TEST: Peugeot 208 – Prospeţime, originalitate şi tehnologie

,

Peugeot 208, Maşina Anului în România în 2020, ştie cum să te surprindă. Formele apetisante ale caroseriei, încheiată de un hayon cu o tăietură înaltă şi începută cu o grilă frontală turtită, anunţă cu subtilitate caracterul novator al modelului francez.

În interior, atrage atenţia maniera volumetrică în care este construită planşa de bord. Arcuită elegant între montanţii parbrizului şi compusă din două etaje delimitate atât prin forme diferite cât şi prin materialele cu care sunt acoperite, se închide pe laterale cu un contur poligonal. Preluarea și continuarea acestuia de partea superioară a fețelor de uşi pentru a-l estompa progresiv până undeva spre jumătatea portierei dă un farmec aparte amenajării interioare. Dar creează şi impresia de spaţiu, ceea ce la o maşină de clasa B nu este un aspect lipsit de importanță. Constat că nu este doar o impresie după ce mă mut în spatele scaunului de la şofer, reglat astfel încât poziţia la volan să mă satisfacă deplin. Surpriza este că am loc la cap datorită unei decupări ample a plafonului cam în acelaşi plan cu linia tetierelor de la banchetă.

Întors pe scaunul şoferului mă delectez cu priveliştea oferită de volanul liliputan şi de butoanele aşezate orizontal care rezumă în cea mai plată manieră posibilă, din punct de vedere al perspectivei, întreaga consolă centrală. O notă de eleganță care frizează luxul autentic este dată de alegerea metodei tactile pentru a controla încălzirea scaunelor față. Tot rafinamentul îl vizează şi levierul de tip joystick al transmisiei automate cu opt raporturi sau ornamentul lucios, masiv, care acoperă osatura consolei centrale. Tapiţeria mixtă, traversată de cusături de culoare verde turcoaz adaugă o notă de prospeţime care se potriveşte perfect cu interiorul aerisit şi designul cubist al planşei de bord. Dacă te rezumi doar la aceasta din urmă, în aranjamentul oferit de versiunea Allure, cu tableta centrală de 7 inci şi bord digital 3D, surprizele nu întârzie să apară. După ce apeşi butonul „Engine Start Stop” şi zona ceasurilor de bord prinde viaţă, simţi că te teleportezi direct pe puntea de comandă a lui Enterprise. „i‑Cockpit 3D” pare venit din viitor.

Proiectarea unui set de informaţii peste cel corespondent afişat pe ecranul de bord creează o veritabilă hologramă tridimensională. Nu este nicio urmă de îndoială că aranjamentul digital creşte substanţial percepţia calităţii şi impresionează prin inedit. Dar de pe urma acestuia beneficiază şi ergonomia. Informaţiile sunt ingenios suprapuse, cu o dinamică a graficii care îţi captează întreaga atenţie. Cinci teme diferite de afişaj, o gamă coloristică odihnitoare şi un grupaj inteligent al informaţiilor fac din i-Cockpit 3D vedeta absolută a planşei de bord.

Cu siguranţă va fi febleţea tuturor acelora care vor intra în posesia unui exemplar 208 în echipare Allure sau GT Line. Motorul în trei cilindri, de 1.199 cmc, dezvoltă 100 CP la 5.500 rpm şi 205 Nm la 1.750 rpm. Ralantiul este foarte domolit, tulburat la limita sesizabilă de uşoare trepidaţii specifice de altfel propulsoarelor de acest tip. Padelele din spatele volanului, purtătoare de elegante ornamente argintii, posibilitatea de a afişa informaţii precum acceleraţia laterală, deceleraţia sau tripleta putere-boost-cuplu, plus simpla prezenţă a comutatorului Drive Mode chiar lângă cotiera centrală sunt tot atâtea argumente că trebuie să o iau din loc. Imediat! Din cele trei programe, Eco, Normal și Sport, încep cu cel standard – Normal. Accelerările sunt moderat de incisive şi sunt însoţite de o foarte emolientă schimbare de treaptă.

Suspensia indulgentă cu denivelările asfaltului bucureştean întreţine un confort mai mult decât mulţumitor. Reducerea apetitului motorului pentru combustibil este sesizabilă când comut în Eco. O amorţeală blândă se strecoară în răspunsul acestuia funcţie de poziţia acceleraţiei, dar şi în stilul de condus pe care îl adopţi, foarte potrivit unui trafic greoi. Abia după ce te smulgi din menghina aglomeraţiei urbane poţi aprecia aportul de energie aferent programului Sport. Constat că, dacă păstrez poziţia acceleraţiei şi treapta (a şaptea, în acest caz), simpla comutare din Eco în Sport saltă de la sine viteza de la 90 km/h la peste 135 km/h. Tonul evacuării capătă un timbru reglat în registrul baritonal, ceea ce îl face un foarte entuziast susţinător al sesiunilor de sprint. Descopăr un răspuns pe accelerări foarte ambițios între 3.000 şi 5.000 rpm, bătăiosul 208 fiind capabil să ofere senzaţii dintre cele mai plăcute. Datorită celor două teme personalizabile din meniul display-ului 3D poţi chiar să le şi măsori. Mă văd, însă, nevoit să mă mulţumesc cu reuşita unei accelerări de 0,3g în condiţii de lapoviţă, vânt puternic, carosabil umed şi o temperatură exterioară de fix 0°C. Frânele cu discuri la toate roțile te conving subliminal că poţi, şi tu, dar şi maşina, mai mult. Intervenţia discretă, dar autoritară a sistemelor de siguranţă precum cel care te menţine între marcajele benzii de rulare sau cel care îţi reaminteşte de limita maximă de viteză permisă pe sectorul de drum pe care circuli, te readuc în postura de şofer responsabil. În treapta a opta, 3.000 rpm (dintr-o scală care se înroşeşte la 6.000 rpm) sunt suficiente pentru a menţine un ritm de 130 km/h. Consumul instantaneu fluctuează în jurul valorilor de 7-8 litri. Reducerea vitezei cu 40 km/h, coboară turaţia cu aproape 1.000 rpm şi obligă transmisia să retrogradeze cu o treaptă. Efectul în ceea ce priveşte consumul este relevant: minus aproximativ trei litri. După 300 km de test în care m-am luptat şi cu prima zăpadă căzută în Bucureşti, în această iarnă primăvăratică, un consum mediu de 6,9 litri este mai mult decât rezonabil. Dar dincolo de aspectele pecuniare, doza de prospeţime, originalitate şi tehnologie laolaltă cu efectul electrizant dat de afişajul i-Cockpit 3D fac din noul Peugeot 208 o ispită. Una cu totul aparte în peisajul auto actual.

Foto: Peugeot, George Drugescu

EVENIMENT: Peugeot 208 – Triplă personalitate

TEST: Peugeot 208 – Fulgerător de obraznic

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× 4 = douazeci patru