Skoda Octavia: Numele succesului

,

Skoda Octavia este cel mai de succes model produs de constructorul ceh cu peste 5 milioane de unități produse până în prezent.

Skoda Octavia este modelul care a pus constructorul ceh din nou pe harta preferințelor clienților europeni și chiar din întreaga lume. Un model aflat la limita de sus a clasei compacte, Octavia a rescris manualul despre cum o mașină practică poate fi și atractivă.

Numele Octavia nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare. Acest model a fost și este unul dintre cele mai de succes automobile produse în Estul Europei, dar care a reușit să cucerească inimile clienților de pretutindeni.

Astăzi, a ajuns la a patra generație, dacă vorbim de iterația modernă a modelului ceh. Skoda Octavia a împlinit de curând 60 de ani de la apariția modelului clasic care a purtat acest nume în 1959.
Numele nu a fost ales întâmplător. Octavia înseamnă „opt” în limba latină, iar Skoda Octavia a fost al optulea model produs după Al Doilea Război Mondial.
Primul exemplar a părăsit linia de asamblare a uzinei Skoda din Mlada Boleslav în luna ianuarie 1959. Prima variantă a acestui longeviv model folosea un motor pe benzină de 1,1 litri ce dezvolta 40 CP și transmitea puterea către puntea spate prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu patru trepte.
Skoda a produs modelul Octavia până în 1964 când a fost înlocuit cu modernul 1000 MB cu caroserie autoportantă. Versiunea Combi rămânea în producție până în 1971.
După o pauză lungă, numele avea să fie folosit din nou pentru un model extrem de important. În 1996, Skoda lansa prima generație a Octaviei moderne. Constructorul ceh aparținea încă din 1991 de Grupul Volkswagen, Felicia fiind primul model născut din colaborarea cu germanii.
Octavia a devenit rapid modelul care punea numele constructorului ceh pe buzele tuturor. Cu un preț accesibil, calitate germană și un portbagaj imens, Octavia a devenit preferata clienților din întreaga Europă. Prima generație a modelului a fost fabricată pe platforma A4 a grupului VW, platformă ce era folosită și de modelele Volkswagen Golf, Seat Leon, Volkswagen Bora sau Beetle. Caroseria de top, liftback, aducea cu silueta unui sedan, dar accesul la imensul portbagaj se făcea prin intermediul unui hayon, soluție păstrată pentru toate generațiile Octavia.
Pentru cei care aveau nevoie de spațiu mai mare pentru bagaje, Skoda a produs și o variantă break a modelului. Datorită prețului accesibil și motorizărilor diesel TDI foarte economice, Octavia a fost populară ca taxi și preferată de cei cu familii numeroase.
Succesul primei generații se vede și în cifrele de vânzări: 970.000 de hatchback-uri și 470.000 de modele Combi din prima generație au fost livrate către clienți.
A doua generație Octavia a fost lansată în 2004 și păstra rețeta de succes cu ingrediente și mai bune. Modelul creștea în dimensiuni, fiind mai mare ca un Golf, dar mai mic decât Ford Mondeo, ceea ce a păstrat modelul Octavia la limita superioară a clasei compacte, într-o zonă unde nu există prea multă concurență.
Skoda mărea gama de versiuni adăugând tracțiune integrală și o a doua generație a sportivei Octavia RS. Pe piața din India, modelul primea numele Skoda Laura, pentru a îl diferenția de prima generație păstrată în oferta comercială. A doua generație Octavia aduce cifre și mai bune cu peste 1,6 milioane de unități hatchback produse și 900.000 de breakuri.
A treia generație a fost lansată în 2012 și cifrele au crescut din nou: peste 2,5 milioane de unități produse.

Text: Dragoș Băltățeanu / Foto: Skoda

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× trei = 15