Mihai Dumitrescu: Povestea unui „necorespunzător politic”

,

„Vezi că aud doar ce vreau!”, mă avertizează pe un ton suficient de serios cât să-mi dau seama că glumește. Mihai Dumitrescu are 88 de ani și o tolbă plină de povești emoționante pe care le spune zâmbind, strecurând și câte o glumă. A descărcat vagoane de cartofi și a spart pietre cu un baros de 20 de kilograme pentru câțiva lei cu care își cumpăra mâncare. A terminat două facultăți și are o pensie de 2.300 de lei pe care în mare parte o cheltuiește pentru cele trei mașini clasice pe care le are.

„Diferența dintre bărbat și copil este dată de prețul jucăriilor lor”.
Acest citat apare pe mașina Ford A.

Auto Test: De unde ați dobândit pasiunea pentru mașini?
Mihai Dumitrescu: (Zâmbește) Dragă… Cum altfel? Sunt inginer electromecanic specializat în mașini și am lucrat 40 de ani la garajul ONT, cel mai mare din țară. Dar până să ajung la garaj am avut ceva de tras. Ai răbdare să-ți povestesc?
Auto Test: Sigur!
Mihai Dumitrescu: Am avut „neșansa” de a mă naște într-o familie de oameni normali și pentru asta am fost pedepsit mereu. Fiind educat de acasă, nu am vrut să devin membru de partid, iar din această cauză am avut de suferit. Prima oară am dat examen la Politehnică unde am obținut media 7,10 și am fost admis „fără loc”…
Auto Test: Ce însemna asta?
Mihai Dumitrescu: Nici atunci nu se știa foarte bine ce însemna asta, adică eram bun, dar nu era loc și pentru mine, în vreme ce alții cu 4,00 sau 4,50 au fost admiși pentru că aveau stele (arată umărul), iar studenții trebuiau supravegheați. Mă gândeam să dau din nou examen anul următor, dar pentru că mi-a venit ordinul de încorporare la „serviciul muncă” de la Canal, am luat actele și m-am dus la Academia Comercială și cu media pe care o aveam am fost admis. Mai bine patru ani de școală, decât trei ani la Canal. La această academie se învăța doar marxism, leninism și stalinism, așa că nu mi-a folosit la nimic. După ce am absolvit am fost repartizat la o întreprindere și acolo și-au dat seama că provin dintr-o familie burghezo-moșierească și m-au dat afară cu codul „I”. Asta însemna că nu corespund din punct de vedere politic. Am încercat să mă angajez, dar nu am reușit. Ce să fac? Muream de foame! Tata avea pensie mică, chiar dacă a fost colonel, comandantul regimentului 30 Dorobanți, pentru că a fost bănuit că are legături cu partizanii din munți. A fost bucuros că i-au dat pensie…
Auto Test: Și cum v-ați descurcat?
Mihai Dumitrescu: Foarte greu! Mă suna un prieten, Johnny Florescu, un mare jucător de rugby, și mă chema când era de muncă. (Zâmbește amar) Eram bucuros că ne primesc, ne dădeau zece lei pe noapte. Descărcam cartofi din vagoane cu niște furci, iar la final rămâneau câțiva în stratul de pământ, pe care îi băgam în jarul din focul pe care îl făceam să ne încălzim, că era tare frig. Johnny Florescu, săracu`, aducea o bucățică de margarină pe care o tăiam în două și făcea porții pentru două zile. La un moment dat, conducătorii clubului unde jucam rugby m-au întrebat dacă vreau să mă angajez muncitor. „Orice, mor de foame”. M-au angajat, cu un salariu de 550 de lei pe lună, la Institutul de Cercetări Miniere din București unde trebuia să sparg niște bolovani, până ajungeau cât cana asta, cu un baros de 20 de kilograme.  Acolo a avut loc un accident: mi-am prins un deget într-un utilaj și medicii au fost nevoiți să mă coasă, că era osul scos afară. Țin minte că inginerul șef tremura că nu-mi făcuse instructajul și m-a rugat să semnez o fișă antedatată. Am fost de acord și atunci m-a luat în brațe, că dacă se descoperea că nu aveam instructajul făcut ar fi avut probleme, iar după aceea a aflat că am facultate și că am trecut prin necazuri și m-a ajutat foarte mult.

Regele Mihai și Iustin Capră, încântați de Fordul lui Mihai Dumitrescu

Auto Test: Știu că ați făcut mult sport și asta v-a ajutat…
Mihai Dumitrescu: Dragă, întâi am jucat baschet și eram foarte bucuros că după fiecare meci primeam o friptură. Eu am jucat în echipa „Telefoanelor” care a bătut Dinamo, Metalul și echipa Armatei, iar pentru această cutezanță, formația noastră a fost retrogradată. După ce ne-au trimis în liga a doua, am renunțat la baschet și m-am apucat de rugby. Am jucat la Metalul București, apoi la Sportul Studențesc, pe postul de prinzător, iar la un moment dat m-au întrebat cei de la Petroșani dacă vreau la ei. Eu știam că sunt „necorespunzător”, dar mi-au transmis să nu-mi fac griji, pentru că la ei în echipă sunt mulți pușcăriași, pungași și hoți. Așa era atunci, pe cei cu probleme îi trimitea la mină la Petroșani.
Auto Test: Aici ați făcut și facultatea de Electromecanică?
Mihai Dumitrescu: Da. Mihai Tocaci, colegul meu de echipă, era bun prieten cu unul dintre șefi, așa că am dat examen la Facultatea de Electromecanică și l-am luat, iar șase ani am fost din nou student. În anul trei, ca să fac rost de bani, donam sânge, dar la un moment dat a venit la mine medicul și mi-a spus că am hepatită. Nu mai puteam să donez, dar nici să joc rugby. Antrenorul principal, mi-a recomandat să-mi fac o echipă a doua a clubului pe care să o pregătesc și m-a sfătuit să învăț și să mă duc la Timișoara să dau examen la școala de antrenori. La finalul facultății eram și antrenor…
Auto Test: Și, după facultate?
Mihai Dumitrescu: După ce am terminat facultatea am plecat la mare, iar acolo am ajutat un amic, director la Gura Barza, care rămăsese cu mașina în drum. I-am curățat și reglat carburatorul, iar după ce am reușit să rezolv problema m-a luat în brațe, că era acolo cu nevasta și copilul. El m-a trimis la TCM București și acolo m-au angajat că aveau nevoie de cineva la mecanică. Directorului de aici i-a plăcut de mine și când a plecat la ONT m-a luat cu el și am lucrat la service. Așa că am intrat în benzină și uleiuri, asta a fost viața mea. Acum am trei mașini…

„Tot ce vedeți aici este realizat de mine, deși nu sunt tâmplar.”

Auto Test: Ce mașini aveți?
Mihai Dumitrescu: Am cumpărat cu 45.000 de lei două mașini Ford A, fabricate în anul 1928, de la un toboșar. Zicea că una este pentru piese… Acest Ford A din lemn, nu avea decât roțile, motorul, aripile și șasiul și toți râdeau de mine: „Ce dracu, faci cu ea?”. M-am gândit că este momentul să arăt ce pot, așa că le-am reparat pe amândouă. Pentru acesta (îmi arată o poză cu mașina cu Fordul din lemn) m-am inspirat dintr-o revistă, unde am văzut o mașină din lemn și m-am gândit să fac la fel. Am avut și noroc pentru că am găsit lemn bun, de stejar. Am fost acasă la o rudă, iar acolo am găsit multe scânduri aruncate. Schimbaseră mai multe uși de la bloc și cum lemnele erau grele le lăsaseră acolo. Am luat lemnul acela de stejar de o sută de ani și m-am pus pe treabă.
Auto Test: Care este povestea acestui Mer­­­­­cedes?
Mihai Dumitrescu: Este un Mercedes 220 din 1939,  făcut pentru feldmareșali. Era la Brașov și l-am cumpărat de un coleg din „Clubul vehiculelor de epocă”.
Auto Test: Vă pricepeți să „meșteriți” la ele?
Mihai Dumitrescu: Da`, cum să nu! Fiecare mașină are garajul ei, complet utilat, identic. Aceste mașini pot fi făcute de la un capăt la celălalt, pentru că au un catalog în care sunt trecute toate piesele și toate detaliile. Și, ce fac? Îi rog pe cei din familia Ureche, prietenii mei, să mă ajute. Le dau telefon, le spun ce piese am nevoie, mi le comandă la depozitul Ford și, când vin în țară, mi le aduc. Mă ajută foarte mult și le mulțumesc și pe această cale. Am 88 de ani și mă cam deranjează inima, că altfel eram la garaj, să lucrez, dar cum mă înzdrăvenesc, acolo mă duc.
Auto Test: Cred că este foarte costisitoare această pasiune.
Mihai Dumitrescu: Dragă, este un efort financiar, dar asta este plăcerea mea. Nu-mi iau haine multe și îmi rămân bani de piese. Am pensie 2.250 de lei, eu glumesc și spun că pentru fiecare facultate mi-a dat statul 1.000 de lei, poate dacă o făceam și pe a treia poate îmi dădea 3.000. După ce primesc pensia, o mie de lei o păstrez pentru mine și restul îi dau soției pentru casă.
Ne oprim câteva clipe, în cameră intră soția, iar Mihai Dumitrescu îmi face cu ochiul: „Sunt la a treia soție. Cu Natașa, actuala soție, mă știu din anul 1977, ne-am întâlnit a doua zi după cutremur. Are ascendență bolșevică, dar este minunată și are mare grijă de mine. Am trecut prin multe împreună”.
Auto Test: Cum ați trecut de supărări?
Mihai Dumitrescu: Am trecut amândoi, râzând, peste toate. Așa ne menținem… (Intervine soția) Îi plac glumele, vorbește în șarade, a scris și o carte de bancuri.
Auto Test: Cum se numește cartea?
Mihai Dumitrescu: „Bancuri de bancuri”. Dar hai să-ți spun ceva haios, ce mi s-a întâmplat într-o zi în care eram cu acest Ford A. Eram cu mașina și filmam o scenă din „Patul lui Procust” și când treceam prin fața aparatului, îmi sare unul în față și mă întreabă ce se întâmplă. Îi spun că filmăm pentru „Patul lui Procust”. „Văd o mașină, o trăsură, trei cai, dar nu văd niciun pat”, îmi zice nedumerit. Iar eu, care nu am toate țiglele pe casă, îi răspund: „Fiți drăguț și intrați în clădirea aceea și întrebați de Camil Petrescu”.
Auto Test: Vă place să conduceți mașinile?
Mihai Dumitrescu: Sunt leșinat, îmi place la nebunie.
Auto Test: Ați primit oferte pentru ele?
Mihai Dumitrescu: Nu este piață în România pentru așa ceva. Am văzut de vânzare, o mașină mai amărâtă ca a mea, cu 150.000 de euro. Spune-i unui român că vrei 150.000 de euro pe o mașină, o să spună că ești nebun. Eu vreau să le las nepoților!

Cristi Dumitru: Aventură în deșert cu Oltcit-ul copilăriei

Mircea Panaitescu: Motociclist la 91 de ani

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− 6 = unu