Mircea Diaconu: După 20 de ani

,

Ne-am întâlnit, din nou, cu Mircea Diaconu. L-am regăsit la fel de jovial și sprinten ca în interviul pe care l-am savurat în paginile încercate de vreme ale revistei Auto Test Magazin.

mircea diaconu (5)

1995

mircea diaconu (4)

2015

În discuția din anul 1995 ne povestea cum a călătorit cu mașina prin toată Europa și ne-a vorbit cu pasiune despre viața de actor. Acum, Mircea Diaconu aQre 52 de filme în CV, dar joacă tot mai puțin. Și-a găsit un rol pe scena politică: a fost senator, iar de un an și două luni a fost ales europarlamentar. „Lucrurile s-au mai schimbat de atunci, am mai și albit puțin” a spus amuzat Mircea Diaconu când a aflat că vrem să refacem fotografia de acum 20 de ani.
Dacia Nova, maşina cu care apar în poză, are o poveste haioasă. Fostul director general de la Dacia, Constantin Stroe, mă tot chema pe la uzină. Într-o zi m-am dus. Mi-a zis că vrea să-mi dea o maşină bună. „Nu există așa ceva, nu renunț eu la Oltcit” i-am răspuns hotărât. După două ore am plecat cu o Nova şi am ajuns cu ea tocmai în Elveţia unde aveam turneu.
Mai ţineţi minte prima maşină?
Dacia 1100. O mașină excepțională. Am cumpărat-o, la mâna a doua, în anul 1973. Apoi mi-am luat un Citroen Mehari care avea deja şapte ani. Au trecut 37 de ani de când o am.
Vă place să meșteriți la ea?
Daaaa! În perioada comunismului, când se strica, sărăcuța de ea, eram singurul care o repara. Iarna, când opreau circulația, duceam motorul în pivniță și îl segmentam.
Nu mergeaţi la service?
Deloc. M-am dus o singură dată când am avut o problemă cu lagărele de la vilbrochen. Au meșterit mecanicii și mi-au zis: „Domnu’ Diaconu, lucrarea asta n-are moarte”… În 100 de km am pierdut tot uleiul. Abia intrasem în Ungaria şi am ajuns, cu chiu cu vai, în Budapesta. Am dormit în gara Keleti, la fel ca refugiații ăștia, săracii. Când m-am întors în București, m-am dus la celebra fabrică Mecanică Fină. Specialiștii de acolo mi-au spus că nu mă pot ajuta și m-au trimis acasă cu piesele în brațe. În carte zice că vilbrochenul nu se poate repara și trebuie schimbat.
Şi l-ați aruncat?
Din vorbă în vorbă am aflat că la Cluj era unul foarte priceput și l-am vizitat. Omul a luat două bucăți de metal cu niște V-uri tăiate în ele, a înșirat piesele, le-a privit chiorâș, dintr-o parte, le-a pus apoi vertical şi le-a mutat pe o presă manuală. A tras odată, pac, și s-a închis vilbrochenul. L-a pus din nou pe piesele de metal, l-a rotit și zice: „No, asta e!” că era ungur. Apoi îmi spune: „Acuma să-l probăăăm că omul e ce e, dar mășâna e!”. L-a pus pe comparator (n.r. instrument de măsurare) și acul nu se mișca. Ăsta este meseriașul! Eu cred că isteria asta generală se va bloca și va trebui să reînvățăm să trăim, să existăm, să săpăm… să înotăm.
Discuția se întrerupe câteva clipe. Mircea Diaconu pune grăbit mâna pe telefon. „Aoleo, am uitat magiunul pe foc!”. Mă vede că sunt mirat și mă lămurește rapid: „Este foarte simplu de făcut. De aia mă ocup eu … trebuie să culegi prune, de desfăcut, de zdrobit, de fiert. Este banal, dar nu se poate fără magiun. Asta înseamnă iarna”.
Să ne întoarcem la celebrul Citroen Mehari…
Cu el m-am dus la Sfatul Popular, când m-am căsătorit, cu el mi-am luat fata de la maternitate. Era pe final de septembrie și am fost nevoit să lipesc cu scotch un celofan, că bătea vântul în mașină. Mi-am plimbat soția prin toată Europa cu mașina asta, dormeam în ea… era un pat dublu, aveam tot ce ne trebuia.
mircea diaconu (3)Mai aveţi şi alte automobile?
Toată familia are Citroen C3 aşa că am luat şi eu unul pe motorină. Și am plecat cu el la Bruxelles pentru că nu-mi place cu avionul. Acolo am închiriat o mansardă și mi-am cărat de acasă perdele, veioze… ce am nevoie. Am lăsat mașina în fața blocului și apare unul care îmi spune că nu am voie să parchez. I-am zis că locuiesc acolo, nimic. M-a trimis la primărie pentru aprobare, dar m-au refuzat pe motiv că nu am numere de Belgia. Ca să o înmatriculez mă costa foarte mult, așa că mi-am luat un Mercedes 220, de zece ani, cu numere de Belgia. Are 300.000 de km și sunt uimit ce bine poate să meargă.
Conduceați mașinile în filme?
Sigur că da! Domne ferește! Când am filmat „Asfalt Tango” am condus un taximetru, o Volga. Era loc puţin şi încăpeam doar eu și aparatura. A trebuit să dau drumul la cameră, să bat clacheta de sunet. După fiecare dublă regizorul Nae Caramfil mă întreba: „Cum a fost?”. La un moment dat furam taxiul. Șoferul era Ion Fiscuteanu, a jucat în „Moartea domnului Lăzărescu”, păcat că s-a prăpădit, un actor foarte bun, dar nu știa să conducă. El ținea mâinile pe volan, eu stăteam în dreapta. Cu piciorul apăsam pedala de accelerație, iar cu mâna stângă țineam volanul pe sub cameră să nu se vadă. În „Filantropica” conduceam un Porsche decapotabil. Știți al cui era? Vă spun eu. Era proprietatea lui Mugur Mihăescu.
Cum ați început cariera de actor?
Eram un elev cuminte, luam premiul doi și trei. Primul nu am fost niciodată. Citeam ca disperatul, am citit enorm. Un profesor m-a obligat să învăț o poezie și m-a băgat într-un concurs. Am luat premiul întâi și de atunci a început nebunia. Am avut un noroc incredibil! Incredibil! Mi s-a întâmplat de multe ori să mă duc într-un colț și să mă întreb: „Eu sunt cel pe care Toma Caragiu îl ține de gât ca pe copilul lui?”. Nu mi-a venit să cred… mai ieri eram la țară, un elev de liceu care venea cu trenul… Gara de Nord mă șoca și mă rătăceam de fiecare dată. În doar câțiva ani am ajuns în cel mai select grup de teatru și film pe care l-a avut România. Ei erau atât de generoși, iar eu atât de mic… vorbesc de cei de la Teatrul Bulandra: Toma Caragiu, Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Fory Etterle, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Gina Patrichi.
Ați avut de la cine să învățați…
Eram cu 15 ani mai mic, îmi spuneau „copilul” și se purtau foarte frumos cu mine. Am trăit niște vremuri uluitoare. Uluitoare! Când nu au mai fost aceste vremuri am devenit trist. Nu mai este cum știam, nu mai este cum îmi plăcea, nu mai este cum am învățat. Este un „altfel” care trebuie astăzi. Nu critic. Fiecare generație are dreptul la stil, la modă, la gen. Să stau acolo până ajung în patru labe? Mi se pare… aiurea. Cei de acum îmi par că nu au nevoie să învețe ceva de la noi.
mircea diaconu (1)Mai țineți minte primul rol?
„Nunta de piatră”, cum să uit? Emoțiile sunt la fel și atunci ca și acum. Ele cresc în timpul carierei, parcă ți-e teamă să nu strici tot ce ai muncit.
În ultima vreme jucați tot mai puțin…
Pentru că nu-mi place ce se întâmplă și nu mă regăsesc! Nu mă regăsesc! Scenariile nu mă încălzesc, nu mă pasionează… nu le simt, nu mă emoționează. În telenovele nu joc, mi se pare o porcărie. Cei care se duc acolo este treaba lor, nu-i judec. Lumea mea s-a dus, vremea mea s-a dus!
Vă pare rău că ați intrat în politică?
Deloc. Sunt foarte pasionat de ceea ce fac. În Parlamentul European chiar am senzația că am cui să vorbesc. Acolo oamenii te aud, aici nici măcar nu mă aud. Am fost senator patru ani și am vorbit la pereți.
Mă gândeam că politica nu pare un teritoriu prea alb…
Vreți să vă spun ce porcării se fac în lumea mea? Este o luptă nemiloasă, nedreaptă, urâtă, pe mize mici. Să vă fac o mărturisire că tot nu ne-am „văzut” de atâta timp. Este pentru prima oară când spun asta. Lucram de ani buni și m-a întrebat un actor: „Cât dai la un film?” Ce să dau? „Să dai domle’…”. Cui domle’? „Regizorului…” Cum să dau? Ce înseamnă asta? Nu înseamnă „parandărăt”? Credeți că acest termen a apărut în această epocă furibundă a „cocoșilor”? Nuuu! Unde este curățenia lumii mele și urâțenia lumii politice? Este la fel, iertați-mă! Există o parabolă uluitoare în „Furtuna” de Shakespeare: trei oameni pe o insulă pustie… în secunda următoare apar toate bolile omenirii. Lupta pentru putere, complotul. Unde sunt oameni sunt aceleași prostii, aceleași obtuzități.
Sunteți foarte pornit…
Nu sunt liniștit și nu sunt fericit de ceea ce ni se întâmplă. Știu foarte exact că avem un potențial uriaș și dormim pe noi. Dormim pe noi! Cum vrem să ne ridicăm dacă cineva ne trage preșul de sub picioare? Cineva de aici, nu de afară! Toate relele pleacă de aici și au rezolvare aici!

Interviu realizat de Sorin Barbu
Foto: Andrei Petre

Publicat în Interviuri Auto Test, Știri.

Autor

Home Page

Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


+ 1 = sase