TEST: BMW Seria 1 – ADN bavarez

,

Cel mai mic model din gama BMW convenţională dispune de abilitatea de a se sustrage unei etichetări clare. Și nu numai. Cu o pondere de aproape 5% din totalul vânzărilor, pare să se afle în unghiul mort al atenţiei publicului. Să fie oare vorba de faptul că Seria 1 este prea mică pentru a se face remarcată, pentru că ne uitam noi în altă parte sau pentru că nu reușim să o înțelegem?

Oricare ar fi răspunsul, trebuie spus, din capul locului, că Seria 1 este un BMW get-beget: nimic din ADN-ul specific bavarez nu îi lipseşte. Ansamblul frontal, musculatura lucrată care pulsează sub valurile caroseriei, designul părţii din spate, modelul jantelor, antena „rechin”, toate sunt declaraţii certe ale apartenenţei la familia BMW. Până şi proporţiile caroseriei, nuanţate de un ecartament uriaş în segment, 2.690 mm, subliniază apăsat acelaşi lucru. Toate dovedesc ambiţia şi energia care îl animă. Ultima restilizare a reuşit să-i accentueze atât temperamentul sportiv cât şi aspectul premium, prin detalii extrase din utilizarea unor tehnologii moderne precum farurile adaptive cu LED. Atunci care să fie hiba din moment ce în exterior lucrurile par să fie în ordine? Apropiindu-te de maşină, realizezi statura minionă care predis­­pune la cel puţin două lucruri: în combinaţie cu ampatamentul şi ecartamentele mari favorizează o ţinută de drum exemplară, iar pe de altă parte obligă la un aranjament „îngropat” al scaunelor. De la nivelul podelei până la şezutul scaunelor faţă sunt doar câţiva centimetri. Reglajul pe verticală al acestora mai adaugă ceva, dar poziţia de condus este una pur sportivă, cu picioarele mult întinse. Iar asta mă încântă. Şi mă mai încântă ceva: inedita interacţiune, la un BMW, dintre transmisia manuală cu şase trepte şi sistemul Driving Experience Control cu ale sale patru tipuri de răspuns din partea șasiului/motorului – Eco Pro, Confort, Sport şi Sport+. Fără Steptronic, care va să zică. Şi nu este rău deloc! Lăsând la o parte disconfortul schimbării treptelor în ambuteiajele urbane.

Motorul diesel de 2,0 litri din spatele titulaturii 118d dezvoltă 150 CP şi 320 Nm, valori mai mult decât suficiente pentru orice şofer entuziast. Mai ales că varianta testată cântăreşte un picuţ peste 1,5 tone. Intensitatea senzaţiilor se amplifică pe măsură ce te depărtezi de modul Eco Pro, libertatea totală de decizie oferită de transmisia manuală jucând rol de catalizator. Nu rămâne decât să constaţi că Seria 1 este fâşneaţă şi foarte încăpăţânată în a păstra traiectoria aleasă de şofer. Tracţiunea integrală, cu întregul arsenal de sisteme electronice arondate, susţine cu mult aplomb un condus incisiv, intens, scenariu favorizat şi de ecartamentele şi ampatamentul mari. În astfel de ocazii apreciezi cum se cuvine feedback-ul dat de direcţia sport, cu asistență variabilă, care reuşeşte să interpreteze cu o foarte bună acuitate toate situaţiile cu care se confruntă roțile față. Pe scurt, se conduce ca orice BMW de grupa mare: este focos şi precis. Mai mult. Materialele şi finisajele respectă statutul premium, priveliştea oferită pasagerilor fiind una pe cât de bogată pe atât de elegantă. Cheia tratamentului interior rămân simplitatea, ergonomia şi confortul. Constat că le are din plin. Chiar şi cu scaunul şoferului reglat pentru mine, atunci când mă mut pe bancheta din spate nu-mi lipseşte spaţiul, inclusiv la cap. Conformaţia şezutului şi a spătarului sunt atât de bine omogenizate încât un individ de talia mea, înalt de 1,88 metri, reuşeşte să se integreze fără compromisuri sub linia apăsătoare a plafonului. Dar, cel mai plăcut loc este, fără niciun dubiu, cel de la volan. De la poziție până la abundența de echipamente, bun gust și calitate care te înconjoară pare ca totul să fie exact acolo unde și cum trebuie. Poate că spațiul interior nu mulțumește pe toți familiștii, dar cu siguranță felul în care se conduce place oricui. Iar banii pe care îi investeşti într-un asemenea model sunt practic investiţi într-o permanentă stare de tihnă şi satisfacţie pe care le încerci, indiferent de drumurile pe care le ai de făcut. De preferat, cât mai multe…

 Text: George Drugescu/ Foto: Radu BUHĂNIŢĂ

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


1 + = trei