Jaguar și Volvo vor deveni mărci electrice

,

După anunțul celor de la Jaguar că vor de­­­­­­veni o marcă 100% electrică, Volvo a transmis că va face tranziția către o gamă exclusiv electrică până în anul 2030. Și se mai pregătesc și alte mărci.

Marca suedeză Volvo a anunțat că va face tranziția către o gamă de modele full-electric până în anul 2030. De asemenea, vânzările de modele electrice vor fi făcute online. Anunțul Volvo a fost făcut înainte de lansarea celui de-al doilea model electric din gamă: Volvo C40 Recharge, o versiune SUV-coupe a modelului XC40 Recharge.
În 2019, marca deținută de grupul chinez Geely anunța că va deveni o marcă exclusiv electrică în 20 de ani. Însă cererea mare pentru primul model Volvo de acest fel, XC40 Recharge, i-a făcut pe suedezi să își regândească strategia și să accelereze electrificarea gamei. SUV-ul XC40 Recharge a fost lansat la finalul anului 2019, dar producția lui a început la finalul anului trecut. Primul model electric produs de marca din Suedia folosește două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, ce sunt alimentate de o baterie de 75 kWh. Puterea totală a sistemului electric este de 408 CP.
Un al doilea model a fost lansat imediat după anunțul că marca va deveni complet electrică la finalul acestei decade. Noul model electric poartă numele C40 Recharge și este identic la nivel tehnic cu XC40 Recharge. Folosește platforma CMA și are același tren de rulare ca modelul anterior: două motoare electrice, câte unul pentru fiecare punte, alimentate de o baterie de 78 kWh (capacitate netă 75 kWh). Puterea totală a sistemului este de 408 CP. Autonomia oficială estimată este de 420 km. Modelul C40 Recharge poate fi încărcat la stații rapide de până la 150 kW.
Pentru a facilita vânzarea, Volvo va investi în platforme online și va trece la un sistem transparent de prețuri pentru produsele sale. Asta nu înseamnă că va renunța la showroom-urile fizice, dar comanda și configurarea automobilului se vor putea face online.
Jaguar
Jaguar și-a prezentat recenta strategie de brand sub bagheta noului CEO, Thierry Bollore: marca britanică va vinde exclusiv modele de lux electrice, începând cu anul 2025.
Grupul britanic Jaguar Land Rover a publicat o serie de detalii despre noul plan strategic numit Reimagine. Jaguar Land Rover face parte din grupul indian Tata Motors și vrea ca până în anul 2039 să devină o companie cu zero emisii.


Astfel, într-o mutare radicală către electrificare, Jaguar va deveni un brand exclusiv electric începând din 2025, iar Land Rover și Range Rover vor avea șase modele noi 100% electrice până în 2030. Vor fi eliminate motorizările diesel din oferta Land Rover până în 2026, iar primul model full-electric va fi lansat în 2024. Cele două mărci vor fi repoziționate, Jaguar punând accent pe luxul 100% electric, iar Land Rover va duce mai departe tradiția modelelor off-road. Pentru a facilita tranziția către electrificare, JLR va utiliza trei arhitecturi diferite: două vor fi dedicate modelelor Land Rover, iar o platformă electrică complet nouă va fi utilizată exclusiv de marca Jaguar. Land Rover va utiliza platforma Modular Longitudinal Architectre (MLA) ce poate fi utilizată atât pentru motorizări clasice, cât și electrice, dar și platforma Electric Modular Architecture (EMA). Până la finalul decadei, JLR țintește către vânzări de modele 100% electrice pentru Jaguar și 60% pentru Land Rover.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


9 − opt =