Cristina – locul întâi cu coroniţă

,

Prima fată care aleargă pentru România în competiţia de motociclism viteză dedicată fetelor a avut rezultate excepţionale: locul I la 600 cmc şi III în clasamentul general.

În timp ce grosul motocicliştilor erau la Serres pentru prima etapă din Dunlop Romanian Superbike din acest sezon, Cristina Udrescu primea botezul în Ladies Trophy. Impresiile de la cursă le-am cules de pe blogul personal, cristinaudrescu.ro.
„Tocmai s-a terminat prima mea etapă de Ladies Trophy, pentru prima dată în ultimul an am mers pe circuit, şi m-am întors cu un rezultat super bun: Locul 1 la clasa 600. Nu am avut foarte mult timp de acomodare, etapele Ladies Trophy având două zile. În prima zi m-am reacomodat cu motocicleta şi am făcut setările de transmisie, am reglat quick shifter-ul şi am mers uşurel. M-am calificat pe locul 4 la general (timp 2.35 – pole position la 600) în faţa mea fiind trei fete cu 1000. Startul l-am luat bine, ajungând pe locul 2 în primul viraj şi mai departe am mers un pic mai tare decât la antrenamente, tipele cu 1000 au trecut de mine, ele mergând mai tare un pic. Cursa a fost frumoasă, am mers foarte precaut frânând încet, concentrându-mă pe ieşirea din viraj. Motocicleta a mers foarte bine, evacuarea Giannelli făcându-şi cu brio treaba, deşi ar trebui şi power commander să meargă şi mai bine la ture mari.

Am folosit la cursă cauciucuri 120 faţă şi 180 spate (prima dată după multă vreme). Ce pot spune este că s-a simţit că gumele sunt mai uşoare, mă refer la spate, motocicleta împinge mai bine şi este şi mai manevrabilă datorită cauciucului mai îngust. Consider că am mers foarte bine, avansul timpilor fiind similar celor din Dunlop ROSBK şi dacă aveam trei zile pentru antrenament sigur ajungeam la timpi şi mai buni. Best lap în cursă a fost 2 31, destul de ok având în vedere situaţia actuală. Să câştig la clasa 600 este extrem de bine! Sunt foarte mulţumită de acest rezultat, este mai mult decât mă aşteptam.“ În urma acestui rezultat Cristina a primi o ofertă de a alerga într-o echipă de fete din Spania.

Nelu Bănică

 

2 Răspunsuri

Lasă un răspuns

(*) Obligatoriu. Adresa de e-mail rămâne privată


sapte − = 1