Moș Crăciun și sania Lexus

,

În preajma sărbătorilor de iarnă designerii de la Lexus îi avertizează pe copii că, în timp ce se uită pe cerul nopții, s-ar putea să zărească un strălucitor fulger roșu. Dacă vor reuși să fie îndeajuns de aproape, mare o să le fie surprinderea să-l zărească pe Moș Crăciun într-o sanie modernă, luxoasă… și fără reni.


„Sunt un bărbat simplu, dar noua sanie va arăta puțin mai rafinată decât cea de dinainte”, le va spune Moș Crăciun privindu-le ochii mirați. „A venit timpul să îmbunătățesc livrarea jucăriilor și să o fac cât mai eficientă pentru toți copii aflați pe lista mea. Așa că Lexus HX Sleigh Concept nu ar fi putut veni într-un moment mai bun. În plus, Doamna Crăciuniță este încântată să o conducă și ea!”.

Iar dacă vă gândiți la constructorul japonez atunci o să vă lămuriți repede că a fost imaginată și construită de elfii Takumi, astfel încât să-i ofere Moșului tot ce are nevoie în călătoriile sale din perioada Crăciunului. Așa se face că are spațiu de încărcare nelimitat care face ca livrarea unui număr imens de jucării, de ordinul miliardelor, să fie rapidă, în timp ce portbagajul automat, cu senzor Kick, face încărcarea și descărcarea lor la fel de ușoară ca „devalizarea” unei punguțe cu bezele.

Când va zbura deasupra norilor sistemul Concierge Climatic, cu încălzitor pentru gât, îl va proteja pe Moș Crăciun, în timp ce un ecran tactil cu Embedded Air Traffic Control îl va ajuta să navigheze spre cele mai îndepărtate destinații. Și bineînțeles, un sistem audio personalizat Mark Levinson Surround Sound va menține oboseala „șoferului” la distanță redând colindele de Crăciun preferate ale Moșului. Oricum, vopseaua în patru straturi lucioase cu irizări roșii și designul aerodinamic fac din această sanie un mijloc de transport invidiat de toți oamenii, inclusiv de spiridușii de la Polul Nord.
După foarte mulți ani de muncă în perioada sărbătorilor renii lui Moș Crăciun sunt, de asemenea, încântați să-și întâmpine noul membru al echipei.„Va fi minunat să am mai mult ajutor în timpul sărbătorilor”, spune Rudolph, directorul resurselor pentru reni. „Avem o sanie înțesată de cadouri, iar combinația dintre tehnologia electrică hibridă marca Lexus și unitatea All-Reindeer Drive bine adaptată condițiilor de drum ne va permite cu adevărat să ne ducem munca la următorul nivel.

În plus, faptul că funcționează cu spirit de sărbătoare 100% regenerabil înseamnă că și planeta noastră primește un cadou anul acesta! Cu eficiența suplimentară pe care ne-o oferă Lexus HX Sleigh Concept, sunt încrezător că vom găsi chiar și ceva timp pentru livrările de cadouri pentru adulți!”.

Moș Crăciun împreună cu conceptul Lexus HX Sleigh își vor face călătoriile în jurul lumii în cursul acestei săptămâni.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− unu = 5