Ford Mustang V8: Furia galbenă

,

ford mustang (4)Ford Mustang… Cu ce să încep?… Că are un motor V8 aspirat natural? Sau poate cu descrierea mormăiturilor pe care le scoate la ralanti, grave şi pătrunzătoare, încât nu o dată a trebuit să verific dacă nu cumva, din greşeală, ţin apăsată acceleraţia în timp ce aştept culoarea verde a semaforului? Sau poate cu meniurile special adaptate sesiunilor de circuit?…

ford mustang fisa 1Încă aşezat la volan, cu cei 8 cilindri adormiţi sub capota lungă, galbenă, posesoare a două nervuri extrem de bine conturate care îmi amintesc de arcadele dinozaurilor din Jurassic Park, îmi dau seama că oricare ar fi primul lucru pe care l-aş spune despre Ford Mustang V8 ar fi o mare nedreptate faţă de restul. Este evident că este o maşină totală. Un motor de 5 litri de 421 CP şi 530 Nm, un interior capabil să acomodeze patru pasageri cu constituţie caucaziană normală, un plafon textil care se pliază ascultător în spatele banchetei spate şi un portbagaj cu un volum util de 332 litri sunt elemente care susţin cu brio acest calificativ.

ford mustang (5)Atunci unde să strecor multiplele măsurători integrate în „Track Apps” sau cele opt variante de afişaj pentru displayul central al lui Ford Mustang, toate cu informaţii extrem de specifice pentru zona competiţională? Pur şi simplu ele conturează un cu totul şi cu totul alt profil pentru această maşină, incompatibil cu mersul pe drumurile publice. Totul începe cu apăsarea butonului care trezeşte la viaţă motorul. De la primele acorduri ale evacuării ai asigurată doza lunară de adrenalină. Tonuri grave, baritonale, se revarsă atât către pasageri cât şi spre vecinii de drum pe care îi obligă să caute în toate părţile, intrigaţi, sursa zgomotului pătrunzător. Nu puţini au fost cei care au privit şi spre cer…

ford mustang (8) ford mustang (9)ford mustang fisa 2Odată conştient de forţa uriaşă care îţi stă la dispoziţie, ai câteva variante de a o exploata prin intermediul transmisiei automate cu şase raporturi şi cu un set de padele lipite de volan. Tracţiunea lui Ford Mustang V8 este una singură: spate. Poziţionez levierul în dreptul marcajului „D” şi accelerez încet. Sub asediul constant şi vibrant al zgomotului pe care îl face V8-ul în aşteptarea biciului, brusc îmi vine o poftă nebună să lipesc acceleraţia de podea. Cedez mult mai repede decât mă aşteptam şi văd cum accelerometrul înregistrează o valoare foarte apropiată de 0,8 g. Este mult… O confirmă şi scurta verificare a retrovizoarelor: cei alături de care circulam în urmă cu câteva clipe şi-au redus prezența la dimensiunile unor pictograme minuscule care se topesc văzând cu ochii în reflexia oglinzilor. Şi acum mă aflu în programul „Normal” de lucru al ansamblului motor-cutie. Evident, nu este nimic normal în comportamentul dinamic al celui mai nărăvaş Mustang din manejul Ford. Motorul pare veşnic nemulţumit că nu îi dai de muncă cât poate el să ducă. Simt asta în încăpăţânarea cu care renunţă la trepte pe retrogradări. Clapeta „Mode” de pe consola centrală mă ajută să nuanţez programul Drive în patru moduri distincte: Normal, Sport+, Track şi Snow/Wet. Cu primul subprogram am făcut cunoştinţă deja. Aşa că optez pentru Sport+. Diferenţa este majoră. Răbufnirile pe accelerări trimit multă forţă pe roțile spate care îşi pierd cu mai multă uşurinţă aderența, deşi acolo există un diferenţial cu alunecare limitată. Sistemul ESP este însă activ şi intervine, la un moment dat, pentru a sprijini efectul corector pe care îl aplici, dar nu înainte de a te lăsa să te bucuri de derapajele reţinute ale spatelui. Şi de încă o doză consistentă de adrenalină. Supralicitez un pic şi recurg la setarea „Track”. Pentru scurt timp, însă. Nu reuşesc să găsesc nuanţe clare faţă de programul precedent în condiţiile rulării pe drumurile publice. Constat doar că ESP-ul este decuplat. Asfaltul ud, pofta cu care apăs accelerația şi străduţele meschine ale oraşului nu sunt compatibile cu acrobaţiile pe care le poate face Ford Mustang în acest setup. Aşa că mă gândesc să calmez un pic lucrurile.

„S”- ul de după inscripţia „D” din dreptul levierului schimbătorului de viteză promite a fi o alternativă „S”uper. De data asta transmisia lui Ford Mustang acceptă colaborări cu motorul cel puţin în setarea „Sport” pentru că în afară de aceasta mai există doar Sport+ şi Track. Furia cu care răbufneşte pe accelerări este demnă de un circuit de curse. Dincolo de intensitatea sonoră şi de glisările punţii spate, nervoase şi rapide, descoperi seducţia legendară a muscle car-ului american. Rafinarea forţei transmisă roţilor spate este realizată doar parţial, astfel că trebuie să rămâi mereu alert şi atent la reacţiile maşinii pentru a nu deveni subiectul unui eveniment rutier neplăcut. Se simte o încrâncenare crescută a mecanicii odată ce selectez Sport+. Prima surpriză este aceea că ajung la 100 km/h în 5,5 secunde, exact sprintul oficial (există un meniu special care îţi permite să măsori mai mulţi parametri dinamici grupaţi sub aplicaţia Track Apps). A doua este că reuşesc asta până într-o sută de metri din moment ce pentru a parcurge această distanţă am nevoie de 5,9 secunde… Frenezia cronometrării pune stăpânire pe mine: 200 metri cu start de pe loc îi „ard” în 8,9 secunde cu stabilirea unei viteze maxime de 133 km/h. Cum însuşi Michael Schumacher spunea că o maşină sport bună trebuie să frâneze mai repede decât accelerează, mă văd obligat să-i verific teoria. Când acul vitezometrului ajunge în dreptul a 100 km/h frânez de urgenţă: trei secunde mai târziu opresc, după 38 metri. Ştia Schumi ce ştia….

ford mustang (12) ford mustang (1)Cu părul vâlvoi de la atâtea accelerări şi frânări succesive îmi dau seama că am ignorat complet un alt atribut al lui Ford Mustang: este decapotabil! În faţă nu eşti deloc expus curenţilor de aer, poziţionarea scaunelor, în raport cu rama parbrizului, fiind foarte bine aleasă astfel încât să te poţi bucura din plin de călătorie fără prezenţa protectoare şi inhibitoare a plafonului. Odată cu lăsarea întunericului, la deschiderea şi închiderea portierelor, doi Mustangi luminoşi flanchează maşina, fiind proiectaţi pe asfalt. Cum spaţiul pe care îl am la dispoziţie este aproape gata, nu mai am unde să povestesc despre frâne, anvelopele Pirelli P Zero 275/40 R19, direcţia configurabilă, sistemul audio performant sau suspensia spate independentă. Dar, dacă eşti în căutarea unei maşini sport autentice, cu un temperament neîmblânzit, şi dacă ştii cum să o struneşti, cel puţin te-am făcut curios să încerci să pui şaua şi pe Mustang-ul cu motor V8. Garantat, o să te simţi că la rodeo!

ford mustang (14)

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


noua − 7 =