Mazda MX-30: Minimalist și eco-friendly

,

După un prototip construit pe baza lui CX-30, Mazda a prezentat, luna trecută, primul său model electric de serie, la Salonul Auto de la Tokyo. Botezat MX-30, acesta este un SUV-coupe ce dă dovadă de originalitate: are uși cu deschidere antagonică și motor rotativ în rol de generator.

Constructorul auto japonez Mazda nu a părut, până acum, să fie foarte implicat în dezvoltarea unor modele electrice, concentrându-și eforturile mai mult în proiectarea unor motoare pe benzină cu un consum de carburant cât mai scăzut, mărturie stând recentul Skyactiv-X, un propulsor care a captat multă atenție și destule laude. Surpriză, însă, la ultimul Salon Auto de la Tokyo: Mazda MX-30, primul model electric al mărcii, un SUV compact, a apărut aproape de niciunde. Acesta are ca țintă principală Europa și va fi comercializat din al doilea semestru al anului viitor (în România, din toamna 2020), iar Mazda a deschis, deja, lista de precomenzi pentru el. Și, deși este un SUV, noul model aduce, într-un fel, un omagiu unei legende a mărcii, Mazda RX-8, prin adoptarea aceluiași sistem fără stâlp central și de acționare a portierelor în sens antagonic, cele din spate deschizându-se spre înapoi. Și linia coborâtă a acoperișului, ce îi dă caracterul de SUV-coupe, bosajele „dreptunghiulare” ale roților și grila față foarte îngustă aduc aminte de același model sport, RX-8.
Mazda MX-30 are aceeași lungime, 4.400 mm, ca și CX-30, de la a cărei platformă tehnică s-a pornit în construcția sa, dar cam aici se opresc asemănările dintre cele două modele de crossover compact. În interiorul minimalist și cu design în linii drepte găsim o consolă centrală cu poziție ridicată, în care este instalat centrul de infotainment cu ecran tactil, iar deasupra acesteia din planșa de bord se mai ridică un display tactil, dedicat, în primul rând, sistemului de climatizare. Bineînțeles, și panoul indicatoarelor de bord din spatele volanului este tot digital.

Sistemul de propulsie se bazează pe un motor electric e-Skyactiv de 105 kW (140 CP), alimentat cu energie electrică de un set de baterii litiu-ion de 35,5 kWh, răcit cu lichid, și care acționează doar roțile față. Conform producătorului, bateriile asigură o autonomie de până la 200 km. Sigur, aceasta este o valoare ce s-ar putea obține doar în condiții ideale, cei care își vor cumpăra noul model trebuind să se aștepte la circa 150-160 km autonomie, orice kilometru în plus, parcurs peste acest prag, putând fi considerat un bonus nesperat. Mazda a preferat soluția unor acumulatori de mai mică capacitate pentru că a luat în considerare numărul mediu de kilometri, circa 50 km, pe care îl parcurg zilnic cu mașina europenii, faptul că setul ocupă mai puțin spațiu, este mai ușor de fabricat și, foarte important, se încarcă mai repede. Totuși, producătorul japonez va oferi și o a doua versiune MX-30, care va avea și un motor termic rotativ (din nou, o trimitere la RX-8), ce funcționează cu benzină, motorină, propan lichefiat și chiar hidrogen, care va avea rolul doar de generator de electricitate, pentru încărcarea în mers a bateriilor, deci nu va acționa și roțile.
În România încă nu a fost anunțat prețul noului Mazda MX-30, dar în mai multe țări vest-europene acesta a fost stabilit la 34.400 euro, pentru versiunea First Edition, prima care va fi disponibilă la dealeri.

Text: Florin Necula / Foto: Mazda

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


+ 6 = doisprezece