Mediu: Schimbări majore

,

Scenarii apocaliptice care prevestesc sfârşitul lumii, previziuni mai puţin radicale, dar tot încărcate de o ameninţare de proporţii pentru umanitate şi/sau ecosistemul planetar, observaţii, comentarii și tot soiul de îndemnuri de intensităţi diferite pe tema salvării noastre şi a naturii, toate se manifestă de la mediul colocvial până la cel oficial de cel mai înalt nivel. Deci, ce se întâmplă?

Desigur că poluarea este o realitate. La fel de adevărat este şi că ea suportă un degradeu larg din punct de vedere al gravității în funcţie de zone – urban/rural, industrial/agricol, civilizaţie/sălbăticie, mare/munte etc. Tot adevărat este şi că tăiem copaci fără să replantăm alţii în loc, cel puţin nu în acelaşi număr. Este demonstrat că otrăvim apele curgătoare şi apoi mările şi oceanele cu tot soiul de deşeuri reziduale fie industriale fie de natură civilă. Otrăvim și aerul cu noxe dintre cele mai diverse și mai periculoase, otrăvim și pământul cu tot soiul de pesticide. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, constatăm că am trecut printr-o iarnă ca nicio alta. Zăpada a fost puţină şi anemică, ploile au lipsit într-atât încât cotele râurilor în perioada ianuarie–martie 2020, conform buletinului hidrologic INHGA, se situează, în general, între 30 şi 50% din mediile multianuale lunare. Cu alte cuvinte, ne pândeşte seceta. Frigul ne-a făcut să purtăm mănuşi doar ocazional, iar vântul a fost mai intens şi mai pătrunzător decât de obicei. Soarele, în schimb, a fost la ordinea zilei… După unii asistăm la un efect al încălzirii globale, după alţii ar fi doar un moft al naturii care are tot dreptul să se sucească după bunul său plac, fără nicio noimă. Interesant este că, după ce la finalul anului trecut unele voci prevesteau că ar putea urma cea mai grea iarnă din ultimele trei decenii, la început de luna martie constatăm că ne-a lipsit tocmai …iarna. Una banală, cu ceva zăpadă cât să poţi face un om de zăpadă decent, cu un frig care să dea sens unei căni cu vin fiert, dar şi avalanşei de gripă şi răceală, cu gheţuş şi din când în când lapoviţă… Pare deplasat să facem vreo conexiune (i)logică cu devastatoarele incendii din Australia, dar am putea să corelăm ceea ce ni se întâmplă cu ceea ce se întâmplă la poli.

Baza Esperanza

Se pare că în zilele noastre Antarctica pierde circa 252 de miliarde de tone de calotă glaciară pe an (conform PNAS – Proceedings of the Naţional Academy of Sciences of the USA), de şase ori mai mult decât în anii ´80 când pierderea anuală se cifra la aproximativ 44 miliarde de tone. Conform PNAS, topirea integrală a Antarcticii ar ridica nivelul apei cu 57,2 metri. Fără nicio îndoială că aşa ceva nu se va întâmpla deodată şi, conform oamenilor de ştiinţă, vreodată, pentru că în primul rând vorbim despre cel mai friguros continent de pe Terra. Este practic înconjurat de ape şi de vânturi puternice (inclusiv vântul Katabatic, gravitaţional, care poate atinge viteze de până la 320 km/h), iar în plus este continentul cu cea mai mare altitudine medie (4.892 metri). Toţi aceşti factori contribuie la menţinerea unor temperaturi de circa -55°C în zona continentală şi aproximativ -10°C în zona costieră.

De altfel, aici s-a înregistrat în 1983 şi cea mai scăzută temperatură de pe glob: -89,2°C. Dar asta era acum 37 de ani. Pe 6 februarie 2020, baza argentiniană Esperanza a înregistrat o temperatură record de 18,3°C, cu 0,8°C mai mult decât cea înregistrată de aceeaşi staţie în 2015. Mai mult decât atât, chiar în ziua de Ajunul Crăciunului trecut, Antarctica a pierdut, temporar, cea mai mare cantitate de gheaţă într-o singură zi: 15%! Xavier Fettweis, climatolog la Universitatea din Liege, Belgia, și autor al anunţului făcut pe 27 decembrie 2019, precizează că este cel mai extins proces de acest fel din 1979 încoace, de când se fac măsurători.

Nicio surpriză că, urmare a acestui eveniment, a fost generată o cantitate de apă rezultată din topirea gheţarilor cu 230% mai mare decât valoarea medie valabilă pentru această perioadă a anului. Sigur că este comod să ne amăgim că nu se întâmplă practic nimic, mai ales că este nevoie ca 365 de miliarde de tone de gheaţă să se topească pentru a ridica cu un amărât de milimetru nivelul oceanului planetar. Probabil, cei mai mulţi aşa vor face. Interesant este să vedem ce vor face ceilalți…

Foto: oceanwide-expeditions.com, qz.com, scitechdaily.com, theguardian.com, www.carbonbrief.org

 

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


sase × 2 =