Mercedes-Benz EQA: SUV&electricitate, perechea la putere

,

Cu EQA, Mercedes prezintă al treilea model electric după EQC și EQV. Iar cei care se așteptau la o versiune Clasa A electrică vor fi dezamăgiți. EQA este, de fapt, un GLA, care și-a schimbat motorul termic cu cel electric. Prin urmare, apare încă un SUV, dar care știe să se pună în valoare.

Spre deosebire de alți producători auto, care dezvoltă modele electrice ­pornind de la zero, Mercedes-Benz preferă o cale aparent mai ușoară și mai sigură, pornind de la modelele existente în gama sa. Născut în 2019, Mercedes-Benz EQC este bazat pe GLC, iar EQV, pe monovolumul Clasa V, așa că apariția lui EQA, derivat din noua generație GLA, nu este o surpriză. Diferențierea estetică între cele două versiuni se face, la nivel frontal, prin grila negru lucios complet închisă și decorată, în zona centrală, cu două bare cromate ce pleacă din centru, de la emblema mărcii, și conectează farurile. Acestea încorporează un fel de „sprâncene” luminoase cu tentă albăstruie, unite între ele de-a lungul muchiei capotei, pe post de lumini de zi. În spate s-a aplicat același principiu, stopurile fiind legate de o o bandă luminoasă roșie.

În România, prețul de pornire pentru Mercedes-Benz EQA este de 49.170 euro, TVA inclusă.

În interior găsim tabloul de bord al GLA, cu cele două ecrane digitale alăturate, unul în spatele volanului, pentru indicatoarele de bord, celălalt poziționat central. Acesta este tactil și reprezintă interfața centrului multimedia MBUX. În funcție de nivelul de echipare, cele două ecrane pot avea diagonala de 7 sau 10,3 inci. Ambele display-uri pot fi setate să emită o lumină de fundal albăstruie precum cea a farurilor de zi. Per total, habitaclul este aproape identic cu cel al lui GLA, astfel că și finisajele sunt aceleași.

Asta înseamnă că EQA poate avea tapițerie din piele, dar și o finisare Electric Art, cu aeratoarele și mai multe contururi iluminate. Firește, doar ca design și colorit. Interiorul nu este afectat de baterii, care sunt amplasate sub podea, așa că spațiul disponibil este corect, în media clasei SUV-urilor compacte. Unde apare diferența majoră între cele două versiuni este la nivelul capacității portbagajului, unde modelul electric este penalizat cu nu mai puțin de 95 de litri, având doar 340 litri. La EQA, compartimentul de sub podeaua portbagajului nu mai este disponibil pentru depozitare, ci este ocupat de cele două sisteme de încărcare a acumulatorilor, unul de curent continuu, al doilea de curent alternativ.
Acumulatorii au capacitatea totală utilizabilă de 66,5 kWh, care sunt suficienți pentru a asigura o autonomie de până la 486 km (WLTP), pentru versiunea Mercedes EQA 250, singura disponibilă la lansare. Motorul electric cu inducție acționează doar roțile din față și dezvoltă 140 kW (190 CP) și cuplu de 375 Nm. La o sursă de încărcare rapidă de 100 kW, bateriile se încarcă în 30 de minute de la 10% la 80%, iar dacă se folosește alimentatorul de la bord, care are doar 11 kW, procesul necesită șase ore.
Ulterior, vor fi lansate o versiune (EQA 350 4Matic) cu tracțiune integrală, obținută prin instalarea unui al doilea motor electric, pe puntea spate, puterea totală fiind de 210 kW (286 CP), și una cu puterea de 200 kW (272 CP) și autonomie de circa 500 km. Pentru a nu consuma mult curent din acumulatori, toate variantele Mercedes EQA au pompă de căldură, pentru climatizare. Frânarea regenerativă este controlată automat de computer, cu ajutorul unui sistem format din camere video, radare  și cartografiere GPS.

Foto: Mercedes-Benz

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


3 + sapte =