Oul electric

,

Asemenea întrebării clasice „ce a fost la început, oul sau găina?” în cazul nostru am putea întreba la fel deoarece maşinuţa din acest articol chiar aşa se numeşte „L’Œuf Electrique”, în traducere Oul electric!

Răspunsul la această întrebare nu este chiar aşa de dificil ca în cazul oului comestibil. Aici ştim sigur cine a jucat rolul de „găină electrică”. Designerul francez Paul Arzens este părintele acestui automobil pe care l-a creat în anul 1942, prin urmare cu foarte mult timp înainte de a ne cuprinde pe toţi febra maşinilor electrice. Surpriza cred că este destul de mare deoarece, citind titlul în contextul actual, ai putea crede că este vorba despre o nouă propunere contemporană menită să ucidă „dieselul” şi, în cele din urmă, şi „benzinarele”. Motivul acestui demers nu ținea de ecologie cum este situația din prezent. Criza carburanților uzuali, care erau direcționați către efortul de război din Europa, a fost motivul alegerii energiei electrice. Sursă la care designerul, cel puțin pentru uzul personal, avea acces mai facil. Maşina propusă de acesta uimeşte în toate sensurile. A reuşit cu 75 de ani în urmă să prezinte mai multe idei comune cu ale conceptelor din prezent. În primul rând trebuie să spun că este un automobil destinat circulaţiei urbane, iar pentru acest fapt designerul francez s-a încadrat cu maşina într-o amprentă redusă pe asfalt. Aceasta oferea loc în interior pentru două persoane.

Este adevărat că dimensiunea redusă era datorată şi dificultăţii de a anima electric o maşină de dimensiuni mai mari. Dacă în vremurile noastre sunt neajunsuri în privinţa acumulatorilor (greutate baterii/energie oferită şi autonomie) este uşor de imaginat cu ce dificultăţi tehnice de natură similară se confrunta artizanul francez în 1942. Dacă în privinţa optimizării bateriilor nu avea multe de făcut, atenţia s-a îndreptat asupra soluţiilor tehnice care să uşureze greutatea totală a vehiculului, deoarece dimensiunile reduse nu ofereau încă o masă suficient de redusă. Din acest motiv, pentru caroseria conceptului a reuşit să utilizeze aluminiu şi plexiglas.

Acestea erau materiale mai uşoare comparativ cu tabla din oţel şi sticla. Restricțiile de materii prime din război nu au făcut posibilă construirea mai multor exemplare similare. Forma de „ou”, aerodinamică, și faptul că se apropie de o proprietate a sferei, un volum maxim interior pentru o suprafață minimă exterioară dată, au fost motive întemeiate pentru care a fost aleasă de francez. Ansamblul format era aşezat pe un șasiu tubular. În zona posterioară era amplasat motorul electric. Şi în privinţa roţilor s-a ales o formulă eficientă cu două roţi în faţă pentru direcţie şi una în spate la care era transmisă mișcarea. În lupta cu kilogramele şi interiorul era redus la esenţă: o bancă pentru ocupanţi, un volan şi două pedale. Restul instrumentelor lipseau cu desăvârşire. În urma acestei „cure de slăbire” maşina cântărea circa 350 kg, dintre care 260 kg erau reprezentate de tributul plătit acumulatorilor. Potrivit designerului, autonomia oferită la o viteză de 60 km/h cu doi pasageri (nu ştim cât de masivi) ar fi atins aproximativ o sută de kilometri. Aceste valori nu au fost verificate independent. După război, reapariția carburanților convenționali pe piață, pentru utilizatori, a făcut ca interesul pentru un automobil electric să scadă considerabil. În prezent, automobilul este în colecţia Muzeului „Cité de l’Automobile – Collection Schlumpf” din oraşul francez Mulhouse.

Text: Gabriel MANOLE  / Foto: Old Concept Car

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


2 + = patru