Herbert Diess, înlocuit din funcția de CEO al Volkswagen

,

Schimbări la vârful grupului VW, în contextul reorganizărilor cauzate de pandemia de COVID-19. Herbert Diess a fost înlocuit din funcția de director executiv (CEO) al întregii companii, iar locul său va fi luat de Ralf Brandstaetter, directorul operațional. Anunțul vine la nici o lună după ce justiția a pus capăt, contra unei sume de 9 milioane de euro, procesului pentru manipularea piețelor financiare, în care era vizat și Diess.

Această modificare în managementul companiei, spun oficialii VW, ar trebui să fie benefică pentru strategia de reducere a costurilor la cele mai mari fabrici ale grupului. Jurnaliștii de la Reuters, care citează surse sub protecția nonimatului, susțin că decizia înlocuirii lui Diess a fost luată din cauza încercărilor acestuia de a-i convinge pe liderii de sindicat, care controlează nouă din cele 19 locuri din Consiliul de supervizare, să fie de acord cu reducerile de costuri din Germania.

Reducerile au fost demarate de fostul CEO pentru a susţine investiţiile de 34 miliarde de euro în vehiculele electrice şi autonome, precum şi investiţia de 50 de miliarde de euro pentru achiziţionarea de baterii pentru modelele electrice.

Rocada între Herbert Diess și Ralf Brandstaetter va avea loc, oficial, la 1 iulie, iar Diess se va ocupa în continuare de conducerea mărcii Volkswagen Passenger Cars, structura care produce autovehiculele pentru pasageri în cadrul grupului.

Herbert Diess a preluat funcția de CEO VW în anul 2018, iar spre sfârșitul anului 2019 procurorii germani l-au pus sub acuzare, alături de un alt director din companie, de manipularea bursei în privinţa scandalului emisiilor – “Dieselgate”. Cu toate acestea, la acea vreme, grupul auto a anunțat că nu-i va retrage susținerea lui Diess, deoarece nu ar fi identificat dovezi care să susțină acuzațiile din justiție.

Strategia de reducere a cheltuielilor de la nivelul grupului VAG ar putea avea legătură și cu tendința de scădere a pieței auto la nivel global, care ar urma să înregistreze în acest an un declin cu 15-20%, după cum estimează specialiștii.

Vânzările VW au scăzut cu 8,3% în primele trei luni din acest an, la 55,1 miliarde de euro, în timp ce livrările grupului au înregistrat un recul de 23%, la două milioane de vehicule.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Foto: VW, carmagazine.co.uk, futurecar.com

 

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× opt = 8