Hyundai Nexo: Vârf de lance tehnologic

,

Hyundai a prezentat, la începutul anului, cel mai nou și mai sofisticat model al său, Hyundai Nexo. SUV-ul familial se bazează pe un sistem de propulsie cu pilă de combustie, indiciu că producătorul auto sud-coreean are încredere în viitorul acestei tehnologii.

Autovehiculele care funcțio­­nează cu pilă de combustie sunt extrem de puține. În Europa de Vest se vând doar două asemenea modele, Toyota Mirai și Hyundai ix35 FCV/Tucson FCEV. Acesta din urmă este și cel pe care îl va înlocui Hyundai Nexo, un automobil proiectat de la zero, special pentru a folosi sistemul cu pilă de combustie. Principiul de funcționare al acestui crossover este următorul: în cele trei rezervoare ale sale se stochează hidrogen lichid, care este utilizat de pila de combustie pentru a produce energie electrică, „deșeurile” eliminate fiind doar vapori de apă. Propulsia este asigurată de un motor electric, care are două avantaje majore față de modelele similare ce folosesc acumulatori: încărcarea rezervoarelor durează cinci minute, nu ore în șir, iar autonomia de rulare este de multe sute de km. Principalul dezavantaj? Cvasiabsența stațiilor de alimentare cu hidrogen.
Nexo continuă linia de design inaugurată de Hyundai Kona, semn că acesta este viitorul modelelor crossover ale constructorului auto coreean. Luminile de zi cu LED sunt poziționate sus și sunt legate între ele printr-o baretă luminoasă, iar farurile străjuiesc grila de o parte și de altă și lasă falsa senzație că ar fi proiectoare. Pentru îm­­bunătățirea aerodinamicii, în spatele bosajelor roților față sunt fante, care optimizează fluxul de aer, la fel și pragurile, jantele care reduc turbulențele, aripa deportantă de la limita superioară a lunetei și clanțele retractabile ale portierelor. Interiorul este dominat de planșa de bord cu două afișaje digitale, cel al centrului multimedia, cu diagonale de 12,3 inci, fiind tactil. Din păcate, pro­­­­­­­iectanții de la Hyundai au avut nefericita idee să aloce câte un buton fiecărei funcții, astfel că la bord există o mulțime de taste. Plus vreo trei comenzi rotative. Unde punctează Hyundai Nexo (4.670 mm lungime, 2.709 mm ampatament) este la capitolul spațiu interior, mai mult decât suficient pentru oricare dintre locuri, și la cel al capacității portbagajului – 461 litri.
Pila de combustie de 95 kW este cuplată cu o baterie de 40 kW, puterea totală dezvoltată fiind de 135 kW. Motorul electric, cel care acționează propriu-zis roțile, are 120 kW (163 CP) și 402 Nm cuplu maxim, cei 15 kW diferență fiind rezervați sistemelor de confort: încălzire și climatizare în staționare, multimedia etc.

Viteza maximă a mașinii este limitată la 180 km/h, iar demarajul 0-100 km/h este realizat în 9,5 secunde. Autonomia anunțată de Hyundai este de 800 km. Nexo încorporează mai multe sisteme de asistență a șoferului, cum ar fi cele de menținere a benzii de rulare, de autoadaptare a vitezei la traficul de pe autostradă, de parcare autonomă și cel de monitorizare a unghiurilor moarte, care proiectează pe ecranul din spatele volanului imagini atât din spatele, cât și de pe lateralele mașinii.
Hyundai Nexo va fi comercializat începând din primăvara acestui an, doar pe anumite piețe, prețul de bază urmând să fie anunțat. Hyundai ix35 FCV costă 60.000 euro în Franța, de exemplu, dar Nexo, care este mai mare și mai sofisticat, va depăși cu siguranță această valoare.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


doi + 7 =