Ford Focus ST: Hot-hatch pe bune!

,

ford focus st (2)ford focus st (7)Ajuns cu Ford Focus ST acasă, un cunoscut mă interpelează dacă mi-am luat o mașină nouă. Îi răspund că este de împrumut pe termen scurt. „Îmi place galbenul ăsta! Are motorul de un litru?” continuă el. „Ăăăă… nu chiar…” i-am răspuns puțin încurcat. Până să-i spun că motorul acela de un litru are, de fapt, doi, omu’ a dispărut lăsând în aer remarca: „frumușică mașină!”. Și pe mine în același timp. Este drept că era seară. Dar, totuși!…

ford focus st (5)Privind strâmb, mă gândeam că „motorașul” face parte din acea categorie cu două moduri de comportament, cum s-ar spune. În oraș ar trebui să se comporte ca un soi de ascet al consumului și să se manifeste cam în aceeași manieră atunci când este vorba de drumuri lungi. Dar cu partea sportivă ce fac? Pentru un motor de doi litri și benzinar pe deasupra, cei aproximativ 10 litri obținuți în condiții de trafic mediu în urbe cred că reprezintă un consum mai mult decât rezonabil. Și asta când am condus într-un mod cât se poate de casnic. În afară, am avut undeva la 7 litri, dar cu destule pusee de adrenalină, mai ales când depășeam. Ce vreți, devii fără să vrei un soi de zbir al șoselei când te afli la volanul lui Ford Focus ST. Partea spectaculoasă o descoperiți după ce treceți de 5.000 de turaţii și, oricât de prudent ai fi cu propriul carnet, uneori uiți de asta când te „apucă” patima vitezei. Cu alte cuvinte, atenție, că sunteți predispuși la belele!
ford focus st (4)Mă așteptam ca suspensia să fie pe măsura comportamentului temperamental, adică mai „țâfnoasă” când este vorba de suprafețe rugoase. Dar compromisul setărilor obținute de cei de la Ford cred că poate împăca pe oricine. Iar direcția se simte mult mai „tăioasă” grație setării lui Electronic Power Assisted Steering (EPAS). Și că tot suntem la acronime, Enhanced Transitional Stability (ETS) este una dintre „chestiile” noi, care face parte din ESC, și veghează asupra stabilității mașinii și reacțiilor șoferului, anticipând când derapajul sau pierderea controlului sunt iminente și intervine ca să mențină direcția și precizia deplasării în timpul manevrelor rapide sau bruște.

ford focus st (8)Când te așezi la volan, partea care poate trece neobservată este turometrul. Zona roșie care atinge 8.000 de rotații ar pune pe gânduri pe oricine. Asta dacă nu ai apucat să vezi mai întâi cele trei cadrane mici de pe planșa de bord orientate spre locul șoferului, că pe urmă te lămurești că nu-i de joacă cu cei 250 CP de sub capotă. Adică este vorba de temperatura uleiului, presiunea turbinei și cea a uleiului. După asta sigur priviți cu atenție volanul teșit la bază, scaunele sport cu sigla ST sau pedalele metalice.
În definitiv, dacă cineva nu-i convins că aripile evazate, grila lărgită și eleronul de plafon sunt pe bune și nu doar elemente de ornament, trebuie doar să-și plece privirea spre roți, unde discurile de frână mari și etrierele roșii ar trebui să-i dea o palmă peste ceafa propriei neînțelegeri. Reacția persoanei va fi de genul replicii dintr-un film neaoș românesc: „Hopaaa… Ăsta nu-i tata!”. În traducere adaptată ar fi, „Oaaa, ăsta nu-i Focus-ul pe care îl știu iooo!”. Păi da, că măcar o privire aruncată la spatele mașinii, cu cele două țevi centrale ale sale, ar fi trebuit să lămurească lucrurile. Tot aici, dacă te mai apleci un pic, remarci și difuzorul aerodinamic, care nu este la rândul său un simplu ornament, iar prezența acestuia i-ar fi ridicat o serie de întrebări celui ce a observat-o. Asta dacă nu a văzut cele două inițiale ST de pe grilă sau de pe portbagaj, care zgâriau retina oricărui ignorant. Oareșcum, dacă nu are identificarea vizuală cu cele două dungi cunoscute pentru partea sportivă și care să sară în ochii celor din trafic, Ford Focus ST ar putea să nu fie remarcat ca un veritabil hot hatch de cei din trafic. Maaare greșeală!

Text / Foto: Radu BUHĂNIŢĂ

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


8 − cinci =