TEST: Renault Twizy – Ghici ciupercă ce-i ?

,

Renault Twizy fisa 2La Renault Twizy pornirea este mai „pământeană” decât poate părea privind din exterior, ai doar două pedale, accelerație și frână, plus un comutator ce trece prin cele trei poziții de mers, înainte, stat pe loc și mers cu spatele.

Saloanele auto pot să fie văzute asemenea unor grădini „zoologice“ unde exponate rare sunt expuse. În cazul de față unul dintre aceste „animale rare“ sub formă de concept, a reușit să sară gardul, ajungând pe străzi într-o formă apropiată de imaginea inițială. Prin urmare, efectul în rândul publicului este pe măsură, captând atenția asemenea unui concept. Legislativ, ciudățenia pe patru roți se încadrează în categoria cvadriciclu. Este un mijloc de transport situat undeva între scutere, motociclete și mașinile, să zicem, „clasice“ din punct de vedere a utilizării. În cazul de față, acest cvadriciclu electric se înscrie în filosofia denumită de Renault „Zero Emission“. Modelul de serie, lansat în anul 2012, se bucură deja de succes comercial în segmentul mașinilor electrice. Faptul este datorat atât designului, cât și strategiei adoptate de Renault în privința bateriei. Mai exact, achiziționezi produsul dar bateriile sunt închiriate pentru suma de 30 de euro pe lună, pentru un rulaj de până în 2.500 km pe an și un contract pe minim trei ani. Deși inițial poate părea ciudat, strategia funcționează, nu ești nevoit să achiți o sumă considerabilă la început, plătești o chirie a echipamentului. În funcție de preferințele personale, putem să spunem că acest dispozitiv de transport ne place sau nu ne place.

Elementele de noutate sunt diverse, pornind de la propulsie, modul cum este gândit designul interior – exterior pentru acest gen de abordare și, nu în cele din urmă, senzația pe care o ai conducând această creație venită din curtea producătorului francez. Pentru ușurarea discuției, în restul articolului voi folosi cuvântul „mașinuță“ , nu de alta, dar din comoditate este mai ușor de scris decât „dispozitiv de transport urban“, iar eu sunt în cele din urmă, o fire comodă. La primul contact avut cu mașinuța mi-a făcut impresia că sunt pe platoul de filmare al unui serial SF. Dându-i ocol te întâlnești cu tot felul de elemente. Cele pe care le știai au câte o interpretare „specială“ în spiritul conceptului, iar altele sunt complet noi. Prima surpriză pe care o ai este deschiderea ușilor în plan vertical. Pare o mișcare gândită special să atragă atenția, chiar dacă ea ajută în spații mici specifice orașelor aglomerate. Privind ușa, un nou element sare în ochi. În loc de clasicul geam, cu care ne-am familiarizat de mici, întâlnim o folie de plastic prinsă la bază de o piesă metalică, şi care se închide pe restul laturilor, cu un fermoar. În acest punct apar primele conflicte între cei ce adoră această mașinuță și cei ce o combat pentru soluțiile adoptate. Acestea sunt generate de așteptările pe care le are fiecare. Dacă ești genul pentru care cel mai important lucru la o maşină este confortul nu găsești aspecte care să te atragă. Însă dacă acest lucru nu este atât de important, este posibil să fi întâlnit mașinuța potrivită.

Privind în interior vezi un loc al șoferului iar în spatele lui, în mod surprinzător, încă un loc. Pentru persoane mai corpolente nu oferă un spațiu generos. Deși nu ai putea crede, maşinuţa are și un spațiu de depozitare minimal situat în spate, sub locul pasagerului ocazional. Așezat în scaun observi un habitaclu spartan cu un ecran pe care sunt furnizate informațiile referitoare la viteză, kilometri și starea bateriei, câteva comenzi perimetrale volanului și un receptor bluetooth, pe tavan la care te poți conecta cu diverse dispozitive. Există în acest sens și două difuzoare. Dacă vrei muzică soluția este un smartphone conectat la bluetooth. Plecarea de pe loc este lină, fară zdruncinături, silențioasă. Fară să vrei, din memorie îți vin amintiri legate de mașinuțele electrice din parcurile de distracții: marginile din stânga și din dreapta trec pe lângă umerii tăi, contactul cu exteriorul este facil, iar în momentul când accelerezi auzi un ușor bâzâit specific mașinilor electrice. Dacă atunci aveai la dispoziție un dreptunghi, alături de alți combatanți, de această dată pista este chiar orașul. Asta nu are cum să nu îți incite plăcerea de a o conduce măcar pentru câteva momente. Faptul că are o personalitate aparte și nu ți se pare doar ție este dovedit în trafic, unde nu scapi neobservat nici dacă te străduieşti. Fie că ești la stop sau în mișcare, cineva tot se arată interesat sau măcar intrigat de prezența ei pe stradă.


Autonomia maximă a lui Twizy este de 120 km în versiunea de 5 CP și 100 km în versiunea de 17 CP, asta în condiții ideale. Într-o utilizare urbană, ea se află undeva între 50 km la un mers „dur“ de bară la bară și 80 km în condiții urbane mai prietenoase pentru varianta de 17 CP. Dacă este descărcată, bateria se încarcă complet în trei ore și 30 de minute, de la orice priză disponibilă de 220 V.


În concluzie, discuția dacă această mașină răspunde sau nu nevoilor utilizatorului dintr-un oraș poate să fie lungă. Într-o utilizare zilnică se pot găsi și inconveniente, însă, tocmai acestea pot să o facă să fie îndrăgită de alți utilizatori. Dacă vrei să simți vântul, să ai un contact direct cu exteriorul, să te simți ca în parcul de distracții și nu ești reticent la noile tehnologii, poți să o încerci măcar. Distracția este garantată.

Drive-test realizat de Gabriel Manole
Foto: Tibi Mînzu

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− 4 = cinci