Moment de răscruce

,

Pandemia prin care trecem ar trebui să ne atragă atenţia asupra volatilităţii lumii în care trăim. Consumerismul exacerbat, supraproducţia de aproape orice este bun de larg consum, turismul agresivo-compulsiv care a pătruns până şi în cele mai izolate sanctuare ale naturii, toate se adaugă la deja cunoscutele (şi în parte recunoscutele) activităţi nocive pentru mediu pe care noi, oamenii, le derulăm cu o încăpăţânare demnă de scopuri mai nobile.

Aşa cum unii dintre noi ridică încă neîncrezători din umeri când este discutat subiectul COVID-19, cam la fel se întâmplă şi când se abordează tema încălzirii globale. Creşterea populaţiei globului până la circa 11-12 miliarde în 2100, deşertificarea accelerată, defrişările incontrolabile, emisiile de noxe rezultate în urma arderii combustibililor fosili, mai ales a cărbunilor, se adăugă unui tablou general care ar trebui să ne dea de gândit. O clipă de luciditate într-un moment care promite să fie din multe puncte de vedere unul de răscruce, merită mai multă osteneală decât o simplă retorică contemplativă. Conform Agenţiei Europene de Mediu, EEA (eea.europa.eu.), schimbările climei reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări pentru viaţa noastră pentru că afectează cele trei componente esenţiale pentru orice comunitate: mediul, cadrul social şi economia. Ne putem amăgi uşor că nu se întâmplă nimic dacă ne cantonăm platonic la spaţiul înconjurător imediat, care poate încă nu dă semne de deterioare vizibile sau perceptibile. Dar lucrurile trebuie privite la nivel macro. Observaţiile EEA indică creşteri ale temperaturilor medii ale oceanelor, corelate cu un proces extins de topire a gheţarilor. Pe de altă parte, Serviciul pentru schimbări climatice Copernicus, administrat de Comisia Europeană (ec.europa.eu), în raportul anual referitor la clima de pe continentul nostru a catalogat 2019 ca fiind cel mai călduros an. Acelaşi raport arată că din cei 12 ani cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate în Europa, 11 sunt după anul 2000. În opinia specialiştilor Comisiei Europene, cauzele schimbării climatice sunt reprezentate cu predilecţie de activităţile umane. Sunt vizate în special arderea combustibililor fosili, tăierea pădurilor (mai ales a celor tropicale) şi creşterea industrială a animalelor pentru industria alimentară. Toate aceste activităţi eliberează în atmosferă gaze cu efect de seră care captează şi reţin căldura soarelui, astfel încât aceasta nu mai este reflectată înapoi în spaţiu. Suntem responsabili pentru creşterea concentraţiei de CO2, metan, protoxid de azot şi gaze fluorurate. Cu o influenţă de circa 64 % în ceea ce priveşte încălzirea globală generată de activităţile umane, emisiile de CO2 sunt urmărite cu atenţie pentru că prezenţa lor în atmosferă a atins o cotă îngrijorătoare: este cu 40 % mai mare decât cea din era preindustrială. Metanul, în acelaşi clasament al efectului de seră cauzat de activităţile umane, ocupă un meritoriu loc 2, cu o pondere de 17 %. Deşi astăzi trăim la o temperatură medie mai mare cu aproximativ 0,85°C faţă de valoarea corespunzătoare sfârşitului secolului 19, importanța creşterii sale este invers proporţională cu valoarea numerică. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că o creştere de numai 2°C comparativ cu cea înregistrată în era preindustrială ar avea posibile efecte catastrofice asupra mediului. Ceea ce se va răsfrânge implicit şi asupra întregii omeniri prin afectarea principalelor sale sectoare, de la cel economic şi social până la resursele esenţiale susținerii vieţii cum este cel alimentar. Faptul că în acest an ziua în care am epuizat resursele pe care le poate genera Terra într-un an calendaristic a fost 22 august, mai bine decât în anii precedenţi, datorită impactului pandemiei la nivel planetar, dar mult mai rău decât acum cinci decenii, nu ar trebui să ne înşele cu privire la influenţa nocivă pe care o avem asupra mediului înconjurător. Mai ales că locuim în România, ţară care deşi deţine uriaşe „zăcăminte” de apă potabilă, dispune de unul dintre cele mai bune soluri din Europa şi este acoperită cu circa 500.000 ha de pădure, a reuşit să-şi epuizeze resursele naturale mult mai devreme în acest an – pe 11 iulie. Iată un bun punct de plecare în discuţia cu oricine se mai amăgeşte că totul este încă bine.

Foto: nytimes.com, Steven KAMENAR, sciencing.com, phys.org, interestingengineering.com

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× 1 = sase