TEST – Renault Megane R.S. Line: Rafinat și echilibrat

,

Un spoiler față cu aspect tăios, eleron lat de aproape 30 cm, două evacuări rombice cu diagonală de peste 15 cm încastrate în deflector şi o alură care degajă o încordare mocnită sunt cele mai evidente semnalmente etalate de noua versiune Megane R.S. Line.

Suspensiile şi talonul de 50 al anvelopelor cu lăţimea de 205 mm absorb denivelările şi neregularităţile căii de rulare cu o eficienţă surprinzător de bună pentru un model de inspiraţie Renault Sport.

Înlocuitor al fostei echipări GT Line, devenită în ultima decadă pilonul strategic al diviziei Renault Sport în gama Megane, noul nivel de echipare beneficiază de multiple ajustări estetice şi tehnice. Aşadar, descoperi multe detalii suculente: jante diamantate Montlhery de 17 inci, volan specific RS cu circumferinţa de 125 mm în zona prizelor, pedale din aluminiu cu inserţii cauciucate şi scaune sport cu o evidentă şi excelentă susţinere laterală. Este adevărat că pentru a te aşeza în ele trebuie să escaladezi lateralele ample ale şezutului (cu o înălţime de circa 110 mm), dar efortul este răsplătit de un confort şi o postură foarte plăcute.

Cusătura dublă roșu-alb de pe volanul îmbrăcat în piele, manşonul din piele al levierului schimbătorului de viteze, cotiera centrală, fețele interioare ale uşilor şi de pe marginea scaunelor subliniază temperamentul sport insuflat de cei 158 CP dezvoltaţi între 5.500 şi 6.000 rpm şi de sistemul de direcţie configurabil.

Bordul digital cu diagonala de 7 inci este completat de un head-up display escamotabil destul de mititel, dar care se achită satisfăcător de sarcina de a aduce în câmpul vizual al şoferului informaţii relevante – limitări de viteză, indicaţiile sistemului de navigaţie, viteza de deplasare sau cea setată pentru pilotul automat autoadaptiv, monitorizarea sistemului de menţinere a benzii de rulare etc. Levierul transmisiei automate cu şapte trepte este satinat şi îmbrăcat în piele, există buton Multi-Sense pentru selectarea modului de condus, frâna de parcare are acţionare electrică şi nu lipseşte nici funcţia Auto-Hold. Sunetul produs de motor este configurabil şi direcţionat către habitaclu prin intermediul sistemului audio, cu trei tonalităţi distincte: normal, confort şi sport. Asortat modului de condus ales este şi iluminatul ambiental, la rândul lui configurabil. Pornit de la buton, motorul îşi expune rafinamentul şi forţa. Ralantiul este reglat fin, complet „dezbrăcat” de vibraţii şi foarte silenţios. Deşi transmisia are fereastră dedicată schimbării manuale, nu am simţit nevoia să profit prea des de această facilitate, schimbările de treaptă fiind executate în regim automat după un protocol foarte bine „mulat” pe programul de condus ales. Am preferat stilul Eco în oraş, punctat de schimbări de treaptă timpurii şi dozări sumare de combustibil la apăsarea acceleraţiei. Chiar dacă nu rezonează cu imaginea sport afişată la exterior, acest mod oferă un condus predictibil datorită răspunsului calm la comenzi, ceea ce întreţine o atmosferă destinsă la bord. Aptitudinile sport nu aşteaptă programul cu acelaşi nume pentru a ieşi în evidenţă. Deja din modul Comfort motorul anunţă de ce este în stare. Accelerările se încarcă cu o intensitate care te face să strângi puternic volanul în palme.

Motorul de 1333 cmc nu are nevoie de două trasee de eşapament pentru a-şi face treaba deşi nivelul de putere ar putea sugera acest lucru. S-a recurs probabil la augmentarea aparenţelor pentru a susţine un aspect care să se suprapună peste aşteptările clienţilor şi să rezoneze stilistic cu linia R.S.

Treptele se înlănţuie viguros, iar sistemul de injecţie devine mult mai sensibil la mişcările pedalei de acceleraţie. Direcţia rămâne tributară unui condus relaxat, iar sunetul motorului suportă un singur ton – Comfort – şi două reglaje în afară de oprit: Low şi High. Este modul de condus cel mai echilibrat, dar căruia îi lipseşte, poate, dârzenia pe care o căpăta sistemul de direcţie în modul Sport. Portiţa pentru a te bucura şi în modul Comfort de intervenţia robustă a direcţiei o oferă programul parţial configurabil My Sense. Deşi preia comportamentul „Regular” al motorului, acesta permite reglajul sport al casetei de direcţie. Combinaţia este una antrenantă, foarte bine arbitrată de frânele puternice care stăpânesc fără efort cele 1.360 kg cât cântăreşte la gol. Apogeul performanţelor este atins în modul Sport. Sprinturile capătă valențe competiţionale şi poţi să cazi uşor pradă potenţialului pe care îl are motorul, capabil să urce până la o turaţie maximă de 6.500 rpm. Treptele sunt livrate prompt şi sunt păstrate atât timp cât pot smulge maximul din resursele motorului. Suspensia cu bară antiruliu la ambele punţi înăbuşă eficient balansul în viraje, astfel încât condusul sportiv poate fi practicat cu patos. Livrarea cuplului maxim de 270 Nm între 1.800 rpm şi 3.750 rpm asigură toată forţa de care ai nevoie pentru asta. Cu debut energic, frânele participă activ la menţinerea unui stil de condus incisiv, intervenţia lor putând fi ajustată intuitiv din cursă şi efortul depus la pedală. Faptul că sonorizarea sport este una creată artificial deranjează poate doar la nivel de orgoliu. În realitate, sunetul atribuit prin sistemul R-Sound este unul incitant, foarte plăcut ca tonalitate. Confuzie poate crea şi faptul că ambele evacuări expuse în partea din spate au doar rol ornamental. Dar ar fi o greşeală să evaluezi energicul motor TCe 158 prin prisma soluţiilor estetice sau acustice factice. Rafinat şi echilibrat, acesta oferă o experienţă de condus completă şi foarte bine nuanţate, care se asortează impecabil la titulatura singurului nivel de echipare pe care este disponibil – ­Renault Sport Line.

TEST: Renault Megane – Aspect domestic înșelător

TEST: Renault Megane RS – Tonic pentru orice şofer

TEST: Renault Megane GT – Un Renault exclusivist

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


5 × = patruzeci cinci