MINI electric

,

Valul electrificării pare să crească în înălţime de la an la an… şi cine nu se pregăteşte riscă să dispară. Ţinând cont de acest aspect, chiar şi modele iconice ale unor maşini din anii ’60 trebuie să îşi găsească locul. În cazul de faţă, putem vedea adaptarea simpaticului MINI.

Salonul de la Frankfurt este un loc de etalare a nivelului tehnologic, mai ales al constructorilor germani. MINI, deși nu este o marcă germană, se află însă sub tutela celor de la BMW. Prin urmare, tema electrică, subiect de mare interes de ceva vreme, şi-a făcut loc şi în curtea simpaticelor maşinuţe cu ocazia acestui salon de casă. De această dată sub forma unui concept 100% propulsat electric, care ar urma să fie materializat într-o maşină de serie peste doi ani. Echipa de design a avut sarcina ca pe fondul unei mașini arhicunoscute din punct de vedere al formei şi al caracterului (utilizare, comportament și segment de cumpărători) să ofere o interpretare pentru noua realitate care se profilează încet, dar sigur, la orizont. Este o lume în care motorizările diesel dispar, iar cele pe benzină urmează să mai supravieţuiască în mariaje de tip hibrid cu tehnologia motoarelor electrice. Însă finalul pare sigur: „electronii” urmează să reprezinte energia care va alimenta exclusiv automobilele în viitor. Prin urmare, forma generală trebuia să rămână similară, să o vezi şi să spui din prima: este un MINI! Dacă te apropii însă, trebuie să îţi dai seama că este totuși un MINI diferit, unul electric. Designerii au reușit asta prin intervenţii locale de detaliu.

Zona frontală reprezintă „calul principal de bătaie” în acest caz. Dispariţia necesităţii unor radiatoare de mari dimensiuni și apariţia tehnologiei LED, în cazul blocurilor optice, au generat schimbări inerente. În locul grilei radiatorului există acum un element care respectă conturul clasicei grile. Pe aceasta, o bandă galbenă cu un simbol de ştecăr sau litera „E” comunică faptul că maşina este electrică. Farurile trebuiau şi ele să respecte tema „circulară” specifică brandului, aşa încât libertatea designerilor a fost lăsată la interiorul acestora, unde tehnologia LED a permis trasarea grafică a compoziţiei alese, din nou un „E” de la electric.

Ca să fie totuși siguri că pricepem mesajul, și pe lateralele automobilului există logo-ul „E”, transpus la o dimensiune generoasă. Zona stopurilor beneficiază şi ea de LED-uri, desenul ales făcând o trimitere la steagul britanic. Deoarece există în prezent o preferinţă pentru o combinaţie de suprafeţe curbe şi plane, aripile au primit o „aplatizare” care poate să nu fie pe placul fanilor înrăiţi ai acestei maşinuţe. Cu toate acestea, modul în care intervenţia este integrată în partea inferioară a automobilului, prin intermediul unor admisii de aer, face ca alegerea să fie una inspirată.

Text: Gabriel MANOLE  / Foto: MINI

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− 1 = cinci