Rinspeed Snap: Visând cu ochii deschişi

,

Compania elveţiană Rinspeed şi-a făcut un obicei ca, periodic, să ne prezinte concepte care pun sub semnul întrebării abordările marilor constructori. Este şi cazul acestui concept Rinspeed Snap 100 % electric, mult mai interesant decât aţi crede la prima vedere: „doar o cutie pe roţi”.

Ca de obicei, motorul din spatele acestui demers este fondatorul companiei Rinspeed, entuziastul Frank M. Rinderknecht. Conceptul prezentat de noi poartă numărul 24 din seria celor propuse de acesta. Cu Snap se încearcă rezolvarea mai multor probleme vitale care nu au o soluție viabilă în prezent. În plus, aceste provocări or să se acutizeze dacă nu primesc un răspuns inteligent.

Prima ține de noţiunea termenilor mobil şi imobil. Se consideră că aceştia nu mai trebuie gândiţi separat în lumea automobilului. Odată cu apariţia maşinilor autonome, interioarele trebuie să se schimbe radical. Spaţiul nu mai este eficient folosit dacă se păstrează configuraţia tradiţională cu un şofer şi restul pasagerilor. Habitaclul trebuie să devină mult mai flexibil în funcţie de scenariile utilizatorilor. Acestea pot să varieze şi de la o oră la alta.

O a doua mare problemă este reprezentată de ciclul de viaţă al diferitelor componente care alcătuiesc vehiculele. Cel mai evident este softul cu partea hardware aferentă care îmbătrâneşte mult mai repede decât alte componente. Ca în cazul oricărui soft, și cel responsabil pentru mersul autonom o să necesite update-uri. Un impediment al acestor update-uri este reprezentat de partea de componente hardware care nu or să permită acest lucru timp îndelungat. Este un fapt cunoscut şi oricărui utilizator de desktop, mai ales pentru împătimiţii jocurilor care cer resurse din ce în ce mai mari. Poate și mai evidentă este situația celor care au făcut câteva încărcări de soft (versiuni mai noi ale sistemelor de operare în special) pe smartphone-uri. Acestea ajung să nu mai funcţioneze bine din cauza incompatibilităţii dintre piesele existente şi versiunea mai „deşteaptă” a programului instalat. În cazul automobilelor autonome, aceste conflicte între versiunea nouă de soft şi piesele existente reprezintă o problemă de siguranţă pentru trafic. Și acesta este doar unul din mulțimea de softuri existente la bordul noilor automobile. O altă componentă care, în esenţă, este rezistentă, este supusă însă la multe solicitări și se deteriorează relativ rapid. Este vorba despre partea „mecanică”, responsabilă cu rularea pe carosabil.

Ca să fie evitate aceste probleme legate de ciclul de funcţionare/viață diferit, este propus un vehicul alcătuit din două componente majore. Prima parte este reprezentată de o bază de tip skateboard care conţine mecanica şi partea software/hardware. A doua parte este cabina pentru pasageri cu toate dotările aferente. Aceasta se montează peste structura de bază. Este practic o cutie în care spaţiul este foarte flexibil. Interiorul are finisaje deosebite şi permite o mulţime de scenarii în utilizare. De la deplasarea în mod autonom la „aşezarea” acesteia în oraş, cu rol de birou, spaţiu de relaxare, punct de vânzare etc. Din punct de vedere al designului exterior, propunerea are mai multe în comun cu arhitectura decât cu automobilele în sensul lor general. Este prevăzut un „acoperiş” care se sprijină pe patru stâlpi între care se află o generoasă suprafaţă vitrată.

Interiorul este un spaţiu confortabil în care s-a investit pentru diverse dotări şi finisaje, încât ambianța să fie una premium. Asta şi datorită faptului că această „cabină” reprezintă componenta al cărei ciclu de viaţă este cel mai lung. Utilizatorul o păstrează şi înlocuiește doar partea mobilă cu una nouă din punct de vedere al mecanicii, al părţii hardware şi al softului instalat.

Consider că este o soluție radicală, dar foarte inteligentă prin canalizarea anumitor investiţii în zonele care urmează să fie utilizate timp mai îndelungat. Din punct de vedere al viabilității si eficienței soluțiilor implementate s-a dorit o abordare cât se poate de reală. Prin urmare, ca şi la restul conceptelor dezvoltate de Rinspeed, acesta a colaborat cu parteneri de top din fiecare domeniu specific. Referitor la performanțe, maşina, în ciuda formei „cubice”, atinge viteza de 100 km/h în 5 secunde, o adevărată sportivă am putea spune.

Text: Gabriel Manole / Foto: Rinspeed

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


cinci × 8 =