Harley-Davidson LiveWire: Electric

,

Ceea ce părea imposibil acum câțiva ani, a devenit realitate la ediția din 2019 a Consumer Electronics Show din Las Vegas. Unul dintre cei mai conservatori constructori de motociclete din lume a lansat primul model de serie electric.

Cons­­truc­­torul Harley-Davidson este renumit pentru mo­­to­cicletele sale cu motoare mari și as­pect clasic american. A rămas fidel pentru zeci de ani soluției cu motor V2 (sau V twin, cum o numesc americanii) pentru motocicletele sale. Harley are o istorie de 115 ani, iar pasul către propulsia electrică este unul extrem de important pentru producătorul american.
Însă, viitorul bate la ușa tuturor constructorilor din domeniul moto și auto, iar la Consumer Electronics Show 2019 de la Las Vegas, Harley-Davidson a prezentat publicului prima motocicletă electrică de serie. Numită LiveWire, acest nou produs păstrează designul specific mărcii americane, dar renunță la propulsorul pe benzină în favoarea unui motor electric.
Noua motocicletă promite performanțe pe măsură, o accelerație demnă de un Harley-Davidson și, pentru că folosește un motor electric, nu mai este nevoie de ambreiaj. Acest lucru va înlesni operarea noului model chiar și pentru motocicliști începători.

Primele date oferite de către constructorul american spun că noul model HD LiveWire va accelera de la 0 la 100 km/oră în 3,5 secunde datorită cuplului instantaneu oferit de motorul electric. Puterea va fi disponibilă imediat, doar prin acționarea accelerației, nefiind nevoie de ambreiaj ca în cazul unei motociclete convenționale. De asemenea, riderul nu va mai fi nevoit să schimbe trepte de viteză. Autonomia anunțată pentru noul model Harley-Davidson LiveWire este de 110 mile, adică aproximativ 175 km.

Pentru încărcarea bateriei modelului Live Wire, Harley-Davidson oferă posibilitatea utilizării unei prize casnice, wallbox cu conector type 2 sau supercharger DC cu standard de conectare CCS.
Noua motocicletă va fi echipată și cu sistemul H-D Connect, ce permite utilizatorului să primească informații în timp real de la motocicleta sa prin intermediul unei aplicații de telefon. Acesta poate afla nivelul bateriei, au­­­­to­­nomia sau timpul rămas până la încărcarea completă a bateriei. De asemenea, aplicația permite localizarea motocicletei și trimite alerte în caz că motocicleta a fost mutată sau lovită. Bineînțeles, tot prin in­termediul aplicației sunt primite avertizări pentru vizite în service, dacă este necesar. Noul model va fi lipsit de vibrații, zgomot și căldură reziduală, însă constructorul american spune că va emite un nou sunet specific modelelor electrice din gama LiveWire.
În ceea ce privește manevrabilitatea, Harley-Davidson promite agilitate pe viraje, motorul electric și bateria fiind montate în locul motorului clasic, iar centrul de greutate este amplasat optim pentru o manevrabilitate excelentă chiar și la viteze mici. Constructorul american nu a comunicat, însă, greutatea totală a motocicletei LiveWire.
Noua motocicletă electrică va fi disponibilă pentru început în Statele Unite ale Amecicii și Europa de Vest. Prețul pentru piața americană este de 29.799 USD.

Text: Dragoș BĂLTĂȚEANU /Foto: Harley-Davidson

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


unu + = 9