Jaguar E-PACE, direct în Cartea Recordurilor

,

Jaguar E-PACE (9)

Jaguar E-PACE și-a făcut o intrare spectaculoasă în scenă. Cel de-al doilea SUV din gama Jaguar a ajuns direct în Cartea Recordurilor, înainte să înceapă vânzările. Cum a reușit acest lucru? A răspuns la întrebarea dacă un Jaguar poate să zboare. Și se pare că poate…

Jaguar E-PACE (3)

Mașina a sărit de pe o trambulină, s-a răsucit în jurul axei sale la 270 de grade, a parcurs în aer 15.3 metri și a aterizat… pe roți. La volan s-a aflat un magician: cascadorul profesionist Terry Grant. Britanicul ne-a încântat și la București, anul trecut, la SAB Spring Edition.

Ce ar fi de spus de noul Jaguar E-PACE? La exterior seamănă foarte mult cu Jaguar F-PACE, dar a „furat” câteva caracteristici și de mult mai sportivul F-TYPE. La capitolul motorizare există două variante pe benzină și trei diesel. Cea mai puternică versiune, un „benzinar de 300 de CP” atinge viteza maximă de 243 de km/h și are nevoie de 6.4 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Propulsoarele pot fi cuplate la o transmisie manuală în șase trepte și una automată cu nouă trepte.

Jaguar E-PACE (8)Noul Jaguar este dotat cu o serie de tehnologii noi: airbag pentru pietoni, sistem de monitorizare a unghiului mort, dar și o tehnologie care îi permite să frâneze autonom când detectează un pieton.

Jaguar E-PACE (5)Jaguar E-PACE (6)

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


8 × trei =