Emma Răducanu conduce o „bijuterie” Porsche

,

Emma Răducanu a dat o nouă lovitură financiară. A semnat cu gigantul Porsche și devenit oficial ambasador al acestei mărci. Jucătoarea de tenis engleză cu origini românești este un adevărat magnet pentru marile firme și va câștiga din contracte de imagine și de sponsorizare peste 18 milioane de euro.

Emma Răducanu, contract de milioane cu Porsche

Emma Răducanu a avut în 2021 un an fabulos. A urcat în elita tenisului mondial după ce a câștigat la aproape 19 ani turneul de la US Open. A fost prima jucătoare din istorie care a câștigat competiția după ce a participat la partidele din calificări. Victoria de la Flushing Meadows i-a adus un cec de două milioane de dolari, iar specialiștii au calculat că, după acel turneu, câștigase doar din tenis puțin peste trei milioane de dolari. Succesul de pe tărâm american i-a adus, pe lângă Ordinul Imperiului Britanic, și o mulțime de contracte de imagine și sponsorizare. Așa se face că după firmele Evian, British Airways, Dior și Vodafone, sportiva engleză cu origini românești a semnat un contract și cu Porsche.

„Când eram copil mergeam la Brands Hatch și mă uitam la finala Porsche Carrera Cup. Adrenalina pe care o simțeam în sporturile cu motor și să admir mașinile Porsche era una dintre cele mai distractive momente ale săptămânii mele. Este foarte important pentru mine să lucrez cu parteneri și mărci de care mă simt cu adevărat pasionată și cu care mă identific. Acest parteneriat cu Porsche este incredibil și, evident, sunt foarte încântată să văd ce fel de lucruri interesante putem face pe viitor”, a declarat jucătoarea de tenis.

Emma Răducanu și-a amintit că unul dintre primii ei antrenori conducea un Porsche 911. Așa că acum s-a fotografiat lângă un astfel de model.

„Pentru mine a fi ambasador al mărcii Porsche înseamnă foarte mult. Este una dintre mărcile pe care le-am iubit de la o vârstă foarte fragedă. Unul dintre primii mei antrenori de tenis conducea un Porsche 911. De câte ori veneam la antrenament dimineața îi admiram Porsche-ul și visam ca într-o bună zi să conduc și eu o astfel de mașină”, a povestit Emma Răducanu. Specialiștii i-au calculat contractele și au ajuns la concluzia că doar din cele semnate până în acest moment va câștiga 18 milioane de euro.

Emma Răducanu se află acum pe locul 13 WTA. Ea este prima jucătoare din Marea Britanie care a câștigat un Grand Slam după Virginia Wade, care a reușit această performanță în anul 1977. Emma s-a născut la Toronto, iar la vârsta de doi ani s-a mutat cu părinții ei în Marea Britanie. Mama ei este născută în China, iar tatăl este român.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× opt = 40