RAR Vâlcea: Iuliana Moise – Doamna de Fier

,

Iuliana Moise – Șef reprezentanță RAR Vâlcea

Iuliana Moise – Șef reprezentanță RAR Vâlcea

Reprezentanța RAR din Vâlcea este condusă de o doamnă. Iuliana Moise a absolvit două facultăți, lucrează la noi din anul 2005, iar când s-a angajat era singura femeie șef de reprezentanță.

Auto Test: De când lucrați la Registrul Auto Român?
Iuliana Moise: Sunt aici din 5 februarie 2005. Am intrat în al treisprezecelea an, dar nu o să fie cu ghinion. Numărul 13 mi-a purtat mereu noroc (râde).
Auto Test: Cum au fost acești ani la RAR?
Iuliana Moise: Nu pot să spun decât lucruri frumoase despre anii pe care i-am petrecut la RAR. Sigur că au fost și câteva momente mai puțin bune, dar evenimentele negative au fost minore și le-am trecut cu zâmbetul pe buze.
Iuliana Moise - RAR Valcea (6)Auto Test: Văd că aveţi o grădină în holul reprezentanţei…
Iuliana Moise: (Râde) Încercăm să ne facem viața cât mai frumoasă și cât mai plăcută. Mica noastră grădină nu este doar pentru angajați, ci și pentru clienți și vizitatori. Florile au fost aduse de noi și le-am crescut cu drag și grijă. Am avut mereu reprezentanța plină de flori și pot să vă spun că și în biroul domnului Director General al RAR se află o floare de la noi.
Auto Test: Lucrați mult cu automobile. De unde această pasiune?
Iuliana Moise: Povestea este veche. Eu m-am născut în comuna Lădești, în județul Vâlcea, iar la 250 de metri de casa în care am copilărit se afla o stațiune de mecanizare a agriculturii. Mă fascinau oamenii de acolo: munceau din greu, îmi păreau amărâți, dar nu se plângeau. Atunci m-am gândit să încerc, din toate puterile mele, să le fac munca mai ușoară. Aceasta a fost rațiunea pentru care am dat la facultatea de mecanică și m-am îndreptat către mecanica agricolă. Mă gândeam să mă întorc acasă la Lădești și să muncesc în această stațiune mecanizată.
Auto Test: Și ce s-a întâmplat?
Iuliana Moise: După ce am terminat facultatea, am primit repartiţie la S.M.A. Morărești, în județul Argeș. La început am stat în Pitești, apoi m-am mutat în Călimănești, lângă familie și prieteni. Șapte ani și jumătate am făcut naveta Călimănești-Morărești, mai bine de 60 de kilometri pe zi, mă trezeam la patru și jumătate dimineața și ajungeam acasă noaptea. Toată ziua eram pe drumuri. Lucram într-o zonă necooperativizată care avea o mulțime de tractoare, mașini și remorci agricole, închiriate în județul Argeș și nu numai. Mi-a plăcut foarte mult acea perioadă și am lăsat ceva în urmă: un sediu frumos, o altă organizare și m-am luptat foarte mult pentru drepturile și condițiile angajaților.
Auto Test: De ce nu ați rămas?
Iuliana Moise: Din păcate, stațiunea urma să fie desființată. Mi-au plăcut foarte mult oamenii de acolo și pot să vă spun că și acum mă întâlnesc cu mare plăcere cu foarte mulţi dintre ei. Chiar anul trecut am fost la nunta fiicei unui inginer, la botezul căreia eu am fost moașă. Sper că știți că la botez există nași și moși (râde).
Auto Test: După plecarea de la stațiunea agricolă ați rămas în domeniu?
Iuliana Moise: M-am îndreptat către învățământ și am predat 13 ani la școala generală din Călimănești, la clasele cu profil tehnic. Am crezut că o să rămân pentru totdeauna în acest domeniu așa că, în această perioadă, am dat examen pentru gradul 1. Toată viața mi-a plăcut să învăț și am fost deschisă la tot ce este nou. În 2009 am început și facultatea de drept, pe care am terminat-o în 2013.
Iuliana Moise - RAR Valcea (2)Auto Test: Și ați ajuns la RAR…
Iuliana Moise: M-am angajat în anul 2005, mă bucur foarte tare că lucrez într-un loc în care fac ce îmi place.
Auto Test: Nu este dificil? Pare o lume în care bărbații se adaptează mai bine.
Iuliana Moise: Toată viața mea am trăit într-o „lume a bărbaților”! Prietenii îmi spuneau că o să-mi fie greu, dar m-am integrat ușor și cred că este un loc potrivit care îmi vine ca o mănușă. În 2005 eram singura femeie care conducea o reprezentanță RAR. Acum nu mai sunt singura, reprezentanța din Grivița este condusă de Mărioara Paraschiv, o doamnă adevărată pe care o respect și o admir foarte mult. Este o lume a bărbaților, dar suntem două femei care ne-am adaptat foarte bine și ne implicăm, cu mult suflet, în toate proiectele.
Iuliana Moise - RAR Valcea (4)Auto Test: Soțul dumneavoastră lucrează în același domeniu?
Iuliana Moise: El lucrează în agricultură. Este pilot de avion AN 2, nu a vrut să profeseze în cursele de linie. S-a simțit foarte atras de jobul lui.
Auto Test: Aveți emoții când știți că pleacă la serviciu?
Iuliana Moise: (Oftează) De fiecare dată. Este greu să duci această povară, să aștepți seara ca să afli că s-a terminat totul cu bine. Lipsește de acasă câteva zile, poate chiar săptămâni întregi. Suntem foarte norocoși cu invenţia lui Graham Bell, devenită un gadget în toată puterea cuvântului. Acum știu tot… și cum este vremea și în ce loc se află. În urmă cu 30 de ani, când suna cineva la ușă nu știai dacă este de bine sau de rău. Sezonul durează trei sau patru luni și mă liniștesc doar când se termină campania agricolă și avioanele ajung în hangare.
Auto Test: Cum se desfășoară o zi la RAR?
Iuliana Moise: Nu este ușor… nici pentru mine, nici pentru colegi. Nu spun asta ca să ne plângem. Este mult de muncă, trebuie să dai dovadă de multă atenție și responsabilitate. Avem acte interne după care ne ghidăm în activitatea noastră, trebuie să ținem cont de ele și să nu greșim în toate activitățile pe care le desfășurăm.
Auto Test: Vi se pare că oamenii înțeleg mai bine activitatea și rolul RAR-ului?
Iuliana Moise: Mult mai bine. Au înțeles că vrem să aducem cât mai multă siguranță pe șoselele din România, iar clienții noștri știu foarte bine care este rolul nostru și care sunt reglementările. Încercăm ca activitatea noastră să fie la superlativ și să rezolvăm cu calm, pe cale amiabilă, orice problemă.
Iuliana Moise - RAR Valcea (7)Auto Test: Văd că aveți un sediu frumos. Când v-ați mutat aici?
Iuliana Moise: Am ridicat acest sediu cu ajutorul conducerii RAR. Ne-am mutat aici în anul 2009 și avem condiții foarte bune, pentru clienți și angajați.
Auto Test: Dacă pleacă o mașină cu probleme la frâne…
Iuliana Moise: Cum să plece? Doamne ferește! Vă dați seama, cum să lași să iasă pe poartă o mașină care are o defecțiune la sistemul de frânare? Este o răspundere foarte mare care apasă pe umerii noștri. Siguranța rutieră și protecția mediului sunt cele două lucruri esențiale de care trebuie să ținem cont în desfășurarea activității noastre. Vă spun cu mâna pe suflet că nu-și permite nimeni să nu-și facă serios treaba, ar fi păcat de respectul pe care colegii mei l-au câștigat în timp, ca specialiști.

Iuliana Moise împreună cu  „cei mai buni colegi”

Iuliana Moise împreună cu „cei mai buni colegi”

Auto Test: Aveți echipă bună?
Iuliana Moise: Am numai cuvinte de laudă despre echipa de la Vâlcea. Colegii mei lucrează cu seriozitate și profesionalism și eu încerc să le „picur în sânge” că trebuie să ne facem treaba cum trebuie în fiecare zi.
Auto Test: Știu că aveți mult de muncă și în județul Vâlcea. Care este situația?
Iuliana Moise: O să vă dau câteva cifre, ca să aflați situația exactă. La nivelul județului avem autorizate în principalele orașe 195 de ateliere de reparații, întreținere și reglare. În județ există și unități de montare, revizii tehnice și repararea instalațiilor de alimentare a motoarelor cu GPL: cinci în Râmnicu Vâlcea și una în Drăgășani. Pentru inspecțiile tehnice periodice avem 42 de unități autorizate. Ateliere de montaj și verificare tahografe… trei în Râmnicu Vâlcea, două în Horezu și unul în Drăgășani. În plus, avem 30 de vulcanizări în 89 de localități, 26 de ateliere de dezmembrări și patru de montat folii pe geamuri. Tot patru sunt și atelierele de modificări constructive.
Auto Test: Sunt destul de multe. Cum merge colaborarea cu celelalte reprezentanțe?
Iuliana Moise: Extraordinară, am niște colegi minunați! Am  făcut detașări în foarte multe județe din țară. Acolo unde a fost nevoie am trimis personal din Departamentul Omologări Individuale și Inspecții Tehnice (D.O.I.I.T), ingineri, specialiști, dar și operatoare de calculator.Mi se pare o chestiune de fair-play să ne ajutăm între noi. Mi s-a întâmplat, la un moment dat, să rămân fără cărți de identitate vehicul. Am sunat și mi s-a spus: „Imediat, colega”. În puțin timp am primit tot ce aveam nevoie. Să știți că lucrurile stau la fel și dacă sunăm la colegii din București și la domnul Director General al RAR. Nu ni se refuză niciodată o cerere argumentată. Suntem o familie! La Registrul Auto Român suntem o adevărată familie RAR-istă.

Interviu și foto realizate de Sorin BARBU

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− unu = 7