Porsche 911 Carrera T, înapoi în viitor

,

Porsche 911 Carrera T. O nouă vedetă? Sunt șanse mari să aibă succes. Porsche 911 Carrera T amintește de modelul Carrera lansat acum aproape jumătate de veac, în anul 1968, așa că va fi o provocare pentru nostalgici, dar și pentru cei mai tineri.

Producătorul german s-a gândit la câteva schimbări subtile prin care automobilul devine mai ușor de condus, în fapt… și mai ușor de condus. În primul rând, mașina cântărește 1425 de kilograme și este mai ușoară cu 20 de kilograme decât modelul Carrera 911. Cum s-a reușit acest lucru? S-a folosit o sticlă mai ușoară pentru lunetă, geamuri spate și s-au folosit alte materiale pentru scaune.

La un condus mai ușor a contribuit și noua cutie manuală căreia i s-au scurtat treptele de viteză. Datorită schimbărilor efectuate, noul model ajunge la o 100 km/h în 4.5 secunde. Cu 0.1 secunde mai rapid decât Carerra. Motorul este de trei litri cu șase cilindri și oferă 370 de cai putere, iar mașina ajunge la o viteză maximă de 290 de km/h. Ușoare schimbări s-au făcut și la capitolul design. Spoilerul față și jantele Carrera de 20 de inci sunt principalele elemente care au trecut prin mâna stilistului.

Porsche 911 Carrera T costă aproape 110.000 de euro fără taxe și va fi disponibil din prima lună a anului 2018. Cei mai grăbiți pot face deja precomenzi.

Credit foto: GT spirit

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


1 × = doi