Ovidiu Popârțan: Agricultură cu o motocicletă din Al Doilea Război Mondial

,

„Cine este sibian și nu a auzit de Ovidiu Popârțan înseamnă că a plecat de aici imediat după naștere sau a stat închis în casă până la adolescență”. Aceasta este concluzia ce însoțește multe dintre materialele care apar în presa locală, legate de Ovidiu. El este primul artist care și-a deschis un atelier de tatuaje în România. De puțin timp și-a descoperit o nouă pasiune: agricultura. La munca pământului folosește o motocicletă care în Al Doilea Război Mondial transporta mitraliere.

Câte tatuaje ai?
(Râde) Nici nu știu, le-am pierdut de mult șirul… mai am doar câteva locuri libere pe corp. Pe primul mi l-am făcut singur, la picior. Pentru maică-mea a fost un șoc când l-a văzut. A fost un șoc! A căzut jos, a leșinat! Așa era atunci, prin anii ’90, se gândea că cine știe ce ajung. Dar acum și-a revenit. I-am făcut și ei un tatuaj, acum la șaptezeci și ceva de ani: un ornament pe mână. A fost așa… un gest de acceptare.
Și pe tine cine te-a tatuat?
Multe dintre tatuaje le-am făcut la atelierele unor artiști internaționali, de la care voiam să învăț. Când am avut ocazia, m-am programat la ei. Pe unii i-am adus și la noi în țară când am făcut Convenția Internațională de Tatuaje, prima din România.
Ovidiu Popârțan a deschis primul salon de tatuaje din România
Și pe cine ai experimentat primele tale tatuaje?
Am început să învăț singur prin anii ’90. În anul 1995 am terminat liceul, m-am înscris la „Școala de Arte” și mi-am cumpărat câteva ustensile profesionale, ajutat de un prieten care mergea prin Germania. El era singura sursă de informație din vestul european. Atunci nu aveam internet. Primele tatuaje le-am făcut unor prieteni rockeri. Unii au vrut embleme, nume, mascote de trupe rock și m-am pus pe treabă (râde). Eu am avut primul salon de tatuaje din țară, legal înființat, în anul 1999. Nu spun că nu mai erau altele, dar erau considerate saloane de coafură și alte activități de înfrumusețare. Eu m-am dus la Ministerul Sănătății și m-am luptat cu toate autoritățile și am scos autorizație de tatuaje artistice. Atunci era mai ușor să-ți faci un SRL și să te încadrezi la activități de înfrumusețare. Eu am fost primul care am obținut statut de tatuator. Toată lumea îmi spunea că nu se poate. Și uite că am reușit…
Ai mulți clienți?
Eu am lucrat mult și peste hotare și am mulți clienți străini. Sibiul este un oraș unde se organizează multe evenimente, avem aeroport și drumul nu durează mult. Sunt multe locuri frumoase în zonă, așa că „împușcă doi iepuri”. Vin la plimbare și pleacă de aici și cu tatuaj. Am mulți clienți din Germania. Cursele de avion sunt ieftine și se circulă regulat. La tatuaje există o „fidelizare”. Apreciază anumite aspecte: originalitatea, tehnica… particularitățile care fac o lucrare să se diferențieze. Eu am câștigat multe premii prin străinătate, nu am trecut neobservat, iar clienții care vin acum aici mă căutau și în Germania. Veneau din sud în nord, din Stuttgart în Berlin. Acum vin la Sibiu…
Cum ți s-a schimbat afacerea din cauza pandemiei?
Noi respectam oricum, la literă, regulile legată de igienă, așa că pentru COVID-19, în afara de masca pentru client și programări online, nu a trebuit să facem multe lucruri în plus. La noi pericolul cel mai mare este hepatita. Nu există nicio normă privind hepatita care să trebuiască suplimentată pentru coronavirus. Noi, de exemplu, foloseam și până acum mască, acum trebuie să aibă și clientul.
Cașolț, satul săsesc unde s-a refugiat de aglomerația de la oraș
Și acum, ai un salon în Sibiu, dar nu locuiești în oraș…
Am un salon în Sibiu, iar de la mine de acasă, din satul Cașolț, unde m-am mutat, sunt 15 kilometri. Nici nu pot să spun că „fac naveta”. Este o plăcere și deconectare. Mi-am dorit o liniște și un confort pe care nu aveam cum să le obțin în oraș, așa că am căutat prin localitățile din jurul Sibiului. Cașolț este un sat săsesc, care își păstrează foarte multe dintre caracteristicele originale. Nu este „contaminat”: sașii și-au păstrat casele în condiție bună. Aici s-a filmat reclama la Mercedes, dar și câteva scene din filme. Este unul dintre puținele locuri în care partea săsească este foarte bine conservată. Nu vezi antene, nu vezi geamuri termopane și porți din fier. Oamenii au păstrat casele și le-au întreținut. Unii le-au dat în arendă unor consăteni care au grijă de ele și care cultivă pământul. Asta mi s-a părut fantastic.
Nu ți-a fost dificil să faci o schimbare atât mare?
La început mi-a fost greu. Viața la țară nu este ușoară, dar îmi place munca fizică, mi se pare relaxantă. Decât să stau să gâfâi într-o sală de sport, în aer închis și miros de transpirație, prefer să lucrez la mine în curte: dau cu sapa, tai lemne… fac activități în aer liber. Eu consider că fac sport și condiție fizică și am și o mulțime de satisfacții… faptul că la final am și o răsplată este minunat. Am cumpărat lângă mine trei mii de metri pătrați și m-am gândit că ar fi păcat să nu-i valorific, așa că mi-am făcut o grădină.
Agricultură cu motocicleta
Ești mulțumit de recoltă?
Am pus porumb, cartofi, ceapă, am pus și niște legume care nu prea mi-au ieșit. Am dat cu sapa de „numa-numa”, toată vara, dar recolta este cam slăbuță. Nu am folosit îngrășăminte, ierbicide sau alte chimicale, am zis că fac agricultură bio… Am trei saci de porumb și doi de cartofi, din care unul este pentru animale că sunt din ăia mici. Acum o să fiu mai atent când o să cumpăr semințele, o să le pun mai bine și, de data asta, probabil că o să folosesc și ierbicide. Numai cu sapa, singur, nu ai cum… Iar oameni care să vină la sapă nu găsești.
Ai și animale?
Cresc iepuri, găini și prepelițe. Mă gândeam să iau niște capre sau oi, dar este complicat… caprele, mi-au spus vecinii, se urcă pe casă și ai mare bătaie de cap cu ele. Trebuie mulse de două ori pe zi și nu am timp. Și aici am avut multe de învățat și asta m-a cam „usturat” la buzunar. Am folosit tot felul de aparate să încălzesc prin grajd și mi-am luat și o clocitoare, cu becuri, să stea puii la temperatură optimă. Nu am știut că sunt așa mari consumatori de energie și, la regularizarea de un an, am plătit cinci sau șase mii de lei.
Văd că ai și multe motociclete…
(Râde) Una o folosesc și la agricultură. Este vorba de o motocicletă M72, de fabricație rusească, o copie după BMW. Este o motocicletă de război, cu cardan și ataș, care transporta mitraliere și pe care acum o folosesc în agricultură. Și este foarte bună. Am tras cu ea grapa, am nivelat pământul și am scos cartofii. O folosesc și să car sacii la moară. Atașul „duce” și îi mai pun și o mică remorcă. Nu mai murdăresc mașina și portbagajul și îmi și place să merg cu ea. Călătoriile cu motocicleta prin sate au și un alt scop: tot aștept să vină cineva să-mi spună că are una, în garaj sau în șură, de vânzare. Până acum nu s-a întâmplat (râde)…
De când mergi cu motocicleta?
Am început prin anii `90 cu o Jawa de 175 cmc. În acest moment nici nu știu câte motociclete am, dar știu singur că patru dintre ele sunt funcționale: M72, Jawa, Norton și Triumph. Pe ultima am luat-o din București și este o motocicletă fabricată în anul 1952, de curse, destul de rară, pe care am restaurat-o și arată foarte frumos. Mi-am făcut și un mic atelier de reparat și recondiționat motociclete… Ăsta a fost unul dintre motivele care m-au determinat să mă mut la țară: să am spațiu pentru așa ceva. Nu repar decât motoarele mele. Și am un vis, care sper să devină curând realitate. Vreau să amenajez o galerie unde să expun motociclete.

Foto: arviva personală Ovidiu Popârțan

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


3 + = zece