TEST: Ford Puma – Frumusețe și tehnologie

,

Ford Puma

Ford Puma este cel mai frumos autoturism construit vreodată în România. Compact, cu proporţii de mini SUV şi disponibil inclusiv în variantă hibrid, noul model Ford mizează în egală măsură pe frumuseţe şi tehnologie.

Sub alura zveltă se ghiceşte o încordare mocnită. Ar putea fi efectul tensiunilor între dorinţe şi nevoi, cele două mari obiective strategice stabilite de Ford în modelarea formei finale a acestui SUV de clasă B. Faptul că oferă un hayon automatizat cu acţionare electrică sau că poate fi echipat cu scaune cu masaj lombar, păleşte în fața premierei pe care o oferă posibilitatea de a fi livrat şi în variantă hibridă. În mod cert, norocul îmi surâde. Nu numai că mă aflu la volanul unui asemenea model, în echiparea ST Line X, dar dintre cele două versiuni disponibile – 125 CP şi 155 CP – mă delectez cu cea de top.

Ford Puma

Trebuie spus din start că nu este vorba despre un „full hybrid” ci despre un „mild hybrid” echipat cu o baterie de 48V şi un starter-generator (Belt-driven Integrated Starter/Generator – BISG) de 11,5 kW, antrenat prin curea, care înlocuieşte alternatorul clasic. Intervenţia sistemului hibrid vizează situaţiile când se accelerează sau alte scenarii de rulare în care aportul suplimentar de cuplu ajută la reducerea consumului de combustibil datorită diminuării necesarului de efort pe care trebuie să-l depună motorul termic. Sistemul hibrid funcţionează după două proceduri prestabilite: poate substitui până la 50 Nm din cuplul dezvoltat de motorul termic contribuind la reducerea consumului de combustibil cu până la 9% (WLTP) şi poate suplimenta cuplul maxim produs de EcoBoost cu 20% sau cu 50% în regimul turaţiilor joase pentru optimizarea consumului de combustibil. Încărcarea bateriei de mare capacitate se realizează fie prin recuperarea energiei de frânare, fie în timpul rulării la sarcini constante, în regim costier. Versiunea ST Line X se face remarcată cu uşurinţă. În primul rând jantele bicolore din aliaj, de 19 inci (dotare opțională), şi discurile de frână la toate roțile avertizează că nu este vorba despre un model oarecare. Confirmă acelaşi lucru şi interiorul, imediat ce te-ai instalat în scaunele îmbrăcate într-o tapiţerie mixtă de culoare închisă, dar brăzdată de cusături de culoare roşie pe care le regăseşti inclusiv pe portierele față, volan, manşonul schimbătorului de viteze şi pe marginile covoraşelor velurate. Placarea părţii frontale a bordului cu un material asemănător cu textura fibrei de carbon şi aeratoarele laterale înrămate cu baghete fine tot de culoare roşie nu fac decât să accentueze sentimentul de exclusivitate al acestei versiuni.

Bordul digital, cu un ecran de 12,3 inci este o altă delicatesă pusă în evidenţă de sistemul Drive Mode din moment ce fiecare din cele cinci programe predefinite – Normal, Eco, Sport, Slippery şi Trail – au o grafică individualizată. Partea central inferioară a displayului este rezervată sistemului Pre-collision Assist cu cele trei trepte de intervenţie – High, Normal, Low – capabil să frâneze autonom, să asigure o evitare a obstacolelor şi să informeze permanent despre distanţa de siguranţă faţă de traficul frontal.

După ce butonez puţin comenzile de pe volan descopăr secţiunea rezervată funcţionarii „live” a sistemului hibrid, cu o reprezentare grafică care arată într-un cadru unitar încărcarea bateriei de mare capacitate sau presiunea din sistemul turbo. Ampatamentul de 2.588 mm (cu 95 mm mai mult decât Fiesta) şi lungimea de 4.207 mm (cu 142 mm în plus faţă de Fiesta ST Line) încearcă să împace într-un mod cât se poate de original confortul pasagerilor cu spaţiul rezervat portbagajului. În față poţi călători în condiţii foarte bune chiar dacă ai o înălţime sărită binişor peste medie. Reversul acestei acomodări o resimt cei care vor călători pe bancheta spate dacă este vorba tot despre persoane mai înalte. Plafonul panoramic cu trapă integrată (dotare opţională) ridică ștacheta calităţii călătoriilor indiferent de statura pasagerilor, în timp ce prezența MegaBox-ului sub planşeul portbagajului ridică ștacheta funcţionalităţii la cote nemaiîntâlnite în acest segment. Cu o capacitate de 68 litri în cazul versiunii hibrid, acesta oferă un spaţiu deosebit de generos, îmbrăcat într-un material plastifiat care poate fi spălat. Motorul termic cu trei cilindri dezvoltă 155 CP şi 190 Nm, fiind cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte. Prima accelerare puternică dezvăluie un comportament foarte combativ încă de la nivelul setării Normal. Disponibilitatea cuplului la valoare maximă între 1.900 şi 5.500 rpm plus suplimentul de forţă adăugat de sistemul hibrid fac un deliciu din conducerea acestui SUV de clasă mică. Nu lipsesc nici momentele interesante ca de exemplu cel în care, la o viteză de nici 35 km/h în treapta a patra şi la o turaţie foarte apropiată de 1.000 rpm, în timp ce rulăm sub „coordonarea” pilotului automat autoadaptiv, am observat că nu mi s-a solicitat retrogradarea în timp ce mecanică se încordăează să ajungă din nou la viteza setată de 90 km/h. Elasticitatea foarte bună a duetului motor-transmisie adăugă o notă de comoditate în exploatare care se potriveşte de minune cu modul blajin în care este livrat cuplul şi puterea motorului în modul Eco. Evident că selectarea programului Sport asortează răspunsul motorului la dimensiunile mari ale jantelor şi la prezenţa plăcuțelor de frână la toate roțile. Direcţia se rigidizează suplimentar şi evacuarea capătă o sonoritate gravă. Talonul de 40 mm al anvelopelor cu lăţimea benzii de rulare de 225 mm împreună cu un set de arcuri elicoidale şi amortizoare bine calibrate reuşesc să stăpânească ruliul caroseriei în limite foarte rezonabile. La 130 km/h, în treapta a şasea, motorul are 3000 rpm şi consumă circa 7 litri/100 km. Reducerea regimului de viteză până la 90 km/h domoleşte turaţia la 2.000 rpm şi scade consumul cu aproximativ 2 litri. Două ture și trei sferturi pentru a braca roțile complet dintr-o parte în cealaltă, plus un grup moto-propulsor care debordează de energie întregesc portretul unui model în CV-ul căruia, la loc de cinste, este trecută „plăcerea condusului”.

Foto: George Drugescu

Acest articol face parte din numărul 254 – exclusiv online – al revistei Auto Test Magazin.

Ford Puma – Felina din inima Olteniei

Ford Puma, primul hibrid din istoria României

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


2 × = paisprezece