Hyundai HDC-6 Neptune: Alternativa hidrogenului

,

În goana lor după variante alternative de propulsie pentru transportul greu constructorii auto trebuie să se descurce cu resursele avute la îndemână. Coreenii de la Hyundai nu au stat cu mâinile în sân și etalează pe pământ american o soluție globală pentru un cap tractor cu celule de combustie cu hidrogen despre care chibiții eco spun că, prin comparație, un model Tesla pare un cuptor cu microunde.

Asiaticii l-au numit HDC-6 Neptune, în cinstea zeului roman al mărilor, considerat de aceștia stăpânul celei mai mari surse potențiale de hidrogen de pe acest tărâm. Drept urmare l-au încadrat „americănește” în clasa 8 de camioane, cea heavy, a cărei greutate brută depășește 15 tone. Pe scurt, înseamnă că este capătul frontal al unei combinații tractor-remorcă care poate cântări 80.000 de livre, adică 36.640 kg, cu tot cu marfă. Iar termenul de apariție ar fi 2030, până când asiaticii consideră că vor implementa pe scară largă tehnologia cu celule de combustie pe bază de hidrogen.
Dar cum de s-a ajuns la o formă care nu doar că ar face sensibil și un afon în materie de mașini, dar ar face să întoarcă capul și un posesor de mașină de lux? Evident, de la eterna foaie albă, care deja a ajuns leitmotivul creatorilor de artă, indiferent de mediul de unde provin. Iar un punct cheie pentru concept au fost trenurile feroviare care au funcționat din 1936 până în 1959. De fapt a fost un autentic exemplu de design industrial în stil Art Deco, denumit și „stil modern” la acea vreme, folosit de Henry Dreyfuss, unul dintre pionierii designului industrial. Dar prima dată l-a aplicat pentru calea ferată centrală din New York în anii 1930, simbolizând cea mai mare minune tehnologică a epocii, într-o manieră ce arăta îndrăzneț și iconic în același timp.
HDC-6 Neptune utilizează la rândul său acest design care combină atât forma cât și funcția pentru crearea unei soluții personale constructorului coreean în cadrul industriei vehiculelor comerciale, oferind în același timp și o abordare globală unitară. Iar pentru proiectanți motorul cu celule de combustie le-a permis redefinirea tipologiei și arhitecturii clasice a camionului. Deoarece nu există motorul sau transmisia clasică, podeaua cabinei este joasă. Faptul face ca tavanul să fie suficient de înalt chiar și pentru un jucător din NBA, iar pentru zona de dormit, amplasată sus, trebuie să urci trei trepte. Partea din spate a camionului poate avea un frigider, plită, cuptor cu microunde, o mică mașină de spălat cu uscător și o toaletă cu duș. Acestea ar fi exact utilitățile de care ar avea nevoie șoferii de camioane din America, de exemplu, când zonele de odihnă interstatale sunt pline iar camioanele parcate se întind pe sute de metri dincolo de acestea. Iar în viitor, cu o conducere autonomă completă (de nivelul 5) cabina tractorului ar putea fi redusă și umplută cu rezervoare de hidrogen.
Motorizarea la momentul actual ar putea fi cea de la camionul H2 Xcient Fuell Cell, practic un melanj între camionul diesel Hyundai Xcient Heavy Duty și tehnologia cu celule de combustibil de la autoturismul Nexo, ce prezintă un nou sistem de celule de combustie cu hidrogen de 190 kW, cu două unități de 95 kW conectate în paralel. Sistemul permite o autonomie de aproximativ 400 km, cu remorca complet încărcată și transportă șapte rezervoare mari de hidrogen cu o capacitate de stocare de aproape 35 kg de hidrogen. Greutatea brută a vehiculului este de 34 de tone.
Iar partea cea mai interesantă este că Hyundai comercializează camioane electrice cu combustibil, furnizând 1.600 de camioane FCEV pe piața elvețiană din 2019 și până până în 2023. Odată cu intrarea vehiculelor comerciale Hyundai pe piața europeană, piața americană este următoarea etapă importantă a viziunii constructorului coreean.

Text: Radu BUHĂNIȚĂ / Foto: HYUNDAI

Publicat în Știri.

Autor

Home Page

Revista Auto Test este o publicaţie lunară de specialitate editată de Registrul Auto Român și se află în cel de-al 28-lea an de apariţie. Auto Test s-a impus drept o revistă profesionistă în peisajul presei auto din România şi se bucură de o bună reputaţie printre advertiseri, importatori de automobile şi cititori. Articolele profesionist realizate tratează prezentări şi teste de automobile, cele mai recente evenimente şi tehnologii din domeniu, subiecte de istorie auto şi de divertisment, studii de cercetare socio-psihologică, informaţii referitoare la serviciile şi reglementările adoptate de RAR, informaţii practice pentru automobilişti. Auto Test beneficiază de un conţinut diversificat şi de grafică permanent actualizată, menite să ţină pasul cu tendinţele moderne ale publicisticii şi cu exigenţele cititorilor.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


trei − = 2