Schimbul de generații

,

De când a fost lansat Hyundai i30, în 2007, acesta a jucat pentru coreeni un rol important în extinderea reputației și a vânzărilor în Europa, iar noua generație se anunță mult mai populară pentru particulari, managerii de flote și companiile de transport decât cea anterioară.

Inițial, i30 a fost primul model proiectat în Europa, la Hyundai Motor Europe Technical Centre din Rüsselsheim, Germania, și construit la uzinele din Nošovice, Cehia, și primul Hyundai care a obținut 5 stele la testele Euro NCAP. Hyundai dorește ca a doua generație i30 să mențină trendul ascendent al vânzărilor și să răspundă așteptărilor cumpărătorilor europeni.
Ce au vrut să facă coreenii? Pentru aceștia, modelul i30 are un obiectiv ambițios, intrând într-o „zonă de război” dură, mai ales cum este piața europeană, și vizează un segment dominat de mult mai titratul Volkswagen Golf. Hyundai fiind cel de-al cincilea constructor mondial de automobile, obiectivul său major nu s-a rezumat doar la „a lua fața japonezilor”, ci dorind să se impună cumpărătorilor europeni prin imagine, feeling, expertiză tehnică și credibilitate. O bună perioadă de timp, Hyundai a fost văzut ca un brand cu prețuri mici, ce oferă mașini rezonabile la prețuri rezonabile. Ori aceste percepții trebuie schimbate.
Stilul noii generații i30 este definit de liniile fluide, inspirate din natură, și de o nouă arhitectură, ce conferă o prezență „tridimensională” vehiculelor Hyundai. De când a fost introdusă pe conceptul ix-onic, în 2009, la Geneva, „Fluidic Sculpture” a fost forma de limbaj pentru toate modelele lansate de constructorul sud-coreean în Europa. Semnătura definitorie pentru noua apariție este grila frontală hexagonală, acesta fiind și motivul stilistic pentru întreaga gamă Hyundai. Acesteia i se adaugă amprenta LED a farurilor, ce pune un accent puternic personalității modelului. O privire de ansamblu dezvăluie un hachback cu un contur compact, organic și care degajă stabilitate.
În termeni de gabarit, a însemnat o creștere a lungimii și a lățimii, dar o scădere în înălțime cu 10 mm, aceasta din urmă neafectând spațiul interior, datorită unei reamenajări a cabinei.
Pentru din România, Hyundai i30 vine cu patru niveluri de echipare, mașina de test beneficiind de „cel mai cel”, adică Exclusive. Ce a însemnat asta pentru interior? Volanul și schimbătorul de viteze sunt îmbrăcate în piele, tapițeria este o combinație piele/textil, sistem de aer condiționat dual, ornamente cromate, conectivitate USB+AUX și un sistem audio cu șase boxe. Din postura ocupanților locurilor din față, două aspecte atrag atenția: bordul redesenat și nivelul finisărilor, materialele folosite reprezentând un real plus față de generația anterioară. Iar din perspectiva șoferului, se remarcă oglinzile exterioare și cea de plafon, toate de mari dimensiuni, și buna vizibilite prin hayon. Pe scurt, aveți la dispoziție un interior corect, ce nu anunță mai mult decât oferă, accentul fiind pus pe funcționalitate și spațiu, caracteristici căutate de o mare parte a cumpărătorilor.
Gama de motorizări cuprinde trei unități diesel și tot atâtea pe benzină. La test am avut la dispoziție varianta în care se pun mari speranțe pentru piața românească: dieselul 1.6 VGT U-II, ce dezvoltă o putere de 110 CP la 4000 rpm și un cuplu motor maxim de 260 Nm între 1900 și 2750 rpm, foarte asemănător ca performanțe cu o variantă mai veche a HDi-ului grupului PSA. Transmisia manuală cu 6+1 trepte este în dotare standard pentru toate variantele de echipare. În mers, reprizele oferite nu sunt debordante, accentul fiind pus pe economie, însă ansamblul motor – cutie de viteze vă poate „asigura” suficiente doze de adrenalină pentru un mod de rulare alert, asta dacă, în așteptările dvs., țineți cont că mașina are sub capotă, totuși, un diesel. Ce o să vă atragă atenția este direcția, ce dispune de sistemul „Flex Steering” și care permite trei setări, în funcție de stilul de condus abordat: Normal, Confort și Sport. Odată setarea aleasă, reacția direcției este distinctivă, mai ales în cazul celei Sport.
Suspensia este cea care o să atragă atenția, în condițiile în care paternul ales este McPherson pentru puntea față și multilink pentru cea spate. Asta înseamnă un comportament sigur în ­curbe și care permite o trasă „foarte adunată” în succesiuni de viraje, fără ca tangajul caroseriei să vă deranjeze. Desigur, nu vorbim acum de forțarea limitelor mașinii și ale rulării pe drumuri de țară. Iar singurul lucru care nu m-a „fericit” este faptul că, în cazul unei pene de cauciuc, roata de rezervă este de uz temporar. Însă, acesta este un aspect minor.
În rest, confortul călătoriei este asigurat, insonorizarea fiind eficientă, iar siguranța este pe primul plan, asta dacă punem la socoteală electronica: ESP+TCS (Traction Control Sistem), EBD și ABS, la care adăugăm șase airbaguri. Mai trebuie ceva?

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


+ 3 = sase