Genesis: Un atac la grei

,

Ambiţia, perseverenţa, curajul şi încrederea în reușită sunt elemente care au propulsat  grupul Hyundai în rândul producătorilor auto cunoscuți.

Acum ceva ani, nu mulţi în termenii istoriei automobilului, o marcă precum Hyundai nu ar fi putut emite pretenţii în faţa unei mărci vest europene. Timpul a trecut, iar coreenii, ambiţioşi şi perseverenţi cum îi știm, au devenit în prezent un actor important în industria auto. Pe scurt, au reuşit să ridice atât marca Hyundai la nivelul oricărui producător de volum cu tradiţie, dar şi pe Kia. Aceasta era surata sa inițial mai sărăcăcioasă, dar care are în prezent o serie de modele foarte inspirat „creionate”. De exemplu în cadrul SIAB 2018 curioşii au putut examina îndeaproape modelul KIA Stinger, o maşină care arată impresionant și care este prezentă și într-un test în paginile acestui număr de revistă. Pe lângă designul bine ţinut în mână în cazul ambelor mărci, vehiculele în sine sunt fiabile. Deoarece oficialii coreeni au considerat că toate aceste lucruri nu sunt suficiente pentru ambiţiile lor, aceștia au decis că au nevoie de o nouă marcă prin intermediul căreia să atace vârful piramidei reprezentat de modele premium ale numelor consacrate. Este adevărat că noul nume are în spate fiabilitatea şi creşterea calitativă evidentă a mărcilor soră, Hyundai şi KIA.

Deoarece răbdare au, sunt toate şansele să reuşească și cu noua marcă denumită Genesis. Aceasta are acum în portofoliu patru modele de serie şi patru concepte. Recent, la Salonul Auto de la New York, au expus conceptul intitulat Essentia. Acesta duce mai departe tema directoare a designului acestei mărci premium, filosofia denumită „athletic elegance”, sub forma unui coupe complet electric cu o siluetă clasică, însă cu o abordare nouă din punct de vedere al detaliilor şi al modului de alcătuire a elementelor componente. Consola față scurtă și cea din spate lungă, cabina ca o cupolă de sticlă dispusă în zona posterioară a volumului „de bază” şi o capotă generoasă din punct de vedere al lungimii asigură din start o frumusețe atemporală, lucru obligatoriu pentru orice produs din gama de vârf. Asemănarea cu lecţiile universal valabile ale trecutului se opreşte aici deoarece, în rest, abordarea este foarte avansată tehnologic. Blocurile optice față sunt foarte subţiri şi extrem de luminoase. Practic sunt „desenate” două benzi care se continuă pe lateralele conceptului până la pasajul roţilor. Sub capotă nu întâlnim motorul. În locul acestuia, prin nişte zone transparente, se pot vedea detalii ale suspensiei sau diverse canale destinate conducerii fluxului de aer. Partea şi mai avangardistă se găseşte însă sub „pielea” acestui concept. Maşina are o structură realizată prin utilizarea tehnologiei de printare 3D. Asta a făcut posibil, ca de exemplu, să se obţină elemente rigide, dar care să permită în acelaşi timp să conducă aerul prin canalele prevăzute în acestea. O asemenea structură poate să fie observată în fotografii în cadrul panoului de uşă.

Text: Gabriel MANOLE /Foto: Genesis

 

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


sapte × 4 =