Ozonizarea mașinii? Nimic mai simplu!

,

Măsurile de igienizare și de distrugere a agenților patogeni (virusuri, microbi, paraziți) reprezintă o condiție esențială pentru orice utilizator de autovehicule indiferent dacă este o persoană fizică sau juridică. Iar eficiența metodelor folosite reprezintă un criteriu de care fiecare ține cont.

Mai ales în momentul de față în care lumea auto încearcă să țină pasul cu noile condiții apărute după impactul crizei COVID-19, sterilizarea interiorului unui vehicul în câteva minute este vitală pentru flote, la închirierea vehiculelor sau pentru comerțul cu autovehicule second hand. Iar niște italieni au găsit o soluție care nu necesită nicio pregătire de specialitate sau utilizarea unei îmbrăcăminți de protecție. Adică au gândit un aparat portabil care utilizează ozon (O3) pentru interiorul vehiculului, astfel încât toate suprafețele sunt tratate uniform. În cazul unei variante de „garaj” ozonul trebuie introdus în cabină dintr-un aparat extern și apoi trebuie pornită instalația de aer condiționat pe recirculare. În cazul de față este suficient să montați aparatul la priza de brichetă, să închideți ușile și să așteptați ca aparatul, care seamănă destul de bine cu o sursă de PC, dar cu mâner, să-și facă programul de igienizare. La dimensiunile sale poate fi plasat în orice vehicul și poate completa sterilizarea interiorului la un standard de calitate medicală, între 22 și 44 de minute, în funcție de dimensiunile interiorului.

În acest timp dispozitivul generează o cantitate specifică de ozon calibrată pentru eradicarea bacteriilor, virusurilor și a altor agenți patogeni. După finalizarea ciclului de funcționare, unitatea reprocesează ozonul în oxigen, astfel încât vehiculul să poată fi utilizat imediat. Natura tratamentului nu are reziduuri chimice deoarece cantitatea de ozon folosită este măsurată optim și nu va deteriora țesăturile, garniturile sau componentele electrice ale vehiculului.

Partea de reținut este că oferă un mod rapid și eficient de curățare a interiorului oricărui vehicul fără să fie nevoie de vreun tratament chimic. Are o gamă largă de aplicații, de la utilizarea mașinii după întreținere sau reparația caroseriei și până la curățarea vehiculelor închiriate de diverși utilizatori. Fiecare unitate tratează aproximativ 1500 de vehicule și conține materiale consumabile interne care se epuizează în timp. Ideea a prins repede, iar la ora actuală este folosit deja în Europa și avizat de mulți producători de mașini, are sprijinul Crucii Roșii precum și al unor autorități și forțe naționale de poliție.

Foto: Motor Check

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


+ noua = 12