TEST: Polaris Slingshot – Maşina-spectacol

,

Polaris Slingshot este, categoric, o apariție spectaculoasă! Pur și simplu nu poate fi ignorat și nu trebuie să fii un pasionat sau un cunoscător ca să îți dai seama că este… altceva! Pare genul de vehicul pe care căpitanul Picard l-ar folosi, dacă ar ajunge în vacanță, pe Pământ. Deloc prietenoasă ca aspect, cu multe unghiuri și muchii ascuțite, foarte fioroasă atunci când o privești din față, inovația celor de la Polaris întoarce absolut toate privirile!

Singura experiență cu adevărat neplăcută la volanul lui Slingshot a fost atunci când am fost trasă pe dreapta de un echipaj al Poliției Rutiere. Abia luasem „mașina” și fusesem avertizată că voi fi oprită și fotografiată de toată lumea din trafic, așa că eram convinsă că și ei vor doar să vadă mai bine „jucăria”. Dar nu… Reprezentanții poliției mi-au explicat că vehiculele omologate ca triciclu pot fi conduse doar de posesorii unui carnet de conducere categoria A și că, dacă nu am așa ceva, îmi vor face dosar penal. În urma unei solicitări oficiale însă, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne mi-au comunicat că un triciclu poate fi condus atât cu permis de categorie A cât și cu B, atâta timp cât deținătorul are 21 de ani împliniți.

Am văzut Slingshotul la Salonul Moto (SMAEB) de anul acesta. Chiar și înconjurat de atâtea motociclete superbe, ieșea în evidență. Am mers țintă la standul Polaris și am întrebat dacă „nebunia” asta cu trei roți este vreun prototip sau chiar este înmatriculabilă și, când am aflat că deja sunt 16 astfel de autovehicule pe drumurile din România, mi-am propus să o conduc și eu!
Senzația este ciudată, când stai să analizezi un Slingshot! Din față arată clar a mașină – ba chiar este mai lată decât multe dintre autoturisme. Din lateral observi că, pe lângă acoperiș, îi lipsesc și portierele și ca să urci în ea este suficient să procedezi ca la motocicletă: pur și simplu te așezi. Iar când ajungi în spatele ei și vezi o singură roată, ei bine, atunci începi să te întrebi ce este asta, de fapt?! Mă așez în scaunul șoferului și încep să studiez interiorul. Am volan, trei pedale, schimbător de viteze cu 5+1 trepte. Mi se pare clar că nu poți conduce așa ceva dacă nu ai obținut permisul de categorie B. Totuși, trebuie să îmi pun casca înainte de a porni la drum, exact ca un posesor de A… Bag cheia în contact, apăs butonul de pornire și un zgomot viguros, ca de motocicletă, se aude imediat. Poziția în „mașină”, foarte aproape de sol, și un zgomot care mă însoțește în permanență, o dată ce pornesc la drum, mă face să mă simt ca într‑un cart care are voie să iasă pe șosele… Sunt, pur și simplu, atentă la tot, încântată și uimită de noua jucărie!
Scaunele din „spumă” sunt comode și se reglează manual, exact ca oglinzile. Și volanul este reglabil în plan vertical. În consola centrală din bordul minimalist se remarcă display-ul pe care sunt afișate informațiile referitoare la postul de radio ales și imaginile de la camera de marșarier. Materialele folosite în interior sunt rezistente la apă, motiv pentru care atunci când duci Slingshotul la spălătorie este de ajuns o singură trecere, atât pentru interior cât și pentru exterior! În fața pasagerului există un mic spațiu de depozitare, suficient pentru geanta unei șoferițe și mai mult decât suficient pentru portmoneul și telefonul unui „pilot”. În timpul călătoriei bagajele pot fi așezate în cutiile din spatele celor două scaune, acolo unde, odată ajunși la destinație, puteți încuia căștile obligatorii și pentru șofer și pentru pasager.
Înainte să pornesc la drum constat că lipsește oglinda centrală și că mi-ar fi fost de folos un sistem de prindere pentru telefonul pe care îl utilizez pe post GPS. Simt și că parbrizul îmi secționează cumva vederea și că ar trebui să mă hotărăsc dacă mă las mai jos în scaun și să privesc prin parbriz sau să stau cât mai drept, ca să mă uit pe deasupra (ca idee, colegii mei mai înalți nu au avut această problemă).
În oraș nu prea mă simt în largul meu. Obișnuită să conduc un SUV compact, acum simt nevoia permanentă să-i depășesc pe cei din față, din cauza cărora nu văd traficul. Manevra este adesea îngreunată de ceilalți șoferi, care merg în paralel cu mine, dornici să fotografieze sau filmeze „ciudățenia”. Iar când am culoar liber, am o grijă în plus: gropile. Tentația să le ocolesc cu roțile din față mă pune în postura să le iau în plin cu roata din spate, iar suspensiile pe spate, unde a fost folosită o basculă tip moto, sunt rigide!


Ajung la punctul de întâlnire stabilit cu colegul meu, George, pe care îl invit pe locul pasagerului. Se așează în scaun și, din reflex, caută să închidă portiera. Centura nu este nici ea acolo unde se aștepta să o găsească – punctul de prindere este pe exterior și nu pe partea stângă, ca la autoturisme. Mai este și zgomotul a cărui sursă nu o poate identifica. Își dă seama că nu avem airbaguri, că pentru el parbrizul este inutil și, brusc, destinația aleasă, la vreo 70 km de București, i se pare prea departe… Dialogul între șofer și pasager este greoi, mai ales dacă ambii poartă căști închise, așa că am o scuză să îmi văd de drum: nu „aud” chiar toate reclamațiile… Mă ajută și sistemul audio, cu cele șase boxe, care acoperă bine și zgomotul produs de pasager, dar și pe cel produs de mașină, și care face față cu brio chiar și la viteze mari. Deși Slingshot are pilot automat, nu l-am activat niciodată și am preferat să mă joc cu cutia în 5+1 raporturi scurte. Motorul de 2,4 litri și 170 CP răspunde foarte arțăgos la comenzi, cu un zgomot specific mașinilor de competiție, atunci când apăs accelerația. Abia acum înțeleg de ce se numește Slingshot (Praștia)! Cu treapta a doua simt că decolez, iar treptele trei și patru, perfecte pentru distracție și depășiri, sunt foarte viguroase și mă duc fără probleme la 160 km/h. Totuși, vitezometrul analogic din bord este o invitație la ponderare: pentru numerele care indică viteze de peste 120 km/h s-au folosit fonturi mai mici, semn că este bine să fii precaut. Până la urmă conduci un vehicul cu trei roți, a cărui greutate este de numai 800 de kg și care, pe drumuri cu denivelări, dă uneori senzația de instabilitate. La modul general, însă, sistemele de protecție activate țin lucrurile sub control. Îți permit să scoți fum din cauciucuri și să te joci pe viraje, dacă renunți puțin la instinctul de conservare, dar vehiculul rămâne stabil și la viteză și în curbe.


Foarte diferit de limuzinele pe care le testează George (și în care pasagerul este cel răsfățat), Slingshotul este un autovehicul care oferă absolut toată plăcerea șoferului. Abia când ajungi la volan îți apare zâmbetul pe față, abia atunci te bucuri cu adevărat de mașină. Am fost extrem de încântată să văd cum cârcotașul pasager s-a metamorfozat în cel mai fericit șofer care, atunci când a oprit mașina, a concluzionat „a fost o experiență de neegalat! Pur si șimplu, nu am cu ce să o compar. Este o mașină care vindecă stresul, este o adevărată terapie!”.
Am petrecut două zile la volanul lui Polaris Slingshot și tot nu m-am lămurit ce am condus, de fapt. Nu este nici mașină, dar nici motocicletă. Este un vehicul cu trei roți, dintre care cea din spate primește toată puterea de la motor, iar celelalte au doar rolul de a menține direcția și stabilitatea. Nu știu câtă cerere există pentru această „mașinocicletă”, dar știu sigur că noi ne-am distrat maxim și că nu am fost niciodată mai invidiați, mai fotografiați sau mai luați la întrebări decât acum, nici măcar în mașini de aproape zece ori mai scumpe! Cu siguranță, aceasta este jucăria celui care vrea să atragă toate privirile, fără să intre în faliment. Pentru că niciodată nu vei putea cumpăra mai multă atenție cu mai puțini bani!

 Text: Iza TACHE-GHERHEŞ /Foto: Radu BUHĂNIŢĂ, George DRUGESCU

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


cinci + 1 =