Fernando Alonso revine în Formula 1

,

Pilotul spaniol Fernando Alonso se întoarce în Formula 1, pentru sezoanele 2021 și 2002, la echipa cu care a câștigat două titluri mondiale, Renault.

Echipa franceză a confirmat oficial știrea și a precizat că Alonso îi va lua locul lui Daniel Ricciardo, care se va transfera la McLaren, în 2021. La Renault DP World F1, spaniolul, care va împlini 39 de ani pe 29 iulie, va face echipă cu tânărul pilot francez Esteban Ocon (23 ani). Directorul general al Renault Sport Racing, Cyril Abitboul, a declarat că „sosirea lui Fernando face parte din proiectul Grupului Renault de a-și continua angajamentul în Formula 1 și de a progresa spre vârful ierarhiei. Alegerea noastră a fost simplă, date fiind legăturile sale puternice cu fanii și cu Renault DP World F1. Experiența și determinarea sa ne vor permite să obținem tot ceea ce este mai bun, pentru a aduce echipa la excelența cerută de Formula 1 modernă. Alături de Esteban, misiunea sa va fi de a ajuta echipa să se pregătească pentru sezonul 2022 în cele mai bune condiții posibile”. Cu alte cuvinte, Abitboul dă de înțeles că Renault DP World F1 ar putea încerca să câștige titlul mondial la constructori, poate și la piloți, în sezonul 2022.

Fernando Alonso Diaz, pe numele său complet, a debutat în Formula 1 în sezonul 2000, ca pilot de teste și rezervă, pentru echipa Minardi. Prima cursă în care a concurat a fost Australian Grand Prix, în 2001. De-a lungul carierei sale de pilot de Formula 1 (2001-2018), Alonso a câștigat 32 de Mari Premii, de 97 de ori a fost pe podium și a participat la 314 curse. Este dublu campion mondial de Formula 1, în 2005 și 2006, cu Renault. Echipele F1 pentru care a concurat sunt Minardi (1999-2001), Renault (2002-2006, 2008-2009, 2021-), McLaren (2007, 2015-2018) și Ferrari (2010-2014). În afară de Formula 1, Fernando Alonso a mai fost campion, în sezonul 2018-2019, al FIA World Endurance Championship, de două ori câștigător al cursei de 24 de ore de la Le Mans, în 2018 și 2019, cu Toyota, plus o victorie în cursa de 24 de ore de la Daytona, în 2019, cu echipa americană Wayne Taylor Racing.

 

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


+ 5 = unsprezece