Registrul Auto Român: 30 de ani de la înfiinţare

,

Registrul Auto Român a pornit la drum în 8 noiembrie 1991 cu o echipă de 80 de entuziaști, care își desfășurau activitatea în birouri amplasate în containere, pe terenuri închiriate. Aveau la dispoziție patru calculatoare 286 de 1 MB RAM pe care rulau niște programe foarte simple. Cinci ani mai târziu, 750 de angajați lucrau în sediul central și în reprezentanțele județene, în laboratoare echipate cu aparatură modernă de încercare și inspecție.
Când au fost înființate repre­zen­tanțele județene, dotările minime de care acestea trebuiau să beneficieze constau într-o cameră, un birou, un scaun, o mașină de scris și un telefon, plus acces la standurile service-ului sau autobazei în apropierea căreia își desfășurau activitatea. În 1993 fiecare reprezentanță a fost dotată cu câte un calculator, o imprimantă A3 și un modem, iar bazele de date se sincronizau prin transmisie telefonică. Acesta a fost și momentul când s-a trecut la completarea prin imprimare a Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) – până atunci se completau pe mașini de scris. Până la sfârșitul anului 1994 toate reprezentanțele aveau rețele locale de calculatoare și servere.


Primul telefon celular a fost cumpărat de RAR în august 1997 – era un model Motorola cu antenă. În același an s-a introdus poșta electronică în instituție și a fost făcut și primul site. Pagina web era extrem de simplă – o imagine statică ce cuprindea o descriere a RAR, o fotografie cu sediul central și o carte de telefon în care se găseau aproximativ 30 de numere de telefon, utile celor care aveau nevoie de informații despre regie.
În anul 2000 pagina a fost înlocuită cu un site mai atractiv și de atunci a fost în continuu dezvoltat. În prezent pe site-ul insituției se regăsesc toate informațiile de care ar putea avea nevoie un client sau un colaborator al RAR, atât în limba română, cât și în engleză. De asemenea, pe site se pot face programări online pentru diverse activități și se poate accesa aplicația care oferă informații despre istoricul vehiculelor înmatriculate în România.


Pe lângă ceea ce vede publicul larg, departamentul IT a contribuit și în alte aspecte care au permis dezvoltarea instituției. Din anul 2002 la RAR a început să se realizeze certificarea autenticității vehiculelor – o activitate ce vizează evaluarea stării elementelor care determină identitatea unui vehicul și contribuie semnificativ la eforturile de combatere a traficului ilegal de vehicule. Începând cu anul 2006 suprapunerea bazelor de date ale RAR și DRPCIV a oferit posibilitatea autorităților să scoată la lumină vehiculele care se aflau în circulație, dar nu aveau ITP (sau acesta era falsificat). Doi ani mai târziu, Registrul Auto Român a început să colaboreze și cu Interpolul. Astfel, RAR a putut să contribuie la stoparea fenomenului de introducere și înmatriculare în România a vehiculelor care erau înregistrate ca fiind furate în Europa.

Pe măsură ce activitatea instituției a evoluat și numărul de mașini care ajungeau zilnic la RAR a crescut, s-a pus problema cumpărării de sedii noi, care să ia locul spațiilor închiriate în care instituția și-a început activitatea. Prima reprezentanță cu sediu propriu a fost cea din Cluj – care  între timp a devenit și ea neîncăpătoare și de unde ne-am mutat deja. S-a luat apoi decizia construirii de sedii noi, după niște proiecte-tip, astfel încât dispunerea spațiilor dedicate birourilor și liniilor de verificări tehnice să răspundă cel mai bine specificului activității RAR și să fie adaptate la nivelul solicitărilor din județul respectiv.


Tot ca urmare a creșterii numărului de solicitări pentru diversele activități prestate de RAR și pentru a veni în sprijinul clienților săi, RAR a implementat în anul 2013 serviciul național Call center – iar faptul că încă din primul an operatoarele au înregistrat 808.071 apeluri confirmă necesitatea existenței acestui serviciu. Și în prezent clienții au la dispoziție numărul de telefon unic la nivel național – 0219672 – la care pot suna și pot obține programări pentru orice județ din țară și, de asemenea, pot obține informații de natură tehnică oferite chiar de specialiștii noștri.

Activitatea de inspecții tehnice periodice a fost prima procedură desfășurată la RAR și a rămas o activitate importantă de-a lungul anilor pentru noi. Din 1998 RAR a preluat activitatea de autorizare și supraveghere a stațiilor ITP și atunci s-a simțit nevoia implementării unui sistem electronic automat de monitorizare a activității acestor stații, care a fost însă mult îmbunătățit după anul 2008, în urma colaborării dintre RAR și RDW (instituția similară din Olanda). Ajutați de experiența omologilor olandezi am proiectat, realizat și implementat un sistem informatic nou de înregistrare a activității stațiilor ITP, de înregistrare a vehiculelor și de blocare aleatorie a acestora pentru reverificare.

În fiecare zi a anului, în fiecare județ al țării cel puțin câte un echipaj mixt RAR – Poliția Rutieră monitorizează starea tehnică a vehiculelor care circulă pe drumurile publice, prin intermediul celor 44 de autolaboratoare echipate cu aparatură pentru verificarea emisiilor poluante, a farurilor, transparenței geamurilor etc. Pe lângă acestea, dispunem și de șase laboratoare mobile complet echipate, care permit efectuarea unei inspecții tehnice complete, având suplimentar în dotare stand cu role pentru verificarea frânelor și platforme culisante pentru verificarea jocurilor în articulații.

Departamentul Supraveghere de Piață a început să funcționeze în anul 2000. Colectivul număra atunci 9 inspectori, „pionieri” priviți adesea cu reticență, ce răspândeau „fluturași” pentru a aduce la cunoștința operatorilor economici prevederile legale și reglementările în domeniu. Lucrurile au evoluat mult, iar în prezent departamentul desfășoară o intensă activitate de disciplinare a pieței de profil, organizând acțiuni de control și inspecție efectuate de inspectori împuterniciți de Ministerul Transporturilor.  Ei urmăresc conformitatea activităților de reparații efectuate, cu respectarea condițiilor tehnice și de calitate impuse de producătorii de vehicule rutiere, precum și supravegherea pieței serviciilor auto privind certificarea și/sau omologarea echipamentelor, pieselor de schimb și materialelor utilizate la vehiculele rutiere, având ca rezultat asigurarea siguranței circulației și protecția mediului.


Registrul Auto Român a ținut tot timpul pasul cu vremurile, nu doar prin instruirea permanentă a angajaților, ci și prin dotările tehnice în care a investit. Astfel, în 2019 au fost achiziționate 43 de laboratoare mobile – echipamente de ultimă generație folosite pentru efectuarea identificării și inspecției tehnice periodice la tractoarele agricole sau forestiere și la mașinile autopropulsate, la locul de garare a acestor autovehicule. Laboratorul este dotat, alături de echipamentele specifice efectuării inspecțiilor tehnice, cu echipament pentru măsurarea grosimii stratului de vopsea la caroseriile autovehiculelor din oțel sau aluminiu și cu echipament de măsurare a îmbinărilor de material.

Cel mai high-tech echipament deținut de RAR se găsește însă în cadrul Laboratorului de Încercări Emisii Poluante și Consum. Cu ajutorul PEMS (Portable Emissions Measurement System) se măsoară emisiile poluante ale autovehiculelor Euro 6, emisiile de CO2, consumul de combustibil și puterea la roată – noutatea și elementul „wow” fiind că toate aceste echipamente ce formează un întreg laborator sunt atât de compacte încât pot fi instalate în interiorul unui portbagaj. Pentru cercetare și dezvoltare, PEMS ne oferă posibilitatea efectuării testelor în orice condiții climatice sau de trafic. Nemaifiind nevoie să simulăm realitatea, posibilitățile sunt nelimitate.


O direcție importantă pentru Registrul Auto Român au fost și activitățile de cercetare desfășurate de-a lungul anilor – inventarierea emisiilor poluante generate de traficul rutier, monitorizarea în timp real a caracteristicilor traficului rutier, calității aerului și zgomotului ambiental în proximitatea arterelor de circulație, analize statistice privind structura și starea tehnică a parcului auto. Valorificarea rezultatelor cercetărilor se realizează prin participarea, în calitate de experți recunoscuți la nivel național, la activitățile unor grupuri de lucru interministeriale și comisii tehnice pentru protecția mediului sau siguranța rutieră.
Am acordat atenție întăririi rolului RAR și în plan extern, încă din primii ani ai existenței instituției, când am devenit membri CITA (Comitetul Internațional pentru Inspecții Tehnice Periodice) și membri asociați IRU (Uniunea Internațională a Transportatorilor Rutieri). Am participat la reuniuni ale organizaţiilor internaţionale din care facem parte, precum EReg (Asociaţia Autorităţilor de Înmatriculare a Vehiculelor Rutiere), EUCARIS (Sistemul european de informaţii privind vehiculele şi permisele de conducere), IAATI-EB şi IAATI Internaţional (Asociaţia Internaţională a Investigatorilor de Autovehicule Furate), Interpol.
În cadrul EReg am participat la grupele de lucru privind ITP, monitorizarea emisiilor de CO2 şi realizarea bazei de date pentru COC, securizarea bazelor de date în scopul efectuării schimbului de informaţii.
Totodată, am fost prezenți la numeroase întâlniri, atât în România cât şi în Olanda, cu reprezentanţi de vârf ai RDW – omologul olandez al RAR. Discuţiile și vizitele la staţiile de inspecţii tehnice şi laboratoarele de omologări de tip s-au materializat în efectuarea schimbului rapid de date privind omologarea de tip între cele două autorităţi.

Şi pentru ca activitatea desfăşurată de Registrul Auto Român să fie înţeleasă de toţi cei cărora li se adresează și informația să ajungă la cei care au nevoie atât de serviciile instituției cât și de date corecte despre domeniul auto, în anul 1992 a luat ființă revista Auto Test Magazin. Este una dintre cele mai longevive reviste auto din România și este editată 100% de RAR. S-a impus drept o publicație profesionistă în peisajul presei de profil şi se bucură de o bună reputaţie printre importatorii de automobile şi cititori. Articolele realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti, precum și interviuri cu personalități marcante din lumea auto și pasionați de domeniu. Auto Test Magazin beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


cinci − 4 =