Dacia Duster #5yearschallenge

,

Nu de multe ori în viață ai ocazia să testezi un model al unei mașini, în același timp cu evoluția lui. Iată că norocul ne-a surâs și avem ultima și penultima evoluție a modelului Dacia Duster la test. Modelele încercate nu sunt vârful de gamă al constructorului, dar au același nivel de echipare și model comercial.

Toată lumea cunoaște deja bunele și relele modelului Duster. Enumerăm printre ele: capacitate de deplasare off-road excelentă, poziție la volan relaxantă (ușor înghesuită pentru cei mai înalți), o organizare a comenzilor de bord originală, nu întotdeauna eficientă și plăcută, consum redus, dinamică bună, cutie de viteze prea scurtă pentru oraș, computer de bord ultra simplist și anevoios de manevrat, claxon poziţionat ca la Dacia 1300 etc.
Haideți să vedem cum s-a prezentat Dacia cu noul model de Duster.
La exterior, modificările frapează de la început. Noul model vine cu un nou design al luminilor, cu LED pentru day-light, care rămâne permanent aprins, iar stopurile se fac remarcate imediat. Dacia introduce aici ceva nou pentru marcă și anume faruri care se aprind automat. O idee foarte frumoasă și aștept cu nerăbdare și primele faruri adaptive cu xenon.

În incintă sau pe întuneric, farurile rămân permanent aprinse, neexistând comandă pentru oprirea luminilor. Totodată, este modificată și grila față aducând de acum cu Mercedes X-Classe, lucru care îi dă mașinii o atitudine țanțoșă și epatantă. Dimensiunile geamurilor din spate, inclusiv ale lunetei, au fost micșorate, pe când parbrizul este mai mare și ușor plonjat spre față. Acest lucru mărește vizibilitatea șoferului spre înainte. Din păcate, noul model păstrează ștergătoarele micuțe, de TAB, care îți dau impresia că sunt insuficiente.

Anunțul că vehiculul este 4×4 este prezent pe un ornament de plastic negru, frumos desenat pe aripile din față. Acesta înlocuiește autocolantul de pe portbagaj al vechiului model care arăta ca un abțibild lipit în joacă de un copil. Dacă vechiul model avea un set standard de apărători de noroi, protecții la uși și scuturi de protecție pentru motor, cutia de viteze și reductorul spate, noul model nu le mai are (ele putând fi montate doar ulterior contra cost) drept pentru care pierde din aspectul de mașină „tot teren” și devine una mai de oraș.

La interior, modificările sunt remarcabile. Bordul, volanul, schimbătorul de viteze și întregul panou central sunt modificate fundamental. Întregul ansamblu îți transmite un aer de eleganță și, surprinzător, de sportivitate. Să le luăm pe rând.

Începem cu consola centrală, care are un nou design al gurilor de aerisire, elegant și futurist, iar comenzile sunt poziționate sub radio, în linie, de parcă ai fi în Lamborghini Diablo. Arhitectura planșei bordului este frumoasă, plăcută vederii și puțin sportivă.Totuși, există câteva lăcașe, cum ar fi cel de sub gurile de aerisire centrale și cel mare din fața pasagerului, ale căror scopuri nu am reușit să le identific.

Aparatul de radio rămâne din păcate același, din anii ’90, cu aceeași comandă suplimentară, sub volan, aproape imposibil de utilizat, deși modul de redare al sunetului este evident îmbunătățit. Bordul are o nouă abordare, modernă, fiind luminat tot timpul, acele indicatoarelor sunt de un roșu intens și fac o cursă completă la pornire, de la un capăt la altul, ca la mașinile sport.

Afișajul computerului de bord este pe un fond albastru frumos , informațiile afișate fiind un pic mai bune decât la modelul anterior, dar parcă tot insuficiente. Este plăcută comunicarea cu șoferul, la pornire, când în locul indicatorului cu o „sârmă” galbenă care arăta că motorul poate fi pornit, ești întâmpinat cu mesaje scrise de verificare a motorului urmate de anunțul „OK”. Volanul este complet schimbat, pielea, cusăturile și inserțiile metalice fiind de bună calitate, iar pentru prima dată are claxonul plus câteva butoane pentru comenzi, acestea din urmă din păcate neluminate.
Panourile ușilor sunt și ele modificate, a dispărut îmbrăcămintea ca de recamier, iar mânerele ușilor și comenzile geamurilor sunt în poziții mult mai la îndemână. Nu se poate spune același lucru și despre butonul pentru încălzirea scaunului care, pe lângă faptul că are doar o singură variantă de încălzire este și poziționat în așa fel încât să nu îl găsești ușor. Într-o situație asemănătoare se găsesc și comenzile pentru cruise control și limitarea vitezei.

Acestea sunt împărțite în două. Activarea comenzilor se face dintre scaune, de la două butoane aflate lângă controlul tracțiunii, iar setările se fac de la două butoane aflate pe volan, greu de identificat noaptea pentru că nu sunt iluminate. Mânerul de la scaunul șoferului, care înlocuiește sprijinul central al vechiului model, conține și el o surpriză. Rotița care părea să regleze poziționarea sus-jos a brațului este, de fapt, adresată reglajului lombar din spătarul scaunului. De fapt, brațul nu poate fi reglat.


Motorul odată pornit arată o îmbunătățire puternică a insonorizării, lucru ce se evidențiază și în mers. Cu excepția designului și materialelor schimbătorului de viteze, cutia pare să nu aibă modificări, iar efortul de a te deplasa în oraș din cauza schimbării în continuu a vitezelor rămâne același. Poziția la volan se păstrează ușor incomodă pentru cei mai corpolenți, deși designul scaunelor este schimbat complet. Este de remarcat schimbarea servodirecției, care trece într-o altă ligă, de la cea hidraulică la una asistată electric, adaptivă, fapt ce schimbă fundamental manevrabilitatea mașinii. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut și sunetul de avertizare pentru lumini aprinse, care nu este un țiuit enervant ca la toate celelalte mașini. La fel se poate spune și despre avertizările de la bord, care sunt relevate printr-un sunet plăcut, dar ferm, precum tonurile telefoanelor mobile pentru mesaje.
Iată că, urmărind trendul actual în testul ­ ­#5yearschallenge, Dacia Duster se descurcă minunat. Noua generaţie vine cu  îmbunătățiri semnificative la confort și design interior, cu inițiative curajoase la arhitectura bordului păstrând, însă, și ecouri ale vechiului model.

Text: Christian FIELDMAN /Foto: Alexandru COSTEA

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


× sase = 18