Safe market by RAR: Schimbarea pneurilor

,

Primăvara se aproprie încet, dar sigur, iar pentru utilizatorii de autovehicule vine și momentul pentru schimbarea pneurilor de iarnă cu cele de vară. Pentru vulcanizări, asta înseamnă o perioadă foarte aglomerată, dar le atragem atenția unităților care efectuează operațiuni de service-vulcanizare asupra respectării tuturor obligațiilor ce le revin din punct de vedere legal. Anvelopele fac parte din sistemul de rulare, care  influențează siguranța participanților la trafic, parametrii de funcționare ai vehiculului, dar și consumul de combustibil și trebuie să le acordăm atenția cuvenită.

De asemenea, vă reamintim că efectuarea oricăror reparații și intervenții asupra autovehiculelor trebuie realizate doar în ateliere autorizate RAR!

În continuare, vă prezentăm câteva date esențiale despre importanța sistemului de rulare.

Presiunea de umflare a pneurilor este un parametru cu mare influență asupra exploatării autovehiculelor, aceasta jucând un rol definitoriu în performanțele acestora și în siguranța exploatării lor. Presiunea corectă din pneuri conferă siguranță în circulație, o manevrabilitate ridicată a autovehiculului și un consum de combustibil care se încadrează în valorile nominale.

Studiile efectuate în Uniunea Europeană arată că peste 64% dintre autoturisme și peste 75% dintre autocamioane circulă cu anvelope cu presiune prea mică, iar din analiza accidentelor rutiere a reieșit faptul că unul din 20 accidente grave are drept cauză, printre altele și presiunea incorectă din anvelope.

În mod deosebit, presiunea scăzută din anvelope este foarte periculoasă din cauza următoarelor motive:

  • pneurile ating temperaturi mult mai ridicate în exploatare;
  • la rulaj cu încărcătură mare și viteză ridicată se poate produce rapid explozia anvelopei;
  • anvelopele se deteriorează mult mai repede, durata de folosire a acestora scăzând cu 25%;
  • manevrabilitatea autovehiculului scade, devenind greoaie;
  • scăderea presiunii cu 0,3 bari față de valoarea nominală înseamnă un consum suplimentar de combustibil de 3,10%.

Studiile de specialitate au arătat că există trei factori majori care influențează direct producerea accidentelor rutiere grave:

  • factorul uman;
  • starea suprafeței de rulare și condițiile meteorologice;
  • starea tehnică a autovehiculului.

Deoarece presiunea este direct proporțională cu temperatura, presiunea dintr-un pneu cald va fi mai ridicată decât presiunea efectivă. În acest sens, se va evita măsurarea presiunii după o călătorie mai lungă. În cazul în care acest lucru nu este posibil, presiunea din pneul cald trebuie sa fie cu cel putin 0,3 bar mai mare decât presiunea recomandată.

Variațiile presiunilor de umflare ale pneurilor (subpresiune, presiune nominală, suprapresiune) influențează atât parametrii tehnici cum sunt raza dinamică și pata de contact, precum și parametrii dinamici (puterea la roți, momentul la roți, forța la roți).

Influența presiunii asupra parametrilor tehnici are impact atât asupra consumului de combustibil, cât și asupra duratei de viață a pneurilor. Dacă presiunea în pneu este scăzută, pata de contact are o suprafață mare și astfel puterea și forța la roată vor crește pentru a învinge presiunea mai mare pe care roata o exercită asupra căii de rulare. Toate acestea duc la un consum mai mare de combustibil și la uzarea neuniformă a pneului, reducând astfel durata lui de viață.

În cazul suprapresiunii din pneu, pata de contact are o suprafață mai redusă, crescând astfel momentul transmis la roată, în timp ce puterea și forța la roată au valori mai reduse, consecințele fiind aceleași precum în cazul subpresiunii din pneu.

În concluzie, verificarea periodică a presiunii din pneuri este deosebit de importantă, deoarece o variație cât de mică a acesteia, fie ea pozitivă sau negativă, se va reflecta în consumul de combustibil al autovehiculului și în durata de exploatare a pneurilor. De asemenea, prin rularea cu suprapresiune în pneuri apare riscul exploziilor, frecvent întâlnite la autocamioane, iar fenomenul poate pune în pericol siguranța circulației rutiere.

Una dintre soluțiile problemelor enumerate mai sus o reprezintă sistemele de monitorizare a presiunii din pneuri. Aceste sisteme ne asigură controlul presiunii din pneuri în timpul rulării și atenționarea conducătorului auto printr-un afișaj din bord. Astfel, șoferul depistează în timp util variațiile presiunii și poate face corecțiile necesare.

Autoritățile naționale de omologare din statele membre UE au fost obligate, prin Regulamentul (UE) nr. 661 Art. 13, alin. 2, începând cu 1 Noiembrie 2012, să refuze acordarea omologării CE sau naționale de tip pentru noile tipuri de vehicule categoria M1, în cazul în care acestea nu sunt echipate cu sistem de monitorizare a presiunii din pneuri.

Începând cu 1 Noiembrie 2014, autoritățile naționale de omologare din statele membre UE, tot prin Regulamentul (UE) nr. 661, Art. 13 alin. 5, lit. a, consideră că certificatele de conformitate pentru noile vehicule din categoria M1 nu mai sunt valabile și interzic înmatricularea/vânzarea și punerea în exploatare a vehiculelor care nu sunt dotate și omologate în raport cu cerințele Regulamentului CEE-ONU 141 – dispozițiile uniforme privind omologarea autovehiculelor cu privire la sistemele lor de monitorizare a presiunii în pneuri.

Sistemele de monitorizare a presiunii din pneuri nu sunt o idee recentă, primul sistem de acest gen fiind instalat pe o serie de autovehicule selecte din anii 1980. Primul autovehicul de serie echipat cu acest sistem a fost un Porsche 959 în anul 1986.

Sursa: Safe market by RAR

Extinderea valabilității certificatelor de atestare ale inspectorilor ITP și ale conducătorilor de ateliere auto

Anvelope de iarnă. Cum pregătim sezonul rece

Publicat în Știri.

Autor

Home Page

Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


8 − = patru