INTERVIU: Orlando Ivan – Cu un „impuls” îți dau „scularea”

,

La ora șapte ne dau „Scularea”. Se întâmplă asta de luni până vineri la Radio Impuls (Kanal D). Orlando Ivan și Radu Țibulcă sunt veseli, tonici, puși pe glume și farse. Și te ajută să-ți începi ziua zâmbind. Cum reușesc să aibă atât de multă energie și voie bună la o oră la care mulți încă mai sforăie? Orlando ne-a spus care este secretul!

Cum reușești să te trezești atât de dimineață și să fii energic, încă de la primele ore ale zilei?
Să știi că uneori îmi pun aceeași întrebare (râde). Mă gândesc la ascultători, la ce subiecte vom aborda, cum vorbim, ce vorbim. Așa mă încarc pozitiv! Unul dintre secrete este să dormi la prânz și să te bagi în pat cât mai devreme, pe la ora 22.00, odată cu găinile, ca să fii cât mai odihnit.
Lucrezi la un radio „tânăr” cu audiențe foarte bune. Cum reușiți, tu și colegul Radu Țibulcă, să atrageți publicul pe tronsonul vostru care începe la ora 7.00?
Important este să-ți placă ceea ce faci! Încercăm să găsim subiecte amuzante și să interacționăm mult cu ascultătorii. Este foarte important să-ți cunoști publicul.
Am văzut că mai faceți și unele năzbâtii…
Așa suntem noi, mai duși „cu capul”, iar când ieșim din studio ne purtăm cam la fel. Mi-am ales această profesie pentru că am fost conștient că îi pot face pe oamenii din jurul meu să zâmbească. Sunt unii care joacă un rol, iar oamenii își dau seama când încerci să-i „păcălești”. Noi nu vrem așa ceva!
Îți mai aduci aminte de primele emoții din radio?
Se întâmpla în anul 2008, făceam emisiune cu Răzvan Popescu și la prima intervenție am rămas fără cuvinte: aveam un nod în gât și o gheară în piept. Răzvan a știut să mă scoată din starea respectivă și după aceea totul a fost în regulă. Eu am ajuns în radio din întâmplare. Fusesem la un casting pentru un serial de televiziune, care nu s-a mai făcut din cauza crizei financiare, iar cineva de la Radio 21 a văzut înregistrarea și m-a chemat. Eu nu știam ce înseamnă radio, în perioada respectivă prezentam un jurnal de știri în televiziune. Poți să-ți imaginezi așa ceva? Cum ar fi să prezint acum, foarte serios: „Bună ziua, doamnelor și domnilor, bine v-am găsit…”.
La ce post de televiziune ai lucrat?
Se numea „Cosmos TV”, postul lui Corneliu Vadim Tudor, care venea și zicea (își schimbă vocea și pentru câteva clipe retrăiesc emisiunile în care era invitat „Tribunul”): „Băi, băiatule, nici măcar o știre nu poți să prezinți, ca lumea. Ăăăăă, dacă îți dau două perechi de pălmi, te învârți ca Roata Norocului!”. În anul 2013, când eram la „Roata ­Norocului”, s-a luat de mine. Îl invitase Liviu Vârciu… „M-a invitat la roata lui care se învârte pentru un fier de călcat. Și ăla, Orlando, care mă imită: «Mă, puștiuuule, tu n-ai… n-ai talent, ăăăă, în primul rând! Vino la mine, că se face coadă până la statuia lui Lenin»”. Cu acest personaj nu prea m-am înțeles…
Au fost și personaje cu care te-ai înțeles?
Cristi Țântăreanu! (Vorbește puțin răgușit ca omul de afaceri din ­Corbeanca): „Domle’ las-o dreacului de treabă, îți spun sincer, mi-a făcut ăla o farsă…”.
Ce farsă i-ai făcut?
El a spus că îi plac thailandezele și am sunat la primăria din Corbeanca și am spus că vreau să schimbăm numele în „Cordeanca”. Atunci a făcut un „party” pentru mine, a fost foarte tare.
Cum ți-ai găsit această abilitate de a imita personaje?
Încă din copilărie am încercat să imit diferite personaje, mă uitam la filme și după aceea mă „maimuțăream” în fața oglinzii. Am aflat, mai târziu, că este o tehnică folosită des de actori. Trebuie să știi când să „intri” și când să „ieși” din această stare, dar nu pot să-ți explic „mecanismul” pentru că totul vine din interior.
Cu farsele când ai început?
Eram student, iar la Facultatea de Drept era profesor Adrian Năstase. După ce începea cursul nu mai aveai voie să intri, dar într-o zi a întârziat și am luat microfonul: „Vă rog foarte frumos. Astăzi vom vorbi despre integrarea României în Uniunea Europeană…”. Colegii de afară s-au speriat, au crezut că a început cursul…

Am citit undeva că ai terminat ­Facultatea de Științe Politice. De ce nu ai rămas în domeniul în care ai studiat?
Am făcut chiar și un master pe „Integrare Europeană”. În perioada studiilor am făcut practică pe la mai multe partide și am rămas cu un gust amar! Ca să reușești în politică ai nevoie ori de notorietate, ori de cineva care să „te împingă”, ori de mulți bani. Să fii un om corect cred că este calitatea esențială pentru a face politică, dar nu se întâmplă asta. Eram un idealist și credeam că lucrurile se pot schimba în bine, dacă tinerii vor fi avansați… Acum, la radio, nu fac politică, dar îi îndemn pe oameni să meargă la vot. Ar trebui să fie o obligație, doar așa poți schimba ceva.
Poate ai fi fost un politician bun.
Nu! Fără toate cele despre care ți-am vorbit, nu se poate.
Ai lucrat și în radio și în televiziune. Unde ți s-a părut mai palpitant?
Am făcut multe lucruri în televiziune. Am prezentat la TVR concursul Eurovision și o emisiune din noaptea de Revelion, am fost voice-over la Prima TV, dar cred că în radio este mai palpitant. Este ca „un microb”. Nu mă consider un „om de radio”. Lucrez de aproape 11 ani, dar ca să fii „om de radio” trebuie să ai cel puțin 20 de ani în acest domeniu. Eu mă consider un prezentator de emisiune matinală căruia îi place să dea energie oamenilor, în fiecare dimineață, să glumim, să râdem… În televiziune ai avantajul că te poți vedea și te poți exprima în multe moduri, în timp ce în radio trebuie să fii mult mai descriptiv. Să le explici oamenilor.
Care sunt planurile tale în radio?
Nu prea fac planuri, las lucrurile să vină de la sine. Noi lucrăm la un radio tânăr, dar audiențele sunt foarte bune. Sperăm, în continuare, să facem oamenii să se simtă bine și să ne asculte cât mai mulți.
Vii cu mașina la serviciu?
În fiecare dimineață. Am o Dacia Logan, am revenit la această marcă. Dacia a fost prima mea mașină: în 2008 am dat 11.500 de euro pe un model Sandero. După aceea am trecut la Seat Leon și Nissan Juke. Cu ultima a fost o poveste haioasă. Am intrat cu o fostă prietenă într-o reprezentanță auto și am auzit-o strigând: „Vai, ce drăguță este… Ia-o pe asta, că este roșie și mișto!”. Așa m-am ales cu un Nissan Juke, motor de 1,6 și 117 CP. Toți colegii m-au luat peste picior și îmi spuneau că este „mașină de fată”… A fost foarte ok, ceea ce nu pot să spun despre următoarea, Chevrolet Cruze, care se voia o limuzină, dar nu avea nicio legătură.
Și acum?
Am o Dacia Logan, motor de 0,9  litri și 90 de CP. Este foarte în regulă pentru oraș și îmi place că are portbagajul mare, ca să poți căra „porcul de Crăciun”, cum spune românul. Mi-ar plăcea să-mi cumpăr un Volkswagen Golf, dar mi se pare o mașină din ce în ce mai scumpă. Nu vreau neapărat să fie nouă, mă mulțumesc și cu una second-hand, cu condiția să nu aibă mai mult de 30.000 de kilometri.
Cum arată Bucureștiul la primele ore ale dimineții?
Traficul este foarte lejer, ai probleme dacă depășești ora șapte. Am întârziat o singură dată, când lucram la alt post de radio, iar la ora șapte, când am plecat de acasă, a fost crâncen.
Cine te-a învățat să conduci?
Instructorul de la școala de șoferi. El m-a dus doar pe străduțe și când am ieșit prima oară pe un bulevard a fost tare greu: unul striga la mine, altul îmi dădea flash-uri sau mă înjura. După prima zi de condus am lăsat mașina în fața blocului două săptămâni. Eram foarte speriat de reacțiile unor șoferi, foarte vocali și violenți verbal. Nimeni nu s-a născut cu „volanul în mână”, iar mulți șoferi uită asta. Când văd un începător încerc să nu-l presez, să nu se sperie. Eu nu am avut talent la condus, dar m-am ținut de treabă.
Incidente ai avut în trafic?
Unele ușoare, am mai zgâriat mașina în parcare. O dată o doamnă a dat cu spatele și mi-a lovit mașina, asta este o poveste haioasă… Problema a fost că nu avea asigurare și voia să fugă. Am aflat ulterior motivul: eu stăteam în Berceni, doamna în Pipera și soțul nu trebuia să afle unde a avut loc încurcătura. I-am spus că o să chem poliția dacă nu îmi dă asigurarea și atunci și-a sunat soțul. Domnul a întrebat-o ce caută din Pipera în Berceni și soția a răspuns că a căutat o farmacie. Avea alte probleme. Nu știu dacă s-a lăsat cu divorț…
Te tentează să mergi cu motocicleta?
Îmi place, dar nu sunt atras. Mi se pare periculos! Am un prieten care a avut o Suzuki Hayabusa și îmi spunea că ajunge în două secunde și ceva la o sută de kilometri la oră. Nu m-a tentat niciodată viteza. Pe două roți merg cu bicicleta prin parc. Nu prea înțeleg treaba asta cu bicicletele electrice. Nu mergi cu bicicleta ca să faci sport? De ce electrică?

Foto: KANAL D, Sorin Barbu

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


− 4 = patru