Moto-polițiștii – când pasiunea pentru motociclete îmbracă uniformă

,

De 30 de ani „călărește” motocicletele de poliție din primăvară până în toamnă și și-a făcut un renume din a fi cel mai bătrân agent motociclist din Brigada Rutieră București. La aproape 55 de ani, Gheorghe Marin încă nu vrea să iasă la pensie și este, în același timp, respectat și temut în lumea motocicliștilor, pentru că pe mulți i-a sancționat drastic în trafic. De la începutul lunii martie, zeci de moto-polițiști acționează zilnic pe străzile din Capitală și, de multe ori, au la dispoziție doar câteva minute pentru a străbate un întreg sector atunci când sunt în misiune.

Toate inspectoratele de poliție din țară au în structura lor polițiști pe motociclete, dar noi am fost să-i cunoaștem pe cei din București. I-am surprins în timpul ultimului antrenament pe care l-au făcut la Academia de Poliție, înainte de a ieși în trafic. În fața aparatelor de fotografiat, totul a decurs perfect, iar agenții au arătat cât de bine stăpânesc motocicletele și tehnicile de intervenție. Adevăratele povești din spatele misiunilor le-am aflat după ce spectatorii s-au retras, iar polițiștii au rămas să tragă concluziile, concluzii care arată că, de multe ori, o întreagă operațiune de salvare depinde de rapiditatea lor și de capacitatea agentului-moto de a estima gravitatea unei situații. Realitatea este că în 5-6 minute trebuie să străbată distanțe care, în mod obișnuit, ar necesita mult mai mult timp, iar prima evaluare pe care o fac la locul unui accident dimensionează forțele de intervenție care se deplasează ulterior.

„Din 1990 sunt pe motocicleta de poliție, din primăvară până în toamnă.”

Printre tinerii entuziaști și dornici să iasă cât mai repede în trafic, pe care îi suspectez că sunt pasionați nu doar de munca de poliție, ci și de mersul pe două roți, l-am remarcat Gheorghe Marin, un polițist trecut de vârsta la care se învață tainele motocicletei. Înalt, demn, cu mișcări ferme și cu o privire care arată că a văzut multe în cariera de polițist, agentul-șef principal Gheorghe Marin își dă jos casca și se așează în șa. Știe că urmează să-l întreb care este povestea lui, pe care a spus-o tuturor celor care au fost curioși să afle ce înseamnă 30 de ani de muncă și pasiune pentru motocicletă. Interlocutorul nostru s-a născut la Dolj și, după ce a terminat Școala de Poliție de la Câmpina, a cerut să fie repartizat aproape de casă, dar a fost trimis direct la București.

„Tata a avut motocicletă, un Simson de 250 cmc, cred că era din 1967, iar fratele lui avea o Jawa de 350 cmc. Erau singurii din sat care aveau motociclete, iar eu am făcut școala pe o Jawa de 350 cmc. După Revoluție ne-au dat niște motociclete de 650 CMC din garda lui Ceaușescu. După, în 1991, am primit BMW R80, apoi unele de 850 cmc, iar din 2007 mergem cu cele de 1.200 cmc”, povestește agentul.

Acum, Brigada Rutieră București are în dotare numai motociclete BMW R 1200 RT, motociclete fabricate special pentru polițiști (modelul „for authorities”), care au 85 CP, aproximativ 330 de kilograme „la plin” (cu tot cu echipamentele specifice misiunilor), dar și un electromotor mai puternic, sistem de frânare mai eficient și sistem antibruiaj. În plus, sunt dotate cu stații de emisie-recepție, sistem de amplificare a sunetului și semnale acustice și luminoase.

L-am convins cu greu pe Gheorghe Marin să dea sfaturi motocicliștilor mai tineri, dar mi-am dat seama că o face totuși în preajma colegilor lui.

„Le cer să fie ponderați, echilibrați, atenți și să perceapă dinainte ce va face un conducător auto, pentru că mersul pe motocicletă este foarte periculos, mai ales când nu știi să pilotezi motocicleta. Un motociclist se formează după cinci ani, dar doar dacă merge conștient. Am permis din 1988 și din 1990 merg pe motocicletă. Toți am căzut. Și eu am avut vreo 2-3 accidente, dar nu a fost din vina mea și nu au fost cu urmări grave”, spune polițistul rutier.

Surprinzător, în prezent nu are o motocicletă personală, ci mai împrumută de la prieteni. Visează la un BMW GS 1200, cu care să plece în călătorii lungi după ce va ieși la pensie, dar încă nu știe când va părăsi sistemul, pentru că ar vrea să mai stea, deși petrece câte opt ore pe zi în șa, în traficul din Capitală.

Când vine vorba despre amenzile pe care le-a dat motocicliștilor, polițistul spune fără ezitare că nu-i iartă nici pe „frații” care merg pe două roți. „Acum vreo 3 ani am văzut o Honda care mergea pe o roată de zeci de metri. Am pornit în urmărirea conducătorului, l-am blocat și l-am pus să ia contactul. Avea și numărul băgat sub șa. I-am dat amendă, el a făcut contestație și a pierdut. După alte 3 luni, l-am văzut la fel în Piața Victoriei, dar nu știam că este tot el. I-am luat certificatul de înmatriculare și i-am dat amendă. Mă știa din procesul verbal și s-a lăudat la motocicliști că a luat amendă de la mine”, se amuză Gheorghe Marin.

„Când ieșim în trafic, noi ne rugăm pentru cei care încă nu au plecat de acasă”.

Colegii îi zic „Veteranul”, dar asemenea lui este și Mirel Preda, unul dintre polițiștii care se ocupă de agenții care se pregătesc să iasă în trafic pe două roți. Mirel m-a lămurit înainte să-i adresez vreo întrebare: „Am cinci motociclete și merg cu ele în funcție de scopul călătoriei, dar prima iubire e un BMW K75 din 1972”. Deja îmi era clar că stau de vorbă cu un „nebun” pasionat de motoare, care acum poartă uniforma pentru a-i determina și pe ceilalți polițiști să-i calce pe urme.

„Merg din 1995 pe motocicletă și, când merg, merg din rezervor în rezervor. Am un BMW 900 RT făcut special pentru Poliția din Italia. De la ei am luat-o. Am intrat în minister (n.r. Ministerul de Interne) să văd niște motoare și am plecat pe ea de la Roma la București”, povestește polițistul în vârstă de 50 de ani.

În ciuda pasiunii nebune pentru motociclete, agentul spune cu aceeași fermitate ca și colegii lui că sancționează motocicliștii în trafic. La începutul lunii martie a lăsat fără permis și talon un „frate” care circula fără RCA, dar mult mai multe sancțiuni le dă șoferilor care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc. Explicația este simplă, spune polițistul: un șofer care primește un mesaj care îi stârnește un interes major, fie ca este o veste bună sau una tristă, va fi concentrat exclusiv pe rezolvarea acelei situații și nu va mai conștientiza riscurile din trafic. Practic el se transformă într-o bombă pe patru roți.

„Ca polițist, dacă aplic o sancțiune și omul nu a înțeles ce a greșit, acea sancțiune nu și-a atins scopul. Mai bine dau un avertisment dacă simt că omul a înțeles ce a greșit și face dovada că vrea să intre pe drumul drept. Pasiunea pentru motociclete m-a adus la Brigada Rutieră. Am acum patru elevi care au avut rezultate deosebite și au ieșit în trafic, cu acordul conducerii”, spune Mirel Preda cu o ușoară mândrie în glas.

După ce am stat printre polițiști și le-am ascultat poveștile, vă provoc și pe voi să vă gândiți la o sintagmă despre care agentul Mirel Preda crede că ar putea fi Crezul care ar salva multe dintre viețile care se pierd în accidentele de circulație: „aș înlocui Poliția Rutieră cu «politețea rutieră»”.

 

Acest articol face parte din numărul 254 – exclusiv online – al revistei Auto Test Magazin.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


opt × 1 =