Sir. Sir Roger Moore

,

Marele actor britanic Roger Moore ne-a părăsit pe 23 Mai 2017, după aproape 90 de ani de viață. Ne-a lăsat amintire o mulțime de roluri memorabile în pelicule celebre. De cele mai multe ori, în filme, conducea mașini rapide, iar această pasiune a fost continuată și în viața privată.

Barbara Bach și Roger Moore în cel mai bine cotat film cu James Bond al lui, „The Spy Who Loved Me – Spionul care m-a iubit” (1977).

Suav, sofisticat și cu părul impecabil aranjat, Roger Moore a întrupat ideea că un bărbat atrăgător trebuie să conducă întotdeauna o mașină frumoasă. Înnobilat, în 2003, de regina Marii Britanii, Elizabeta a II-a, pentru activitățile lui umanitare, Roger Moore și-a câștigat faima mondială ca interpret al personajului James Bond. De altfel, a fost actorul care a intrat în pielea Agentului 007 de cele mai multe ori, jucând în șapte filme bazate pe nuvelele lui Ian Fleming, între 1973 și 1985.
Însă, Moore și-a început relația specială, continuată și în viața personală, cu mașinile sport frumoase, așa cum era Volvo P1800, în serialul The Saint (1962-1969), în care a deținut rolul principal, Simon Templar, zis Sfântul.

Primul film cu Roger Moore ca James Bond a fost Live and Let Die (1973): la un moment dat, Agentul 007 ajunge la volanul unui autobuz supraetajat AEC Regent III RT, cu care execută mai multe manevre la limită fără să se răstoarne, dar căruia îi distruge etajul, când trece pe sub un pod.

Un moment marcant al filmelor cu James Bond s-a petrecut în The Man with the Golden Gun (1974). Filmările au avut loc în Thailanda, Agentul 007 conducând un AMC Hornet, cu care sare peste un râu, de pe un cap pe celălalt al unui pod distrus. Saltul include un tonou perfect executat în aer, încheiat cu o aterizare reușită. Dincolo de periculozitatea cascadoriei, aceasta este una dintre primele, dacă nu chiar prima secvență de film realizată cu ajutorul computerului.
O mașină memorabilă condusă de Moore este, fără îndoială, Lotusul Esprit S1 din The Spy Who Loved Me (1977), care se transforma în submarin, la nevoie. De aici și o secvență antologică, cu supercarul ieșind din Mediterana, iar Roger Moore deschide geamul și aruncă un pește, ajuns nu se știe cum în interior. Lotusul din film a fost cumpărat de patronul Tesla, Elon Musk, la licitație, cu aproape 620.000 lire sterline, în 2013. James Bond a condus și mașini banale, cum ar fi Citroen 2 CV, din care au fost distruse șase la filmările pentru For Your Eyes Only (1981), dar care au fost o sursă de venit bună pentru marca franceză, atunci când a comercializat o serie limitată, vopsită galben, ca în film, și inscripționată 007, cu urme de gloanțe pictate pe caroserie.

Ultima peliculă cu Roger Moore în rolul James Bond a fost A View to a Kill (1985), în care 007 se dă cu mai multe mașini super, cum ar fi Rolls Royce Silver Cloud II, Bentley S1, Corvette C4, dar și cu o autoutilitară (așa era pe atunci, nu SUV de lux ca astăzi) Range Rover pick-up, model ce tocmai fusese lansat.

Text: Florin NECULA

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− 6 = zero