DRAGA MEA MAȘINĂ: Mercedes 250 & VW Golf I – Moștenirea familiei Dumitru

,

Se spune că „așchia nu sare departe de trunchi”, iar proverbul se aplică foarte bine și în cazul familiei Dumitru. Adrian a moștenit de la tatăl său pasiunea pentru domeniul auto și a transmis mai departe „virusul” și fiului său, Mihai. Cei doi merg la evenimente auto și tot împreună au jucat în mai multe filme.

Cum a pornit această poveste?
Adrian Dumitru: Tatăl meu a fost șofer și mecanic, dar și foarte atras de domeniul auto și cum am stat de mic pe lângă el, nu este de mirare că am prins această pasiune. El a avut multe mașini, cele mai multe fabricate în perioada interbelică: ­Wanderer, din anul 1936, Adler Junior din anul 1937, Opel Six, fabricat în 1938, Ford din 1935 și 1937, Buick din anul 1939… Tata s-a „molipsit” de la bunicul meu, care, în anii `30, a avut camioane, dar și un Plymouth nou-nouț pe care îl folosea pe post de taxi și făcea piața cu el. Așa că mă trag dintr-o familie unde mașinile au fost la mare preț.
Ați avut multe mașini, la fel ca tatăl dumneavoastră?
A.D.: (Zâmbește) Au fost câteva… Am început cu o mașină Warszawa 203, genul de „cazan” la care am muncit vreo doi ani să o fac să meargă bine, iar după aceea am cumpărat o Volga din anul 1962, cu 30.000 de lei, într-o stare destul de proastă, căreia am avut norocul să-i găsesc un motor foarte bun și pe care am vândut-o cu 60.000, bani de bani în vremea aceea. Apoi am condus o Dacia 1300, ultima mașină a tatălui meu, iar de la fratele meu am luat un Opel Kadett, pe care îl cumpărase de la cântărețul Gică Petrescu. După aceea am trecut din nou la o Dacia „de ocazie”, fabricată în anul 1972, iar în anul 1990, fratele meu mi-a adus un Mercedes Cobra și am prins gustul acestor mașini. Cred că am avut vreo șapte Mercedes Cobra, cum vedeam una mai arătoasă o cumpăram și o vindeam pe cea veche. Acum 20 de ani am găsit o Pobeda Warszawa și o Volga, m-a atins din nou nostalgia și le-am cumpărat.
Și care este povestea acestui Mercedes?
A.D.: Este un Mercedes 250, fabricat în anul 1987, cu motor de 2.500 cmc. Băiatul meu a adus mașina din Germania, în stare foarte bună, iar după trei ani a vrut să o vândă, dar înainte să dea anunțul m-a întrebat dacă o vreau. Eu mai aveam câteva mașini și i-am zis: „Păi, îmi mai trebuie una?”. Când am văzut că tot o laudă, am zis să fac acest pas. Am mers cu ea destul de mult și nu i-am făcut prea multe intervenții. Când a împlinit 30 de ani i s-a spart un tambur de la motor, după un an s-a dus și celălalt, dar în rest nu prea am avut probleme cu ea. Este o mașină foarte solidă care se conduce foarte ușor și te liniștește, dar te și ajută pentru că are cuplu mare.
Văd că și fiul dumneavoastră este atras de mașini…
A.D.: Nu am încercat deloc să-l influențez, dar s-a molipsit, de această pasiune de la mine, așa cum mi s-a întâmplat și mie cu tata…
Mihai Dumitru: Tata nu a insistat deloc în povestea asta cu „fiarele”. A fost dragoste la prima vedere pentru că în curtea noastră am văzut multe mașini, iar de la vârsta de 12 ani am început să le spăl și să le dau cu polish, dar mă ocupam și de unele reparații. Am avut foarte multe mașini, le-am și pierdut numărul… Aproape zece ani am condus o Dacia, dar visam la un VW Golf, Mercedes 124 sau la un BMW „ursuleț”. Cum nu prea aveam bani mi-am găsit foarte greu un VW Golf II pe care să mi-l permit. Era într-o stare foarte proastă și am muncit din greu să-l aduc într-o stare bună. După aceea am tot început să cumpăr mașini, pe care le-am reparat, iar acum am un VW Golf I, trei VW Golf II, un VW Jetta II, două Mercedes, o „balenă” și un 124, un Tico, cu doar 10.000 de kilometri la bord, o Dacia din anul 1972, pe care trebuie să o repar, și un Audi TT.
Care este povestea acestui automobil?
M.D.: Este un VW Golf I, fabricat în anul 1983, după care m-am dus până la Mediaș și l-am cumpărat cu 600 de euro. Arăta foarte bine și a fost nevoie să-i fac doar motorul.

Ce spun apropiații de această pasiune costisitoare?
M.D: Toți prietenii îmi spun că sunt nebun! Tata este singurul care mă înțelege. El știe, cu adevărat, ce înseamnă să ai o pasiune. Dacă eram însurat, probabil nu aș mai fi putut să bag toți banii în roți, faruri și aripi (zâmbește). Eu câți bani am, atât cheltuiesc, pe mașini… Costurile sunt foarte mari, garaje, piese, consumabile, reparații, mereu ai ceva de făcut și mereu trebuie să investești, că altfel se deteriorează și este mare păcat. Mi-a venit de multe ori să vând toate mașinile, dar nu pot. Nu mă lasă focul ăsta din interior!

Foto: Sorin Barbu, arhiva fam. Dumitru

Draga mea mașină: Saab 900 – Un „pantof” ciudat

Draga mea mașină: ARO – Nostalgie de nota 10

Draga mea mașină: BMW 850 – Ursul care nu hibernează

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× 4 = douazeci