Povestea denumirilor modelelor auto

,

Sunt mașini pe lumea asta devenite adevărate legende. Ne plac, unii dintre noi le adoră, ne dorim să le avem, norocoșii lor proprietari le îngrijesc zi și noapte. Dar, până la renume, știți cum și-au căpătat numele? Iată mai jos povestea câtorva.

Ford Mustang

„Alegerea numelui este cel mai greu lucru pentru ca o mașină să iasă așa cum trebuie”, a spus Lee Iacocca, unul dintre cele mai importante personaje din industria auto americană. Știa ce zice, pentru că a coordonat proiectul Ford Mustang (1964), mașina care a declanșat revoluția „pony car”. Ați putea crede că numele a fost ales instinctiv, prin asociere cu caii sălbatici din preeria nord-americană, dar nu a fost așa. La început, pe listă se aflau patru nume: Cougar, Monte Carlo, Monaco și Torino. Din varii motive, ultimele trei au fost eliminate. Dar nici Cougar (pumă, leu de munte) nu convingea și atunci s-a apelat la un specialist în onomastică. Acesta a pus pe listă Cougar, Bronco (cal neîmblânzit), Puma, Cheetah (ghepard), Colt (mânz), Mustang. A fost ales Mustang, plecând de la contribuția istorică a acestuia în civilizația amerindienilor și în cucerirea Vestului de către coloniștii albi.

Chevrolat Corvette

Chevrolet Corvette (1953) a fost prima mașină sport americană produsă în serie după ultimul război mondial. Conducerea General Motors, proprietarul Chevrolet, a ales o metodă mai ușoară de alegere a numelui: au cerut publicului larg să vină cu propuneri. A fost aleasă cea înaintată de fotoreporterul Myron E. Scott. Acesta a explicat că acest cuvânt, Corvette (corvetă), se pronunță ușor în engleză și se asociază cu denumirea micilor vase de luptă, rapide și foarte manevrabile, care își făcuseră un renume ca vânători de submarine.

Chevrolet Camaro

Un alt model sport Chevrolet, Camaro (1966), are o geneză interesantă și amuzantă a numelui său. Proiectul a fost codificat XP-836, pentru ca, în fazele avansate de dezvoltare, să fie denumit Panther (panteră). Șeful Chevrolet, Pete Estes, nu agrea acest nume și a cerut alternative, condiția fiind ca denumirea să înceapă cu litera C, pentru că acesta era obiceiul în cadrul mărcii la acea vreme. S-au adunat peste două mii de nume, unele reale, altele inventate, între ele și Camaro. Întrebat de ziariști ce înseamnă, Estes a explicat: „Camaro este sprinten și grațios. Face trimitere la camarad, așa cum trebuie să fie mașina pentru proprietarul ei”. Nemulțumiți de răspuns, jurnaliștii au insistat, iar Estes a zâmbit: „Este un animal mic, feroce, care mănâncă mustangi”.

Rolls Royce Silver Ghost

Rolls-Royce-ul 40/50 (1907) cu numărul de șasiu AX201 fusese poreclit de proprietarul său „The Silver Ghost” (stafia argintie), pentru că era vopsit argintiu și era foarte silențios. Chiar i-a montat, sub parbriz, o placă cu acest nume. Porecla a prins la presă, dar Rolls Royce a recunoscut-o, indirect, abia în 1925, când a lansat modelul Phantom (fantomă). Au urmat, în anii trecuți de-atunci, Ghost, Spirit, Wraith (spectru), Seraph (seraphim). Iar primul Rolls Royce Silver Ghost există și astăzi și este funcțional (nemuritor ca fantomele, nu?).

Land Rover Defender

În cazul lui Land Rover Defender povestea este scurtă. Denumit, la momentul lansării, 1983, Land Rover 90 și 110, după lungimea, în inci, a ampatamentului celor două versiuni ale sale, (probabil) cel mai bun autoturism de teren din istorie a primit numele Defender în 1990, pentru a fi mai ușor de deosebit de nou-lansatul Land Rover Discovery. Numele i-a fost ales pentru că exprimă „putere, onoare, încredere, siguranță, robustețe”, după cum au precizat cei de la Land Rover.

Text: Florin NECULA  / Foto: Producători

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


sase − = 3