Dacia Bigster, pasul către segmentul C

,

Dacia și-a dezvăluit strategia pentru următorii cinci ani în cadrul prezentării de către Groupe Renault a planului său strategic Renaulution. Prin crearea noii unități operaționale Dacia-Lada, un centru de profit în toată regula, constructorul român își va spori eficiența și competitivitatea și își va extinde atât prezența pe piețele externe, cât și gama de modele, prin abordarea segmentului C. Iar primul pas va fi făcut cu conceptul Bigster care va scrie un nou capitol în saga mărcii Dacia.

În timpul prezentării planului Renaulution, Denis Le Vot, Director General al mărcilor Dacia și Lada, declara: „Dacia va continua să propună clienților modele fiabile, la cel mai bun preț. Odată cu crearea noului business unit Dacia-Lada, vom exploata la maxim potențialul platformei modulare CMF-B, vom deveni mai eficienți și vom crește calitatea, competitivitatea și atractivitatea produselor noastre. Avem așadar toate atuurile pentru a ne dezvolta spre noi orizonturi. Conceptul Bigster este un indiciu pentru calea pe care o vom urma”.

Conceptul Bigster încorporează valorile de simplitate, onestitate și autenticitate specifice mărcii Dacia într-un SUV accesibil, de 4,6 metri lungime, din segmentul C la prețul unui model din segmentul inferior. Prin liniile sale simple și lipsite de artificii estetice inutile, conceptul inspiră robustețe, interiorul urmând să fie unul dintre cele mai spațioase din acest segment. Semnătura luminoasă în formă de Y este acum mai amplă accentuând aspectul robust specific modelelor SUV pus și mai mult în valoare de culoarea verde închis a caroseriei.

Cu Bigster constructorul național propune un SUV autentic, în care vor fi utilizate componente din material plastic reciclat pentru toate protecțiile laterale. Poate fi echipat cu motorizări alternative și hibride asigurând astfel o adaptare permanentă la o mare varietate de piețe, cât și la evoluția reglementărilor în domeniul auto.

„Conceptul Dacia Bigster exprimă viitoarea evoluție a mărcii. Este un vehicul care oferă ceea ce este esențial, evocând spiritul de aventură și aducând în plus o tușă „cool”. Bigster este dovada faptului că un vehicul accesibil poate fi și atractiv. Noi, cei de la Dacia, credem acest lucru, iar dovada este conceptul prezentat azi” a declarat cu această ocazie Alejandro Mesonero-Romanos, Director de Design Dacia.

Foto: DACIA

 

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


9 + = treisprezece