este cât de accesibil este, totuși, un Pratorian Schooll Bus ținând cont că prețul de pornire de 166.000 euro cu taxe. Însă, după ce prețul i-a făcut pe unii să facă ochii mari, alții și-au adus aminte că dictonul „vremurile extreme necesită măsuri extreme” este cât se poate de actual.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


3 × = doisprezece