TEST: Nissan Navara – SUV-ul cu benă

,

Noul Nissan Navara impresionează nu numai prin statură cât, mai ales, prin ceea ce ascunde caroseria masivă. Soluţii tehnice ingenioase, dotări ambiţioase, capacităţi de transport şi trecere promiţătoare plus un răsfăţ aplicat pasagerilor care poate deruta.

Deşi în talon este înregistrat la categoria N1, după primii kilometri petrecuţi la volan încep să am mari dubii. Pare a fi o greşeală undeva. Pornind de la tratamentul spaţiului interior până la silenţiozitatea de care dă dovadă chiar şi la viteza maximă permisă pe autostradă, totul mă îndreptăţeşte să cred că Navara se înrudeşte mai mult cu SUV-urile decât cu vehiculele utilitare. Suspensia spate, combinație de punte rigidă, arcuri elicoidale și articulații multilink pentru a compensa înlocuirea arcurilor lamelare, îmi susţine pledoaria cum nu se poate mai convingător. Modul calm în care rulează este un efect al acestor modificări și un posibil indiciu al eroziunii statutului de vehicul utilitar. Evident, se resimte o creştere semnificativă a nivelului de confort atât pe drumurile asfaltate cât, mai ales, pe macadam sau în teren acci­­­dentat.

Comutatorul ro­­­­­­ta­­tiv de la baza consolei centrale aminteşte autoritar de spiritul practic şi de apetitul pentru aventură specifice unui pick-up. Cu ajutorul lui se poate opta între modurile 4×2, 4×4 H şi 4×4 L, ultimul fiind cel care cuplează mecanismul reductor pentru a te putea deplasa în condiţii de drum severe. In extremis poate fi blocat şi diferențialul spate, astfel încât roţile de aici să poată împărţi frăţeşte fluxul de putere atunci când una dintre ele pierde complet aderența. În acest fel sunt create premisele păstrării motricităţii în teren foarte greu unde Navara se poate aventura graţie unei gărzi la sol de minim 224 mm şi unghiurilor de atac şi degajare de 32°, respectiv 25°. Faptul că are şi asistență la coborârea pantelor abrupte întregeşte firesc portretul unui vehicul cu certe predispoziţii utilitar-recreative, perfect valorificate de o benă aproape pătrată, cu lungimea de 1.578 mm şi lăţimea de 1.560 mm în cazul versiunii cu cabină dublă. Aspectul practic este pecetluit de sarcina utilă de 954 kg şi posibilitatea de tractare a 3,5 tone. Asta înseamnă că soluția tehnică adoptată pentru puntea spate nu îi amputează cu nimic apeti­­tul pentru munca istovitoare și că îi con­­­­servă toate calitățile specifice unui ve­­­­hi­­­cul cu puternice în­­­­­­­­­­­­cli­­­na­­­­­­­­­­­­ții utilitare. Combi­­­­­­­­nația șasiu-punte spate rigidă cu arcuri elicoidale îşi etalează convingător potenţialul și pe asfalt, unde Navara pur şi simplu zburdă…Uşoare trepidaţii însoţesc călătoria, dar nivelul de confort la drum lung este unul de referinţă, însoţit de un fond sonor foarte discret. Motorul diesel de 2,3 litri şi 190 CP dă dovadă de mult rafinament, aspect la care contribuie din plin și transmisia automată cu şapte trepte, cu posibilitate de schimbare manuală a acestora. Cuplul maxim de 450 Nm disponibil între 1.500 şi 2.500 rpm oferă, cum altfel?, accelerări viguroase şi insuflă maşinii de 2.081 kg o agilitate care surprinde şi încântă totodată. La fel ca habitaclul, care în cazul versiunii Tekna excede binişor clasa vehiculelor utilitare. Scaune față încălzite, trapă acționată electric, ecran color cu diagonala de 7 inci, sistem audio cu şase difuzoare, asistență la parcare cu vedere 360°, climatizare cu zonă dublă sau faruri cu tehnologie LED sunt dotări pretenţioase pe care te aştepţi să le întâlneşti pe un model de clasă medie, nicidecum pe un gigant de 5,3 metri lungime şi 1,8 metri înălţime.

Iar faptul că reuşeşte să consume 8-9 litri la 130 km/h în treapta a şaptea, la o turaţie un pic trecută de 2.250 rpm, demonstrează că ştie să se facă util şi în alte moduri decât cele în care îl pui la muncă.

 Text: George Drugescu /Foto: Radu BUHĂNIŢĂ

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× patru = 12