TEST: BMW Grand America – Yellow Cruiser

,

Seria BMW K 1600 se dovedeşte a fi una prolifică. După ce anul trecut am făcut cunoştinţă cu Bagger, anul acesta este rândul variantei BMW Grand America să-şi etaleze eleganța, confortul şi forţa. Cu o lungime de 2,56 metri şi o greutate proprie de 364 kg cruiserul BMW se impune cu ostentaţie oriunde ar fi parcat, chiar şi înconjurat fiind de bolizi pe patru roţi.

Modelat până în mă­­­duva oaselor ca un vehicul recreativ, capabil să ofere cel mai înalt nivel de confort şi plăcere în timpul călătoriilor pe două roţi, Grand America este un amestec ameţitor de forţă, tehnologie şi lux. „Caroseria” în două culori – Austin Yellow (probabil o s-o recunoşti de pe M3) și Black Storm – sau jantele forjate sunt detalii cu care ţi se strecoară pe sub piele. Modificarea secţiunii posterioare a cadrului, faţă de modelele K 1600 GT şi GTL, a permis coborârea şeii şi implicit a centrului de greutate.

Urcarea uşoară este însoţită de un confort superior datorat unei şei mai late, cu o conformaţie îmbunătăţită. Trei coburi cocheţi, niciunul detaşabil, cu lămpi de poziţie tip bumerang (la cei laterali) şi de frână (la topcase) întregesc vizual profilul unui veritabil cruiser. Integrarea unui spătar pentru pasagerul din spate în structura topcase-ului accentuează şi mai mult latura sa expansivă, cu accent deopotrivă pe confort şi lux. Dar nu este singurul detaliu care atrage atenţia asupra caracterului exclusivist. Un pachet cromat strecurat la nivelul aripii față, carenelor laterale şi parbrizului confirmă statutul elitist de care se bucură Grand America. Cum modelul de faţă este unul făcut să-ţi gâdile amorul propriu şi orgoliul personal, bavarezii au avut grijă ca tot ce este util, confortabil şi performant să fie inclus în specificaţia tehnică. Oferta este atât de generoasă încât ai nevoie de ceva timp de acomodare – învăţare – utilizare a întregului arsenal de sisteme pe care le ai la dispoziţie. Dar m-aş opri la câteva care îşi pun pregnant amprenta asupra modului în care evoluează. În primul rând, înainte de a pleca de pe loc trebuie să ştii că ai la dispoziţie trei moduri în care motorul poate răspunde: Dynamic, Road şi Rain. Inutil să menţionez că forţa propulsorului cu şase cilindri în linie este pregnantă şi omniprezentă în oricare dintre ele. Accelerările sunt pline de sevă şi au o iuţeală care parcă îi încremeneşte pe restul colegilor de drum. Pur și simplu sunt devastatoare fără însă a transmite riderului brutalitatea cu care se manifestă. Limitarea vitezei maxime la 162 km/h, probabil din cauza prezenţei permanente a topcase-ului, dar şi a multiplelor customizări care se pot face în zona pasagerului, nu ştirbeşte cu nimic plăcerea condusului. Fără să simţi, devii un veritabil glonţ tras la nivelul asfaltului. Uşurinţa debordantă cu care stabileşte viteze din categoria celor care sunt prohibitive până şi pe autostrăzi este compensată de dotările de siguranţă. Frânele cu ABS PRO sunt intense şi foarte autoritare, cu asistare automată a distribuţiei față-spate astfel încât asieta motocicletei nu este tulburată nici chiar în cazul frânarilor puternice. În plus, sistemul DTC înăbuşă în faşă orice tentativă de rupere a aderenței a roţii spate, ceea ce ridică masiv nivelul de siguranţă în trafic, mai ales pe carosabil umed sau acoperit de praf. Suspensia, la rândul ei, poate lucra după două scenarii prestabilite – Cruise şi Road – ambele nefiind altceva decât nişte degradeuri ale felului în care percepi confortul absolut. Nicio surpriză în prezența sistemului audio cu patru incinte acustice, navigaţia sau pilotul automat. Uşurinţa cu care se lasă supusă în viraje, detenta pe accelerări sau abilitatea – ce-i drept limitată – cu care se strecoară în traficul urban o transformă într-un companion de drum extrem de plăcut şi cooperant. Cu o singură condiție: destinația să fie una cât mai depărtată.

Text:  George DRUGESCU / Foto:  Radu BUHĂNIȚĂ

TEST: BMW K 1600 B – Cowboy german

TEST: BMW S 1000 R – Muscle Bike. The Muscle Bike

TEST: BMW R nineT Racer – Promenadă cu Nineta

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


doi + = 7