Dacia Duster, un SUV atrăgător

,

Dacia Duster este noua vedetă a producătorului de la Mioveni, iar modelul va fi prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt. „O revoluție numită Duster” este unul dintre mesajele ce însoțește Dacia Duster.

Începută în anul 2010, povestea celui mai vândut model Dacia continuă cu un nou capitol: noul SUV are un design modern și atrăgător și păstrează anumite elemente de design de la prima generație Dacia Duster. Deocamdată au apărut imagini oficiale doar cu exteriorul noului Duster, inclusiv cu nuanța de caroserie: Orange Atacama.

Specialiștii în domeniu au analizat rapid noul Dacia Duster și au remarcat că partea frontală se remarcă prin calandrul specific, încadrat de blocuri optice ample, dar și prin noua semnătură luminoasă. Capota degajă o senzație de robustețe, iar scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale subliniază calitățile de off-roader veritabil.

Stopurile din spate flanchează hayonul și preiau semnătura luminoasă întâlnită și la faceliftul Sandero și Logan. Despre interior am aflat doar că va oferi un confort sporit, iar materialele folosite sunt de o calitate superioară. Dacia Duster va fi prezentat, în premieră mondială, pe data de 12 septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt.

Avem aici câteva schițe elaborate pe parcursul dezvoltării acestui nou model. Autorii desenelor se numesc Emmanuel Klissarov și Erde Tungaa.

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


9 − = sapte